Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Sud-estul României, tot mai vulnerabil la secetă

• Dialog cu Elena Mateescu, director executiv la Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie

– Aţi mai întâlnit fenomene meteorologice similare celor din anul 2012?

– Ani agricoli secetoşi se produc frecvent în ţara noastră. Ne-am obişnuit cu aceste fenomene pentru că, dacă în fiecare deceniu al secolului trecut în România se înregistrau 1 până la 3 ani secetoşi, în primul deceniu al secolului actual, respectiv intervalul 2001-2010, s-au înregistrat deja 5 ani secetoşi. Şi iată acest nou început de deceniu a debutat cu un agricol de asemenea secetos. După cum se ştie, secetele severe în România s-au înregistrat în 1945 – 1946, an agricol de referinţă pentru secolul trecut şi, mai recent, în 2006 – 2007.

Au fost ani excesivi secetoşi în care aria de extindere a fenomenului a fost la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării şi ani în care au fost afectate atât culturile de toamnă, cât şi cele de primăvară. În acest an este puţin diferită situaţia. De ce? Primele 4 luni ale anului agricol 2011, referindu-ne la perioada septembrie-decembrie, au fost de asemenea secetoase, cu cantităţi de precipitaţii sub normele climatologice similare perioadei 2006.

Luna noiembrie s-a diferenţiat ca fiind cea mai secetoasă din istoria măsurătorilor meteorologice pentru că au căzut doar 1,2 litri pe mp, can­titate medie la nivelul României, comparativ cu o valoare medie multianuală de 43,9 litri pe mp.
În anul agricol 2006-2007, seceta a revenit începând din aprilie şi până în iulie, deci iarăşi 4 luni consecutive, fapt ce a determinat calamitarea, cum spuneam, atât a culturilor de primăvară, cât şi a celor de toamnă.

Ce este diferit în această primăvară este faptul că precipitaţiile din lunile aprilie şi mai au refăcut pe moment rezerva de umiditate din sol pentru culturile de toamnă astfel încât diminuarea producţiei în acest an agricol la culturile de toamnă este în jurul a 20-30% faţă de anul agricol anterior considerat unul dintre cei mai buni din ultimii 10 ani în România.

Ne amintim luna mai cu 128,5 litri pe mp, cantitate medie lunară înregistrată la nivelul României faţă de o valoare medie multianuală de 75,7, aceasta fiind a 3-a lună cea mai ploioasă din ultimii 52 de ani în România. Însă, începând din iunie, iulie şi iată primele 2 decade ale lunii august cantităţile reduse de precipitaţii şi, nu în ultimul rând, temperaturile maxime deosebite înregistrare în această vară au determinat ca fenomenul de secetă pedologică să se extindă la nivelul întregului teritoriu agricol al ţării, să se intensifice. Este iarăşi de remarcat că iulie a fost cea mai călduroasă lună din ultimii 52 de ani în România.

– Există o explicaţie dincolo de „aşa ne-a lăsat nouă Dumnezeu“?

– În contextul fenomenului încălzirii globale, nici România nu face excepţie pentru că, aşa cum spuneam, creşterea frecvenţei şi a intensităţii fenomenelor extreme este din ce în ce mai evidentă în ultimele decenii în ţara noastră. Şi dacă vorbeam de ani extrem de secetoşi, am avut în primul deceniu al secolului 21 şi ani de referinţă extrem de ploioşi.

Ne amintim, de exemplu, de anul 2005, când inundaţiile din luna aprilie şi până în septembrie au afectat aproape fiecare regiune agricolă din ţara noastră. Nu în ultimul rând, am avut chiar în anul excesiv de secetos 2006- 2007 luna august cu precipitaţii abundente. Deci iată că pe parcursul unui an agricol se pot întâlni fenomene extreme, fie secete pronunţate, valuri de caniculă, fie perioade de precipitaţii abundente, generatoare de inundaţii.

Fermierii şi nevoia de adaptare

– Cu alte cuvinte, cred că începe să ne fie clar că anotimpurile se mişcă, se rotesc altcumva decât eram noi obişnuiţi şi graţie dvs. Am în faţă o carte care se cheamă Schimbări climatice în România şi efectele asupra agriculturii, semnată de Ioan Sandu, Elena Mateescu şi Victor Viorel Vătămanu, care, prin titlu, ne pune în temă deja cu ceea ce se întâmplă acum pe glob. Încălzirea globală este un fenomen la care trebuie să luăm seama.

– Şi trebuie să luăm şi atitudine. Când spun aceasta mă refer în mod deosebit la adaptare pentru că adaptându-ne putem avea o atitudine mai prietenoasă faţă de mediu. Pentru agricultori, adaptarea tehnologiilor la mersul vremii este mai mult decât necesară. Când îşi înfiinţează, la început de an, o cultură trebuie să ia în considerare tehnologii noi care să le permită să asigure o producţie constantă an de an.

– V-aţi referit în primul rând la efectele evoluţiei vremii asupra agriculturii. În acelaşi timp însă, acestor furtuni climatice le este supus şi organismul uman cu urmări foarte directe, în aşa fel încât viaţa aşa cum o ştiam noi din moşi-strămoşi începe să-şi schimbe parametrii.

– Într-adevăr, nu numai plantele sunt afectate de disconfortul termic. Îl simţim şi noi, oamenii, în special în perioadele caniculare sau în zilele cele mai reci din anotimpul iernii şi, după cum ştiţi, ANM pune la dispoziţia autorităţilor centrale pentru asigurarea măsurilor speciale din punctul de vedere al Ordonanţei 99 din 2000 informaţiile privind indicatorii de disconfort termic ITU, acel indicator de temperatură - umezeală care în condiţii specifice îndeplineşte pragul critic de 80 de unităţi în perioada de vară şi care reprezintă un reper cumulat cu temperaturile maxime, condiţii în care autorităţile trebuie să ia măsuri speciale şi, nu în ultimul rând, indicele de răcire pe perioada de iarnă. Ne amintim luna februarie, bogată în zăpadă şi cu temperaturi minime scăzute.

Planeta, în clocot, în anul 2100

– Futurologii, poate şi cu un pic de simţ al umorului, spun că în 2050 ne vom redefini din cauza schimbărilor drastice ale condiţiilor meteorologice. E oare posibil?

– Modelele scenariilor climatice la nivelul României, elaborate de specialiştii climatologi din cadrul ANM, estimează pentru perioada 2020-2050 o creştere a temperaturilor medii ale aerului cu 1,5 până la 2,5 grade în funcţie de scenariul de emisie a gazelor cu efect de seră şi creşteri mai mari de până la 4-4,5 pentru sfârşitul secolului 2070-2100.

– În ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii anuale, peste 90% din modele proiectează o descreştere a valorilor anuale cu 10-20%, în special în zonele din sudul şi sud-estul României, cunoscute ca fiind cele mai vulnerabile la seceta pedologică, condiţii în care lipsa apei va fi o problemă acută în viitor.

– După datele pe care le aveţi la dispoziţie, se poate face o prognoză pentru această toamnă?

– Pentru toamna anului 2012, datele de până în prezent arată că în luna septembrie, în zonele din sudul, estul şi sud-estul ţării temperaturile lunare pot fi mai ridicate decât în mod obişnuit, iar cantităţile de apă mai reduse comparativ cu normele climatologice, ceea ce va face ca în continuare seceta pedologică şi deficitul de apă să fie prezente în aceste zone. Pentru lunile octombrie şi noiembrie datele arată o apropiere de valorile normale din punctul de vedere al cantităţilor lunare de precipitaţii.

Trebuie să menţionăm faptul că acestea au un grad de realizare medie de 60-65% şi un caracter orientativ. De aceea ele sunt permanent amendate de informaţiile oferite de prognoza pe termen scurt şi mediu, astfel încât agricultorii să-şi poată planifica pe cât posibil calendarul lucrărilor agricole în funcţie de mersul vremii.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2012

Vizualizari: 969


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI