Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

VACANŢĂ... asigurată!

Sezonul estival a început şi, odată cu el, perioada vacanţelor... Fie că plecaţi într-un circuit în Europa, fie că urmează să vă relaxaţi pe o plajă în insulele Maldive sau să vizitaţi un loc încărcat de istorie şi spiritualitate, revistele de profil vor avea grijă să vă „pregătească“ din timp bagajul... Şi pentru că astfel veţi şti exact de ce aveţi nevoie pentru vacanţă, XPRIMM nu face notă discordantă şi vă recomandă să nu plecaţi înainte de a încheia o asigurare medicală de călătorie.

Indiferent de preferinţele de vacanţă, atât liberalizarea circulaţiei în spaţiul Uniunii Europene, cât şi ofertele tot mai variate ale agenţiilor de turism, de la destinaţii exotice până la sejururi tematice, au apropiat tot mai mult turiştii de orice colţ al lumii. Însă entuziasmul care vine la pachet cu apropierea concediului ar putea lăsa într-un con de umbră conştientizarea riscurilor implicate de deplasările în străinătate.

De aceea, pentru a putea profita de această libertate şi pentru a se bucura din plin de momentele de relaxare şi odihnă, turiştii trebuie să se asigure împotriva eventualelor neplăceri ce pot interveni în timpul deplasării. Cu atât mai mult cu cât poate fi vorba de un nefericit accident sau de o problemă de sănătate, turiştii au nevoie de o decontare simplă a cheltuielilor pentru eventualele îngrijiri medicale primite în străinătate.

Ce acoperă asigurarea medicală de călătorie?

De la data aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, asigurarea medicală pentru cei care doresc să călătorească în afara ţării nu mai este obligatorie, odată cu introducerea Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate, care permite accesul la ajutor medical de urgenţă în cadrul sistemului public de sănătate al fiecărei ţări membre UE. Totuşi, pentru o acoperire completă şi acces la serviciile medicale din sistemul privat, dar şi pentru deplasările în afara spaţiului UE, asigurarea medicală de călătorie rămâne, în continuare, recomandată.

Companiile care vând astfel de produse deţin în portofoliu mai multe tipuri de asigurări medicale destinate călătoriilor în străinătate, însă din punctul de vedere al acoperirii toate oferă aproximativ aceleaşi servicii medicale.

Astfel, sunt acoperite cheltuielile generate de accidente sau îmbolnăviri survenite pe perioada asigurată sau pe durata călătoriei în străinătate: cheltuieli medicale - transport de urgenţă, cu salvarea sau la domiciliu, spitalizare, tratament ambulatoriu, medicamente, intervenţii chirurgicale de urgenţă, tratament stomatologic de urgenţă -, dar şi cheltuieli de repatriere şi cheltuieli de înmormântare, în caz de deces.

Nu intră însă în sfera de acoperire afecţiunile preexistente, bolile cu transmitere sexuală, afecţiuni rezultate în urma consumului de droguri, sarcina, cheltuielile pentru cure balneoclimaterice, autovătămările sau afecţiunile în urma războaielor sau revoltelor.

Pentru practicarea în timpul călătoriilor a unor activităţi cu grad mare de risc, cum sunt sporturile de iarnă (ski, snowboard, snowmobile etc.) sau sporturile extreme (bungee-jumping, alpinism, paraşutism, scuba-diving etc.), companiile de asigurări vin în întâmpinarea iubitorilor de adrenalină cu produse de asigurare specifice.

Cât costă o asigurare de călătorie?

Companiile de asigurări pun la dispoziţia turiştilor oferte diverse de asigurări de călătorie, al căror preţ poate varia în funcţie de ţara de destinaţie, suma asigurată, scopul călătoriei, statutul asiguratului (în unele cazuri se acordă reduceri pentru studenţi, copii sub 18 ani, elevi), dar şi de durata sejurului.

Şi vârsta poate fi un criteriu de stabilire a preţului asigurării travel, astfel încât persoanele de peste 65 de ani, mult mai predispuse la deteriorări ale stării de sănătate decât tinerii, pot plăti de până la două-trei ori mai mult pentru o astfel de poliţă. Ţinând cont de factorii menţionaţi, dar şi de ofertele companiilor, pentru o asigurare medicală de călătorie preţul poate varia de la câţiva zeci de lei până la câteva sute.

Segmentul „travel“

Poliţa se adresează în primul rând – dar nu exclusiv – persoanelor care se deplasează frecvent în străinătate în interes de serviciu sau pentru afaceri, iar acoperirea funcţionează pe toată perioada de valabilitate, inclusiv pentru călătoriile făcute în interes personal. Prima de asigurare poate fi achitată fie de angajator în beneficiul angajaţilor care călătoresc, fie de către persoanele asigurate. De asemenea, asigurarea poate fi încheiată şi pentru grupuri de maximum 10 persoane care călătoresc împreună, indiferent de scopul călătoriei, iar oricare dintre membrii grupului pot utiliza apoi poliţa pentru alte deplasări în străinătate, pe întreaga perioadă de valabilitate, de 12 luni, a acesteia.

Asigură-te... în doar 3 minute!

Inovaţia asigurărilor de călătorie online constă, în primul rând, în faptul că ai acces la poliţă, din faţa calculatorului, în doar 3 minute; plăteşti, printezi şi pleci în vacanţă.

Este important ca înaintea unei astfel de călătorii să închei asigurarea medicală pentru călătorii în străinătate oferită. Prin această poliţă, se acoperă cheltuielile efectuate ca urmare a îmbolnăvirii în timpul călătoriei în străinătate sau a unui accident survenit în această perioadă.

Vacanţă plăcută şi... călătoriţi în siguranţă!

Andreea IONETE
REVISTA LUMEA SATULUI NR.15, 1-15 AUGUST 2009

Vizualizari: 669



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI