Imprimati articolul

Tragedia continuă

După o incursiune în realitatea imediată, vă propun, stimaţi cititori, să revenim la acel întu­necat septembrie 1940, când soarta României ca stat se afla, cum se spune, pe muchie de cuţit.

Transilvania, stat independent?

După 70 de ani este interesant să trecem în revistă nu numai evenimentele, dar şi opiniile oamenilor politici. În preziua semnării Dictatului de la Viena, lideri importanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc, între care Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Mihai Popovici şi alţii, se întrunesc şi, îngrijoraţi de zvonurile privind cedarea de teritoriu în Transilvania, iau în discuţie detronarea regelui şi instaurarea republicii. Preşedinte ar urma să devină Iuliu Maniu care, spune Ioan Hudiţă, „va reintroduce sistemul democratic şi va putea să lase guvernul unui om mai tânăr“.

Acuzaţii grave

Pe 30 august, când s-a hotărât cedarea Ardealului, are loc o şedinţă a Biroului Politic al PNŢ, condusă de Iuliu Maniu, care a spus printre altele: „Dezastrul de astăzi este opera unui dezechilibrat care de 10 ani a folosit avantajele pe care i le-a dat tronul pentru a corupe oameni politici, exploatându-le ambiţiile şi pasiunea pentru avere. Această clică de ticăloşi, în cap cu Carol, poartă cea mai mare răspundere pentru nenorocirile care s-au abătut asupra ţării.“ Totodată, liderul ţărănist lansează teza potrivit căreia între germani şi Carol ar fi existat o înţelegere secretă care ar cuprinde acceptarea Dictatului de la Viena în schimbul menţinerii sale la Tron. Ideea instaurării republicii capătă noi adepţi în conducerea PNŢ, dar Maniu se împotriveşte decisiv.

Sfârşitul nefast al unei domnii

Evenimentele se precipită. Regele demite Guvernul Giugurtu şi îl aduce de la Bistriţa pe generalul Antonescu, unde îl închisese cu două luni mai devreme.

Personalitate puternică, generalul Antonescu dezaprobă făţiş politica regelui, a cărui camarilă o atacase violent, motiv pentru care fusese surghiunit la amintita mănăstire. Antantist convins, Ion Antonescu adoptase în ultimul timp ideea unei alianţe cu Germania, văzând în aceasta unica soluţie pentru salvarea ţării.

La 5 septembrie regele suspendă Constituţia din 1938 şi emite un decret prin care generalul Ion Antonescu este învestit „cu depline puteri pentru conducerea statului român“. În aceeaşi zi, generalul încearcă să formeze un guvern „de uniune naţională“, cu fruntaşii tuturor partidelor. Răspunsul acestora a fost refuzul propunerii şi cererea ca regele să abdice, autoritatea sa fiind considerată ca total prăbuşită. Antonescu comunică, prin Urdăreanu, necesitatea abdicării, iar seara i-o cere direct, acordându-i răgaz de gândire până a doua zi dimineaţă. Carol încearcă să reziste, dar intimii lui, ca şi Fabricius, ministrul Germaniei, îl sfătuiesc să se supună inevitabilului. Pe 6 septembrie, la orele 4, Antonescu îi trimite regelui o scrisoare ultimativă.

La ora 6 şi 10, regele s-a decis să semneze actul abdicării în favoarea fiului său, Mihai. Apoi el dispare definitiv, lăsând în urmă jumătate din populaţia ţării în pribegie sau sub ocupaţie străină.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii