Imprimati articolul

Trocul, monedă europeană rurală

Lipsa de bani la sate a devenit o certitudine. Bătrânii mor, ceilalţi care rămân în loc nu mai au pensii, lucrările pământului, impozitele taxele şi traiul cotidian cer bani şi, în aceste condiţii, locuitorii satelor trebuie să caute soluţii pentru continuarea drumului prin tranziţie.

Tocmai de aceea oamenii care mai au câte ceva de vândut pe lângă case şi nu găsesc cumpărători sunt nevoiţi să apeleze la troc, vechea metodă comercială prin care se fac schimburi de produse. Aceste tranzacţii comerciale vechi dar încă de actualitate se mai practică şi astăzi.

Desigur, s-au schimbat produsele, pentru că în secolul trecut ţăranii bănăţeni din zona de munte mergeau prin satele de câmpie cu căruţele încărcate cu araci pentru viţa-de-vie, cu ţuică sau mere şi se întorceau acasă cu porumb şi grâu. Astăzi, prin satele Banatului şi-au făcut apariţia comercianţi cu maşinile încărcate cu zahăr, ulei, covoare şi vase de tot felul, pe care le dau în schimbul nucilor sau seminţelor de dovleac.

Nu există o regulă clară sau un preţ fix. Totul se negociază şi se face la mica înţelegere. Adică, fiecare lasă sau pune până simte că îi mai rămâne ceva profit.

În secolul trecut oamenii veneau rar acasă cu bani. Şansa de a câştiga un leu era foarte mică. Trebuia să mergi în oraşele miniere sau cu alt tip de industrie, la Anina, Oraviţa, Bocşa, Reşiţa, Oţelu Roşu ca să laşi la birturi ţuică şi vin de calitate sau să vinzi în piaţă legume şi brânză.

Altfel nu aveai de unde  aduna banul necesar plăţilor curente. Până anul trecut, pe lângă produsele amintite, comercianţii ambulanţi adunau şi fier vechi, dar din cauza crizei economice şi a închiderii combinatelor siderurgice, acesta nu mai are căutare.

Nicolae PĂTRUŢ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2009

֩ Comentarii