Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Syngenta, compania care răspunde de sănătatea plantelor

„Această manifestare face parte din seria celor care au avut loc, mai înainte, la Constanţa, Arad şi Timişoara. Este o bună oportunitate pentru noi să prezentăm tehnologia combinată seminţe-protecţia plantelor. În acest mod, putem da, într-un singur loc, răspunsuri la problemele cu care se confruntă fermierii. De asemenea, credem că astfel de acţiuni sunt benefice pentru agricultori, deoarece pot vedea cum arată plantele în acest moment al anului şi rezultatele aplicării tehnologiilor de protecţie a plantelor“ – a declarat Paul Claxton, director executiv (CEO) al Diviziei Protecţia Plantelor Syngenta, pentru Lumea satului.

Evenimentul, la care am luat parte, a avut loc recent la Văceni (Teleorman), cu ocazia împlinirii a 10 ani de experienţă a Companiei Syngenta în România. Au participat câteva sute de fermieri.

De pe postura de lider mondial

Manifestarea a început cu prezentarea în câmp a hibrizilor de porumb. Daniel Stanciu, director de produs la Syngenta, a afirmat că în portofoliul companiei există atât hibrizi rustici, cât şi hibrizi care se pretează la tehnologii avansate. Productivitatea lor nu coboară sub 8 t/ha, nici măcar în anii secetoşi, dar poate urca până la 13-14 t/ha. Paleta este foarte largă, de la grupa de maturitate FAO 100 la 490.

Stoica a amintit şi de Ferti, hibrid High Oleic, care se caracterizează printr-un conţinut mai mare de acid oleic. Ca urmare, se obţine un ulei superior calitativ, apropiat de uleiul de măsline.

Nicoleta Boghici, director de produs pe zona de sud-vest, a menţionat că, pe lângă hibrizii Clearfield, Syngenta are cel mai bun portofoliu de hibrizi clasici, care de-a lungul anilor au dat rezultate excepţionale.

O agrotehnică normală

Terenul a fost arat sau scarificat în primăvară şi discuit. Apoi, la toate loturile de porumb şi floarea-soarelui, s-a utilizat o singură fertilizare medie, la semănat, starter, 200 kg uree/ha. Nimic altceva, nici măcar în toamnă! Iar plantele arătau foarte bine.
În schimb, s-a pus un mare accent pe distrugerea buruienilor!

Lumax 537,5 SE, un nou erbicid marca Syngenta
Lumax 537,5 SE (mesotrione 37,5 g/l, S-metolaclor 375 g/l şi terbutilazin 125 g/l) este un nou erbicid Syngenta, care combate majoritatea buruienilor din cultura de porumb, fiind necesară o singură trecere. Are acţiune multiplă asupra buruienilor răsărite, dar şi efect de lungă durată la sol.

„Recomandăm aplicarea acestui erbicid în postemergenţă timpurie, când porumbul are 3-5 frunze. Atunci dicotilele au 2-3 frunze, iar monocotilele se află înaintea fazei de înfrăţire. De asemenea, e indicată folosirea adjuvantului Atplus, pentru creşterea eficacităţii împotriva buruienilor răsărite“, a spus Nicolae Chilafu, reprezentant tehnic Syngenta, pentru protecţia plantelor.

Într-adevăr, lotul tratat cu Lumax era curat, nefiind necesară nicio lucrare mecanică. Spre comparaţie, un lot alăturat, netratat, era năpădit de buruieni, cu toate că solul fusese prelucrat mecanic. În ciuda acestui fapt, hibrizii de porumb arătau foarte bine, era înalţi, verzi, cu ştiuleţii bine dezvoltaţi.

Cruiser, un insecticid de referinţă

Valentin Păun, reprezentant tehnic Syngenta pentru protecţia plantelor, a prezentat produsul Cruiser.

„Este insecticidul numărul 1, spunem noi, pentru protecţia culturilor de porumb şi floarea-soarelui. Are un spectru larg de protecţie, ajută plantele să răsară mai repede, conferindu-le un start viguros, şi asigură o vigoare mai bună a culturii, datorită dezvoltării rapide a sistemului radicular. Din punctul de vedere al eficacităţii împotriva răţişoarei şi viermilor-sârmă, a depăşit în teste orice competitor“, a afirmat reprezentantul tehnic.
Domnia sa a mai spus că Syngenta a creat două noi soluţii cu efect foarte rapid asupra buruienilor din culturile de porumb, utilizate postemergent.

Milagro Extra 6 OD (nicosulfuron 60 g/l) este o suspensie în ulei, variantă îmbunătăţită a cunoscutului Mistral 4 SC. Noul produs conţine un adjuvant uleios OD, extras din porumb, ceea ce îi conferă o bună selectivitate. Este recomandat pentru combaterea buruienilor graminee perene (costrei şi pir), dar şi a celor anuale (mohor şi iarbă bărboasă).
A doua soluţie este Casper 55 WG, creată pentru a fi mai agresivă cu buruienile, mai ales cu cele perene. Noul produs conţine două substanţe active (prosulfuron 5% şi dicamba 50% sistemică), care au dat rezultate foarte bune pe pălămidă şi volbură.

Pulsar 40, leac pentru floarea-soarelui

După cum se ştie, cea mai mare problemă în cultura florii-soarelui o reprezintă combaterea buruienilor monocotile şi dicotile, precum şi a parazitului Orobanche, care se extinde an de an. În acest scop, a fost creat Pulsar 40, considerat cel mai bun produs. Este sistemic, pe bază de imazamox, din grupa imidazolinonelor. Se recomandă numai la floarea-soarelui de tip Clearfield.

Produsul se aplică postemergent, când plantele cultivate au 4-6 frunze, iar buruienile dicotiledonate anuale, 2-4 frunze.

Pentru combaterea lupoaiei, se recomandă aplicarea în fenofaza de 6-8 frunze a florii-soarelui. În cazul în care se urmăreşte combaterea buruienilor şi lupoaiei, se erbicidează în faza de 6 frunze a florii-soarelui, dar nu mai târziu de fenofaza de 4 frunze a buruienilor dicotiledonate.

Combinarea erbicidelor

„În culturile cu hibrizi clasici de floarea-soarelui, imediat după semănat, am utilizat erbicidul Dual Gold 960 EC, substanţă activă S-metolaclor 960 g/l, pentru combaterea buruienilor monocotile anuale şi unele dicotile anuale. De asemenea, postemergent, am folosit erbicidul sistemic Fusilade Forte, substanţă activă fluazifop-p-butil 150 g/l. După cum vedeţi, cultura este curată, ca şi în cazul Clearfield“, a arătat Leontin Oprea, director tehnic la Divizia de Protecţia Plantelor.

Fusilade este recomandat pentru combaterea costreiului (Sorghum), buruienilor monocotile anuale şi unele perene, cu înălţime mai mică de 15 cm.

În lotul cultivat cu hibridul Arena, s-a folosit numai Dual. Ca urmare, costreiul era prezent, dar în cantitate mică. În schimb, în culturile netratate buruienile erau la ele acasă. Interesant ni s-a părut că floarea-soarelui era bine dezvoltată, datorită vigorii hibrizilor.

În urma tratamentelor aplicate, producţiile hibrizilor clasici de floarea-soarelui au fost, în ultimii ani, de 3-4 t/ha.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2010

Vizualizari: 2073



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI