Se destramă fuiorul cu lâna de aur

În felul acesta am putea descrie starea nefastă în care se află piaţa acestui produs în ţara noastră.

Departe de a mai avea importanţa de odinioară, mioarele crescute pentru lână par să alunece tot mai grabnic pe panta dizgraţiei. Despre cât de grave sunt lucrurile în acest domeniu am discutat cu preşedintele Sindicatului Naţional al Producătorilor de Ovine şi Caprine din România, domnul Marcel Andrei.

– Ţara noastră are o tradiţie bogată în creşterea mioarelor, dar vântul schimbării pare să aibă efecte negative asupra ei. Este oieritul o îndeletnicire pe cale de dispariţie?

– Este adevărat, ţara noastră are un trecut bogat în creşterea animalelor, îndeosebi a mioarelor.

Din nefericire, interesul oamenilor faţă de animale a scăzut considerabil, asta chiar şi în condiţiile în care avem certitudinea că pot fi o adevărată sursă de hrană şi venit.

Creşterea lor poate fi o afacere foarte rentabilă, dacă există interes şi consecvenţă. Este drept că, pe lângă asta, mai trebuie să avem în vedere şi factorii de natură economică. În România crescătorii de animale reuşesc să se menţină pe linia de plutire mai mult prin forţe proprii. Impedimentele pe care le întâmpină nu sunt puţine, iar atunci când reuşesc ce şi-au propus realizează că munca lor nu este deloc plătită la adevărata valoare.

În ceea ce priveşte sectorul de creştere a oilor pentru lână, lucrurile stau chiar mai rău. În momentul de faţă, lâna nu mai este aproape deloc rentabilă. În contextul acesta, tendinţa creşterii raselor pentru carne se resimte din ce în ce mai puternic.

În asta constă şansa de continuitate a creşterii oilor în ţara noastră. În mod paradoxal, ceea ce pare să fie o salvare este de fapt condamnarea la dispariţie a oilor pentru lână

– Ciobanii s-au bucurat totuşi de o oarecare libertate economică pe vremea comuniştilor. Cum comentaţi acest aspect?

– Această libertate economică despre care vorbim presupunea, în fapt, încheierea unor contracte cu statul prin care ciobanii se obligau să predea către fondul de stat o anumită cantitate de carne şi lână. Remuneraţia pe care o primeau nu era una pecuniară, dar presupunea scutirea lor de la plata anumitor taxe.

– Prin comparaţie, cum apreciaţi starea actuală a pieţei lânii în România?

– Dacă facem o paralelă între anii de vârf ai creşterii oilor pentru lână şi prezent, concluzia nu poate fi decât una îngrijorătoare.
Înainte de Revoluţie, cei mai mulţi ciobani creşteau oi pentru lână. Era, de fapt, produsul de bază în ţara noastră în acest domeniu.

Industria textilă era foarte dezvoltată, iar cererea lânii pe piaţă era pe măsura acestui lucru. Deşi în aproape toate regiunile ţării erau crescute oi din rasele Ţigaie şi Merinos, debuşeele pieţei obligau în mod constant la creşterea producţiei şi a calităţii.

Acesta era şi unul dintre motivele pentru care se importau rase cu calităţi deosebite pentru sporirea calităţii lânii autohtone.

Înainte de 1989 se puteau obţine pe cap de animal până la 3,5 kg de lână.
În prezent, cantitatea totală de lână obţinută în România de-abia atinge 15 de tone.

Este o dramă nu numai a ciobanilor, ci a tuturor românilor, pentru că pierderea acestei tradiţii subliniază, încă o dată, neglijenţa de care a avut parte zootehnia.

– Înţelegem că producţia României în materie de lână era considerabilă. Către ce sectoare era destinată?

– Lâna provenită de la rasa Ţurcană prezintă caracteristici deosebite, adică grosime, elasticitate, luciu.

Producţia obţinută de la aceste oi era, de obicei, folosită pentru confecţionarea covoarelor.

De fapt, confecţionarea lor era chiar o tradiţie în zonele montane.
În ceea ce priveşte lâna de la rasele Ţigaie şi Merinos, aceasta era folosită la confecţionarea postavurilor pentru costume şi a păturilor.

– Piaţa lânii aproape că nu mai există. Cererea este aproape nesemnificativă. În condiţiile acestea, foarte mulţi ciobani sunt nevoiţi să ardă o parte din lână. Cei care au mai mult noroc vând lâna pentru a fi folosită la izolaţiile caselor. În acelaşi scop pleacă şi spre export, dar în cantităţi foarte mici.

Preţul pentru un kilogram de lână variază între 1 leu şi 1,8 lei. Dacă luăm în calcul costurile pentru creşterea oilor şi munca ciobanului, preţul este unul mai mult simbolic.

Dispariţia filaturilor de lână şi a fabricilor de ţesut şi impunerea unor alte reguli economice au adus acest sector în moarte clinică, cu şanse mici de resuscitare.

– Cum stau lucrurile în activitatea de cercetare ştiinţifică pentru îmbunătăţirea calităţii lânii?

– Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este dacă se mai face cercetare în România. Eu sunt înclinat să cred că nu.

Sprijinul financiar pentru actul ştiinţific nu există sau este foarte mic. În condiţiile astea nu poţi să faci performanţă. Poate doar o colaborarea între institutele de cercetare şi Asociaţiile Pofesionale va da un suflu nou actului ştiinţific. Dar totul pare să se lege într-un lanţ al slăbiciunilor.

Cu voia sau fără voia noastră, o să ajungem să depindem de străinătate. Este un proces care deja a început – pieţele sunt invadate de tot felul de produse importate, efectivele noastre de animale scad pe zi ce trece, baza genetică ori este într-o stare critică şi se fac eforturi de conservare, ori a dispărut cu desăvârşire.

– Dacă ţinem seama că efectivele de oi scad pe zi ce trece, iar interesul tinerilor de a creşte mioare aproape că nu mai există, putem spune că perspectivele pentru oile de lână sunt sumbre.
Cred că, în lipsa unei rentabilităţi, oamenii îşi vor îndrepta atenţia spre rasele de carne.
În aparenţă, oile pentru lână par să fie sortite dispariţiei.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu