Imprimati articolul

Spectrul recesiunii

Trăim, n-am nicio îndoială, pe o planetă buimacă.
A îndemnat până deunăzi, cu grabă chiar, s-a înghesuit, ziceam, să devină cea mai bună dintre lumi.

Dintre lumile posibile!
Numai că, biata de ea, uitase celebrul postulat de sorginte omenească „Dă-mi, a zis Omul,
dă-mi doar un punct de sprijin, şi-ţi răstorn planeta.“
Şi aşa va fi şi fost, de bună seamă, de vreme ce „planeta albastră“ e acum una a spaimelor şi a deznădejdii.

Doar că, cine s-ar fi gândit, „buturuga mică“ avea să fie nimeni altcineva decât „banul“, adică „ochiul necuratului“.
Au făcut ce-au făcut ei, ei bancherii, şi cu indiferenţa şi dispreţul caracteristic au dat cinstea pe ruşine.

O stafie străbate acum nu doar Europa, ci lumea ca lume – spectrul recesiunii, al neputinţei financiare, adică umbrind şi cele mai optimiste rezervoare de aur cenuşiu.
În ce ne priveşte, nu ne-am dat la o parte.
Fiindcă, nu-i aşa, când am ocolit noi răul cu bună ştiinţă?

Dincolo de resemnare
Aşa că speranţa românilor într-o lume mai bună s-a ciobit până la resemnare.
Vă voi explica şi de ce şi, mai cu seamă, din pricina cui.
S-o luăm, aşadar, pe degete, fiindcă merită poporul acesta să ştie, să afle în fapt ce se, or, mai degrabă, ce i se întâmplă.

Anii din urmă, născuţi din atâtea jertfe şi renunţări, au implantat nevolnicilor, celor îmbolnăviţi de îmbogăţire, gena îmbuibării.
Cum, în ce fel, furând ori înşelând, asta a început să nu mai conteze.
Şi, cum lumea financiară nu e alcătuită din asceţi ori schivnici de mănăstire, s-a bătut de îndată şi palma.

Banca, astăzi iarăşi şi iarăşi, aşezământ de rătăcire şi pierzanie, a încurajat dezastrul.
Nu munca cinstită, ci specula, nu rodul mâinilor proprii, ci lenea şi huzurul au făcut să se uite foarte degrabă preceptul economiei de piaţă.
Adică orice are un preţ!

Aşa că s-au cheltuit miliarde bune, din împrumut, pentru a le cumpăra aceloraşi creditori mărfuri şi inutile, şi mai mult decât scumpe.
Numai că, iarăşi, ştiţi vorba cu fundul sacului.
Şi-apoi, ce iei trebuie să dai înapoi.
Cei care până ieri invitau la „credit cu buletinul“ îşi vor acum banii înapoi.
Economia a sucombat tocmai când credeam că ne e mai bine.

Politicienii – marea dezamăgire!
Politicienii au minţit.
Au promis, s-au lăudat, ne-au liniştit şi, esenţial, s-au ales.
Adică i-am ales.
Ce ne oferă la schimb?
Şomaj, recesiune şi, draconic, o nouă îndatorare.
Una comună!

Au cheltuit ei, au minţit ei, au greşit ei – plătim însă frăţeşte, toţi.
20 miliarde de euro sau câţi or fi constituie, credeţi-mă, o sumă.
La care se adaugă dobânzile.
Justificaţi ca fiind „centura de siguranţă“, banii vor acoperi, în fapt, găurile băncilor.
Care fiinţează în România fără să fie româneşti.
Prostia cui?

„Bine, bine“, parcă vă şi aud, „dar ce vină avem noi că finanţa internaţională a umplut sacul escrocilor, în cea mai mare parte?
Vină nu avem, dar vom plăti!
Şi asta, după ce în octombrie 2008 ori ianuarie 2009 vlădica zicea că nu vom dispera, că sistemul nostru de finanţare e unul fără probleme.
Acum întindem mâna!
„Aşa e în politică, ni se zice. Ce, voi chiar aţi luat-o în serios?“
„Şi, ce mai urmează?“ vă aud iarăşi.
„Vârful de criză“, vă răspund eu, cu ochii pe prognozele internaţionale.

Băncile vor relua creditele, noi vom continua să ne împrumutăm, fiindcă cineva trebuie să suporte prostia omenească.

Şi tot, şi toate în condiţiile în care agriculturii, satului românesc în genere, i s-a întors spatele.
Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2009

֩ Comentarii