Imprimati articolul

Un nou stăpân, aceeaşi soartă

Vestea mutilării ţării i-a lovit în egală măsură pe moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului. Stabilirea noului hotar a fost, spune cronicarul Drăghici, „o bucată de vreme plânsete de neuitat pentru că poporul, ca şi un cârd sau o turmă de oi, ocupase marginea Prutului, dintr-un cap în altul, mergând către sau venind prin sate şi târguri săptămâni în şir pentru luarea de ziuă bună de la părinţi, fraţi, rudenii… de care trebuiau să se despartă pentru totdeauna“.

Pe lângă faptul că cei de pe malul drept al Prutului erau împiedicaţi să revină la proprietăţile lor din Basarabia sau să-şi ducă animalele la păscut - în Buceag se practica din străvechi timpuri transhumanţa – un document al vremii consemnează şi pierderile uriaşe pe plan economic.

Documentul precizează că bune pentru agricultură rămăseseră doar „ţinuturile Covârluiului, o parte din Tecuci şi Putna încât, pe vreme de secetă, domnea îndoiala „de se vor putea îndestula… pentru că şi câmpul şi plugarii s-au dezlipit“, iar agricultorii din dreapta Prutului „abia pentru hrana lor semănau porumb sau altfel de pâine proastă, iar nu grâu şi ovăz“.

Scădere dramatică a exportului

A fost grav afectat şi comerţul exterior al Moldovei. Dacă din vân­zarea animalelor în ţările din jur bugetul principatului se îmbogăţea anual cu circa trei milioane de lei, „acelaşi alişveriş lipseşte acum din Moldova… pierzându-şi şi izvorul neguţătoriei şi comoara ţării“.

Trecerea Basarabiei sub sceptrul ţarist a lovit direct şi Imperiul Otoman. Dacă pentru „îndestularea împărăţiei turceşti“ din cele 200 de „stambol-kile“ (măsură otomană a vremii) de grâu, 120 mii veneau din Basarabia, Moldova din dreapta Prutului putând asigura doar circa 80 mii de stambol-kile. De asemenea, împărăţia era văduvită de circa 40 mii de oi anual şi de peste 140 mii de ocale de unt din cele 300 mii care erau datorate Porţii.

A scăzut îngrijorător şi numărul birnicilor. Când Moldova era întreagă, numărul celor ce plăteau dajdii se cifra la circa 120 mii, iar acum rămân, se spune în documentul citat, în toată partea Moldovei la 60 mii cel mult, ceea ce însemna că se pierdeau 625 mii de lei din 1.695 lei datoraţi Porţii ca bir anual. Consecinţa nu este greu de ghicit: cum Poarta nu putea accepta scăderea haraciului, birul pe care trebuiau să-l plătească cei rămaşi în dreapta Prutului a crescut corespunzător.

Cu jalba la Callimachi

Jelind „starea şi greutăţile de acum şi scăderea ţării acesteia“, un grup de boieri cereau printr-o jalbă adresată domnitorului Scarlat Callimachi „să se mijlocească către Împărăţia Rusiei spre a nu fi opriţi pământenii Moldovei, nici acum, nici mai în urmă, a aduce de la moşiile lor de peste Prut… pâine şi vite pentru întrebuinţarea caselor şi a oraşului Iaşi întru care locuim şi să nu rămânem strâmtoraţi de a vieţuirii cele trebuincioase“.

Plângerile acestora au rămas fără ecou, iar încercările atât din ţară cât şi pe plan diplomatic de a se reveni asupra prevederilor Păcii de la Bucureşti nu au dat niciun rezultat.  Problema raptului Basarabiei a rămas închisă până după războiul Crimeii, când Moldovei i-au revenit trei judeţe din sudul Basarabiei, luate înapoi de Rusia în 1878. Ţinutul dintre Nistru şi Prut revine integral – din păcate, pentru scurt timp – la patria-mamă, în 1918.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2012

֩ Comentarii