Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

VARROZA, o boală ce poate decima familiile de albine

România a fost cândva o adevărată forţă meliferică în Europa. Din motive ce ţin de un anume mod de restructurare a economiei, situaţia acestui sector s-a schimbat de-a lungul timpului. Dar, chiar şi astăzi, într-un timp în care avem tendinţa să tehnologizăm totul, mai sunt oameni care, în condiţii economice foarte grele, încearcă să menţină la suprafaţă apicultura românească.

Pentru mulţi dintre aceştia avem câteva recomandări, pe care le supunem atenţiei şi care vizează prevenirea şi combaterea unei boli grave ce poate distruge familiile de albine.

Un parazit vizibil cu ochiul liber

Produsă de acarianul Varroa destructor, Varroza este boală parazitară gravă, ce afectează întreaga populaţie a coloniei de albine.

Pentru a-şi depune ouăle, în general 5-7, femela pătrunde în celulele cu puiet cu câteva ore înainte de căpăcire. Ciclul de dezvoltare este scurt, 7-8 zile, şi eclozionează odată cu gazda.

Acarianul se fixează pe corpul albinei adulte la inserţia cap-torace, torace-abdomen, perforează membrana intersegmentară şi se hrăneşte cu hemolimfa acesteia.
În celulă perforează cuticula larvei şi se hrăneşte cu hemolimfa acesteia.

Odată cu înţepătura, transmite gazdei agenţi patogeni, în principal virusuri.
Albinele intens parazitate au o viaţă mai scurtă şi o productivitate redusă, iar larvele parazitate eclozionează cu malformaţii anatomice. Trântorii îşi pierd potenţialul sexual şi mătcile rămân nefecundate.

Tratamente

Indiferent de gradul de infestare a coloniei de albine, este necesar să începeţi un tratament medicamentos, organizat pentru toate familiile de albine.

Primul tratament se face primăvara, atunci când albinele îşi încep activitatea şi temperatura mediului ambiant este peste 12-14ºC. Medicamentul folosit este Varachet Forte. În cazul în care toamna nu s-a efectuat tratamentul cu Mavrirol, puteţi introduce în tratamentul de primăvară două benzi pentru colonia normal dezvoltată, care vor fi scoase însă cu 10 zile înainte de începerea culesului.

În luna august, după extragerea mierii comerciale se fac două-trei tratamente la interval de 7-10 zile.

În a doua jumătate a lunii septembrie, pot fi introduse benzi cu Mavrirol, care pot rămâne în stupi până în primăvară.

La sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, după eclozionarea totală a puietului, la o temperatură de 12-14ºC, se face ultimul tratament cu Varachet-Forte.

Primele semne ale bolii

Dacă în colonia dvs. de albine apar următoarele semne, ar trebui să începeţi degrabă tratamentul pentru Varroa:

- albinele sunt subponderale ca urmare a hrănirii acarienilor şi spolierilor cu hemolimfă;
- pontă redusă a mătcii, mortalitate crescută a larvelor din celule, căpăcele perforate şi pui diseminat pe fagure;
- albinele sunt agitate din cauza acţiunii mecanice şi iritative a parazitului care se fixează pe corpul albinei, între tergitele abdominale şi la inserţiile cap-torace, torace-abdomen;
-  albinele tinere eclozionate din puietul puternic parazitat sunt neviabile, subponderale şi prezintă malformaţii anatomice.

Lucrări în stupină în luna iunie:

- se recoltează mierea de la culesurile târzii;
- se continuă creşterea artificială a mătcilor, se organizează împerecherea şi introducerea lor în familii;
- se recoltează polen de la porumb, în vederea măririi rezervei de polen;
- se continuă măsurile de prevenire a roitului;
- se intensifică lucrările de creştere a noilor generaţii de puiet.
Luna iunie este o perioadă în care va trebui să preîntâm­pinăm furtişagul care acum devine extrem de periculos.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2009

Vizualizari: 4739



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI