Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Un nedreptăţit al istoriei

Ajuns pe nedrept prototipul stăpânitorului crud care tăia cu plăcere pe boieri prin cronicile lui Grigore Ureche, Simion Dascălul şi nuvela lui Costache Negruzzi – omologul său muntean, Mircea Ciobanul, execută la un ospăţ peste 200 de boieri „fără a mai socoti şi slujitorii“ – Alexandru Lăpuşneanu, fiu nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia doamna, a fost uns ca domn al Moldovei în... Polonia.

Lupta pentru tron

Ajuns în scaunul domnesc după ce-l învinge într-o luptă la Şipote pe pretendentul Joldea, sprijinit de Elena Doamna, văduva lui Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu va avea pe tot parcursul ambelor sale domnii (septembrie 1552 – noiembrie 1561; martie 1564 – mai 1568) lupte cu cei care râvneau tronul ţării. Între aceştia Negrilă, hatman şi portar al Sucevei, sau Lupu păhărnicel „care s-au ridicat domn asupra capului domniei mele şi cu alţi vicleni”, cum aminteşte un document din 13 aprilie 1560. Complotiştii sunt executaţi, între ei Lupu şi fratele său Stanciu, dar şi un Neagoe cămăraş. În martie 1564, moare la Istanbul – de otravă, consemnează trimisul Austriei – Constantin, un fiu numai de 13 ani al lui Petru Rareş, asasinat de care nu sunt străini oamenii lui Lăpuşneanu trimişi special la Poartă pentru a-l elimina pe acest virtual pretendent la domnie.

Grija pentru economia ţării

Domnitorul moldovean rămâne în istorie ca un sprijinitor al vieţii economice. Sunt dezvoltate relaţiile comerciale cu Transilvania, Ungaria şi Polonia. Mai mult, domnul stăpânea spălătorii de aur în râurile de la munte, comanda din Transilvania rădvane, pucioasă, şofran, funii pentru „rădicatul şi trasul tunurilor”. A adus marmoră de Haţeg pentru a-şi înfrumuseţa ctitoriile, iar la Iaşi a construit prima baie publică.
Persecuţii religioase

Ca şi înaintaşul său, Ştefan Rareş, Alexandru Lăpuşneanu continuă persecuţiile religioase. În 1562, scrie trimisul habsburgilor în Moldova, saşii din ţară fuseseră „prin silnicie” obligaţi de domnitor să primească botezul de rit ortodox. O explicaţie exista: erau măsuri pentru a împiedica extinderea protestantismului şi a altor „erezii” în Moldova, în condiţiile în care şi în alte ţări confruntările religioase duceau la adevărate războaie civile.

Oblăduitor al ortodoxiei

În acelaşi timp, o atenţie specială a acordat-o cultului ortodox. În 1558 este sfinţită ctitoria sa, Mănăstirea Slatina. A zidit o mănăstire în Pângăraţi, judeţul Neamţ, şi a refăcut lăcaşuri mai vechi de la Rădăuţi, Putna, Suceava etc. Simţindu-şi sfârşitul aproape, Lăpuşneanu Vodă a cerut să fie călugărit. I s-a împlinit dorinţa, primind numele de Pahomie monahul. Trupul său odihneşte la Mănăstirea Slatina şi, vorbind de nedreptăţile istoriei, e greu de crezut că a murit otrăvit, aşa cum spun unii, de către doamna Ruxandra cu care a avut în cei mai bine de 15 ani de căsnicie „prea iubiţii feciori Bogdan şi Petru, şi Constantin, şi fiicele Anghelina şi Tudora, şi Cnajna, şi Teofana, şi Martina, şi Nastasia.“ Alţi fii precum Ştefan, stabilit în Rusia, Ionaşco şi Mihail sunt amintiţi într-un act din 1559, la care se adaugă Aron Tiranul şi Petru Cazacul, feciori nelegitimi care au cârmuit în scurte perioade Moldova.

Stelian Ciocoiu
LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2011

Vizualizari: 932



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Paul Sima -- (28-March-2011 )
Alexandru Lapusneanu a fost contemporan cu Ivan cel Groaznic primul tar al Rusiei, iar in Tara Romaneasca a fost si Mircea Ciobanu, toti ortodocsi, aparatori ai religiei stramosesti, ei au in comun faptul ca au omorat semeni de-ai lor. Faptele de cruzime, nu au nimic comun cu crestinismul autentic. Si Cain era religios (a adus o jertfa lui Dumnezeu), dar a ucis pe Abel, fratele sau. N.B. a inteles bine si observam din lucrarea sa "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie" prin citatele din Sfintele Scripturi (Biblie), omul credincios e bun, iubeste pe Dumnezeu si pe oameni.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI