Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Singurătate şi destin

Istoria, destinul şi minele de cărbuni de la Cozla din judeţul Mehedinţi au făcut ca în satul Eibenthal să trăiască o sumedenie de naţii. Predomină populaţia de etnie cehă. Apoi românii şi alte suflete care vorbesc diverse limbi. Trăiesc toţi laolaltă, împart binele şi răul şi nu ţin cont că unii sunt mai mulţi decât alţii.

Este comportamentul unor oameni civilizaţi care au învăţat de la viaţă că doar împreună greutăţile vieţii pot fi învinse mult mai uşor. În satul acesta aparţinător comunei Dubova, situată pe malul Dunării între Orşova şi Moldova Nouă şi condusă de un primar de etnie cehă, am cunoscut oameni interesanţi. Cel despre care vă voi povesti, prin artă, pasiune şi credinţă, a dovedit că este învingător, că dramele, moartea, singurătatea şi destinul pot fi îmblânzite. Că viaţa poate merge înainte, că zâmbetul şi bucuria sunt certitudini de care poţi avea parte şi atunci când crezi că nu mai există speranţă, că totul este pierdut.

Bucuria de dincolo de tăcere

Ştefan Benedict este un om la care bătrâneţea pare să se fi oprit în loc. A adunat multe decenii de viaţă, nu şi-a pierdut niciodată cumpătul şi, când simţea că nu mai poate, avea puterea să o ia de la capăt. Ştiam că locuieşte singur, dar nu i-am cunoscut dramele vieţii decât după ce i-am trecut pragul casei modeste, dar curată şi rânduită ca o fată săracă şi harnică care îşi aşteaptă peţitorii. Mi-au atras atenţia florile din ferestre, apoi glastrele cu răsaduri de roşii şi ardei, curăţenia şi lucrurile aşezate ca într-o carte pe care doreşti să o răsfoieşti în fiecare zi.

În mijlocul... sfinţilor

Era într-o zi de duminică, omul venise de la biserică şi se pregătea să ia prânzul. Îmi arată sfinţii săi de lemn, nu se grăbeşte dar ezită, atât cât poate, să-mi spună cam ce vârstă au. Statuetele par de când lumea, dar în realitate sunt mult mai tinere. Să fi adunat câteva decenii. Stau cuminţi, te lasă să le priveşti, te privesc şi ele, iar dacă le simţi sufletul, poţi învăţa o lecţie de înţelepciune şi adevăr. „M-am apucat târziu să sculptez în lemn şi în piatră. După ce am rămas singur mi-am dat seama că pot deveni un învins sau un învingător.“

Tac şi ascult fără să-mi întrerup interlocutorul. Simţeam că o să aflu şi drama bătrânului, toată sau o parte din ea. „Nu mi-a fost uşor. Mi-am pierdut soţia, am iubit-o mult, iar după ce am condus-o pe ultimul drum, în aceeaşi zi, a murit tata.“  Nu întreb mai multe pentru că lucrurile acestea dor, indiferent câţi ani trec de la petrecerea lor. Îl readuc pe bătrân în prezent, printre artă şi sfinţi, printre trudă şi adevăr. Pare să se bucure ca orice om căruia îi înţelegi mesajul transmis dincolo de cuvinte. Mai ascult câteva poveşti de viaţă adevărată. Apoi plec luând cu mine o parte de lume care plânge doar atunci când se îndepărtează de cer.

Nicolae Pătruţ
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2010

Vizualizari: 639



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI