Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Simina merge mai departe

După debutul fulminant de anul trecut încununat cu aurul la Cupa României la taekwondo wtf, Simina Custură, sportiva născută în localitatea brăileană Cazasu şi despre care Lumea Satului a mai relatat într-o ediţie anterioară, a deschis noul sezon cu un succes. Prilejul i-a fost oferit de participarea la un turneu intern organizat de CS Impact Brăila, club la care este legitimată.

La nicio lună, talentata sportivă din Cazasu s-a oprit în sferturi la Naţionalele pentru copii şi cadeţi de la Târgu-Mureş, la capătul unei evoluţii care ar fi îndreptăţit-o la o medalie. În schimb, alţi doi sportivi antrenaţi de Mihaela Pătroaică au urcat pe podiumul concursului găzduit de Polivalenta mureşeană în perioada 15-17 mai.

Astfel, în prima zi de concurs Cosmin Rusu a ocupat locul I la categoria cadeţi 1^65 kg. O zi mai târziu Alexandru Coteţ adjudecându-şi bronzul categoriei cadeţi 2^40 kg, după o categorică victorie în sferturi (7-0).

Prezenţa brăileană la Naţionalele pentru copii şi cadeţi de la Târgu-Mureş a fost întregită de participarea sportivilor Răzvan Boldeanu, Marius Bratu, Alexandru Harabagiu, Cosmin Constantin, Alexandru Stamate şi Cristian Coman.

În periplul prin inima Transilvaniei, delegaţia brăileană a făcut popas şi la Pensiunea Grandlion. Întâmpinaţi cu căldură încă de la intrare de administratorul Sandor Kulcsar, sportivii de la CS Impact au trăit momente cu adevărat memorabile în paradisul verde de la Gorneşti.

CS Impact, în top 3

Potrivit Raportului privind activitatea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Brăila pentru anul 2008 prezentat în Sedinţa publică de analiză a activităţii Clubul Sportiv Impact Brăila ocupă locul 3, fiind precedat doar de două cluburi departamentale.

În mapa de prezentare dată publicităţii se menţionează la pagina 7: contribuţia cea mai mare la zestrea de medalii a sportului brăilean o au ramurile de sport nataţie, atletism, go, kaiac canoe şi taekwondo; ultima ramură reprezintă o surpriză plăcută, la niciun an de la înfiinţarea CS Impact Brăila.

La şedinţă au participat antrenori şi instructori din întreg spectrul sportului brăilean, reprezentanţi ai mass-mediei locale, cât şi reprezentantul Ministerului Tineretului şi Sportului.

Camelia MOISE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2009

Vizualizari: 738



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI