Imprimati articolul

Ţărane! „Nu uita că guvernanţii te vor prost şi sărac...!“

Nu sunt bani

Fermierii din Braşov se gândesc tot mai serios dacă să renunţe la vitele pe care le au sau... să mai aibă răbdare. Şi putere. Şi speranţă. Că, poate, or veni şi vremuri mai bune. Or da ăştia care ne conduc subvenţiile cuvenite şi necesare pe cap de animal. Refrenul îngânat spasmodic şi delirant de guvernanţi şi de preşedintele ţării – „Nu sunt bani, nu sunt bani, nu sunt bani! Nu putem să plătim subvenţiile, nu putem să vă ajutăm acum, poate la anul (la anul şi la mulţi ani, după cum merg treburile pe la noi)“ – s-a transformat în şlagăr naţional. Cel mai mult le place hitul ăsta celor pe care, într-un fel sau altul, i-am cam propulsat - căci, de, ce face omul cu mâna lui... - în administraţia centrală.

Mai că ne-ar şi veni să credem că, da, visteria ţării s-a golit, criza ne-a secătuit de resurse, am dat de fundul sacului. Dar vine şi ne spune una ca asta câte un îmbuibat de pe la nu ştiu ce minister care taman ce şi-a schimbat maşina la locul de muncă, şi nu cu cine ştie ce vechitură, ci cu un bolid de o sută de mii de euro. Şi ăsta, cu tupeul lui flegmatic, mai face şi gât pe la televizor. Că, uite, a fost dezmăţ în ţară la cheltuieli, la salarii şi la pensii - până acum, când au ajuns ei prin fotoliile ministeriale, căci, nu-i aşa, blestemul grelei moşteniri de la guvernările trecute ne bântuie zilele şi nopţile, ei sunt curaţi ca lacrima de fată mare - şi de aia a înţărcat bălaia! Ăstora, Doamne iartă-mă, sau nu mă ierta, să le dai după inima lor, după ifosele din cap, după vorbele care le ies pe gură. Nu de alta, dar să vadă şi ei cum e...

La abator cu vacile!

Am plecat cu divagaţia de la supărarea fermierilor din Braşov şi uite unde am ajuns! Da, ca peste tot prin ţară, şi fermierii din judeţul Braşov sunt dezamăgiţi, supăraţi şi disperaţi pe oficialii de la Ministerul Agriculturii. Şi asta pentru că, aşa cum ziceam, ăştia se plâng că nu mai sunt bani pentru subvenţiile de anul ăsta. În timp ce cam stau cu un ochi la făină şi cu altul la slănină – a reieşi de aici dorinţa de îmbuibare. Desigur, nu fermierilor, învăţaţi să tragă pentru o bucată de pâine, cu propria cârcă, li se mişcă scaunele. Pentru că ei au picioarele înfipte în ţarină.

Dacă e atâta dezinteres şi lentoare din partea celor sus-puşi, ce mai poate să le rămână oamenilor? Că nu vreau să zic supuşilor. Decât să mai facă un protest. Să ceară demisia incompetenţilor de la minister. Să vină la guvern cu vacile de acasă. Dar nici măcar subvenţia de până acum – 21 euro pe tona de lapte – nu e vreo certitudine, e doar o posibilitate posibilă, ca să zic aşa. Cât să mai întindă pelteaua speranţei un pic.  Numai că fermierii din Braşov chiar sunt disperaţi. Nu se mai descurcă, nu mai fac faţă costurilor, nu mai au resurse să meargă mai departe, pentru că preţul laptelui e infim în comparaţie cu cheltuielile. Când reuşesc să vândă laptele... Ei spun că statul nu numai că nu le dă de ales la ora asta, dar îi constrânge să ducă vitele la abator, la tăiere.  Credinţa noastră este că guvernanţii ne vor proşti. Şi săraci. Şi îndatoraţi.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2010

֩ Comentarii