Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Unde sunt şcolile de mecanici agricoli de altădată?

70 până la 100 de tineri mecanizatori ieşeau, în fiecare an, de pe porţile Liceului Agroindustrial  din Bărcăneşti - Prahova. În baza unei repartiţii certe, ei erau imediat asimilaţi pe piaţa muncii la fostele AGROMEC, SMA şi IAS. Astăzi, acelaşi liceu nu mai produce mecanici agricoli pentru simplul motiv că piaţa n-a mai cerut o astfel de meserie, deşi, ca un paradox, îi auzim pe fermieri reclamând faptul că învăţământul nu mai formează mecanizatori pe care să-i angajeze în unităţile lor.

Grupul Şcolar Agricol Bărcăneşti este condus de peste 20 de ani de profesorul de matematică Samuel Ioniţă, care a deţinut şi funcţia de director adjunct în perioada 1984-1990. Cu alte cuvinte, este persoana cea mai potrivită pentru a face o analiză logică, cunoscând ambele sisteme de învăţământ, dinainte şi după 1989.

„Ne-am pierdut partenerii pentru care pregăteam elevii“

– Domnule director, până în 1990 unitatea dvs. de învăţământ era singura din Prahova şi judeţele limitrofe care pregătea mecanizatori. Astăzi n-o mai face fiindcă s-au schimbat vremurile şi abordarea. În acelaşi timp, deşi nimeni nu cere şcolilor să pregătească mecanici agricoli, fermierii se plâng că nu mai găsesc meseriaşi. Cum era învăţământul atunci şi ce s-a întâmplat între timp?

– Înainte de 1990 aveam în jur de 1.200 elevi, învăţământ liceal şi profesional, cu clase de mecanică agricolă, veterinară, agronomie, horticultură şi zootehnie. Pentru că pe dvs. vă interesează doar mecanica agricolă o să discutăm doar despre acest subiect.

 Ei bine, vreau să vă spun că atunci era un sistem foarte bine pus la punct. În fiecare toamnă, cei care conduceam liceele agricole ne întâlneam cu directorii trusturilor de mecanizare a agriculturii şi puneam la punct două chestiuni: necesarul de mecanizatori de pe piaţa muncii, în funcţie de care întocmeam planul de şcolarizare, şi programul de instruire practică. În general aveam o clasă de liceu şi două sau trei de profesională, în jur de 75-100 elevi pe serie.

Tinerii efectuau instruirea practică direct în producţie, la SMA-uri. La şcoală învăţau teoria şi conducerea tractorului, iar la SMA-uri deprindeau meseria în toate amănuntele ei, executând lucrări agricole (arat, semănat, discuit, praşile mecanice, fertilizări chimice, erbicidări etc.) în teren.

După 1990, vă spun fără ocolişuri, pentru noi a urmat dezastrul. IAS-urile şi CAP-urile s-au desfiinţat, SMA-urile s-au privatizat, deci ne-am pierdut partenerii împreună cu care şi pentru care pregăteam elevii. Am mers vreo doi ani în virtutea inerţiei cu aceeaşi structură şcolară, după care am fost nevoiţi să ne reorientăm, fiindcă nimeni nu mai avea nevoie de agricultură, în general, şi de mecanizatori, în special.

– Unde aţi ajuns cu reaşezarea astăzi, în afară de faptul că v-aţi transformat, ca toate liceele tehnice, în grup şcolar agricol?

– Clasele de agronomie, horticultură, zootehnie şi mecanică agricolă s-au desfiinţat în întregime, deoarece nu a mai existat cerere pentru o astfel de pregătire. Ne-am reprofilat cu totul.

Întâi şi întâi, pentru că învăţământul a fost subordonat comunităţilor locale a trebuit să răspundem şi să deservim interesele acestora. Am preluat aşadar grupe de la învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, iar la învăţământul liceal am rămas cu cinci clase pe serie: două de industrie alimentară şi câte una cu profil economic, veterinar şi mecanici întreţinere şi reparaţii. Ultima, de mecanici, n-are nicio legătură mecanizatorii de altădată. 

– Aţi păstrat o parte din baza materială şi aţi adăugat o alta, care să corespundă activităţii didactice de astăzi.

– Avem 15 ha de teren agricol, o fermă de porci şi de vaci pentru lapte, cu două utilităţi de bază: materie primă la cantina de pe lângă internatul şcolii şi material didactic pentru orele de instruire practică de la clasele de veterinară şi industrie alimentară. Am accesat fonduri europene şi dispunem de laboratoare cu echipamente moderne de patiserie şi industria de prelucrare a laptelui. Pentru instruirea practică avem convenţii încheiate cu dispensarele veterinare (pentru grupe mici) sau, în cazul elevilor de la industrie alimentară şi economic, cu marile lanţuri de magazine.

Deocamdată, piaţa nu s-a pus de acord cu şcoala

– Anul acesta, experimental se formează câteva clase de profesională, dar în baza unor parteneriate cu societăţile comerciale. Dumneavoastră aţi avut sau aveţi solicitări din mediul privat pentru a relua pregătirea mecanicilor agricoli, pe care ulterior să-i preia ca salariaţi?

– Da, sporadic, dar într-o formă incompatibilă cu planul de învăţământ. Este limpede însă că, având o lege unitară a învăţământului, nu putem găsi rezolvări la nivel local, ci e nevoie de reglementări la scară naţională. Revenind însă la solicitările episodice pentru mecanizatori agricoli, am avut cereri de la doi fermieri, dar necazul este altul: nu găsim o corelare a instruirii practice cu doleanţele agenţilor economici. Ei vor să facă instruire practică în vârf de campanie, or planul de învăţământ prevede patru ore/săptămână de aplicaţie practică şi aşa trebuie să le programăm.

Pe de altă parte, presupunând că am realiza practica în şcoală, am utiliza ca bază materială tractoarele U650 (s-au mai păstrat patru, din 12) şi utilajele vechi de peste 20 de ani, pe câtă vreme fermierii au maşini agricole de ultimă generaţie. Am formulat câteva propuneri pentru a armoniza învăţământul cu cererea de meserii de pe piaţă, dar n-am găsit încă formula ideală de lucru. În Franţa, de pildă, mediul privat are o deschidere totală faţă de şcoală, noutăţile tehnice din domeniul agricol fiind donate gratuit către unitatea de învăţământ care formează viitorii specialişti. Probabil şi în România se vor normaliza lucrurile; deocamdată nici agricultura şi nici învăţământul nu au găsit cea mai bună formă de exprimare. 

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI NR.  9, 1-15 MAI 2012

Vizualizari: 690


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI