Imprimati articolul

Şcoala agricolă, în dizgraţie

Interviu cu dr. Mariana Patape, directoarea Colegiului Tehnic „Pontica“ din Constanţa

Şcoala agricolă din Palas Constanţa a fost construită în 1968. Avea două cămine pentru elevii de la sate, cantină şi, bineînţeles, săli de clasă conforta­bile. Pe vremea aceea se numea Grup Şcolar Agroindustrial Palas Constanţa. În 1975 a primit numele de Liceul Agroindustrial. În 1991 a devenit Grup Şcolar Agricol, iar în 2007 – Colegiul Tehnic „Pontica“ din două motive: pentru că şcoala cuprindea mai multe forme de învăţământ liceal, profesional, postliceal şi pentru ca elevilor să nu le fie ruşine că învaţă la o şcoală agricolă.

Elita agriculturii dobrogene

Explicaţia şocantă pe care doamna Patape Mariana, directoarea colegiului mi-a dat-o cu amărăciune, este în contradicţie totală cu renumele liceului care, de-a lungul anilor, a pregătit majoritatea specialiştilor din agricultura Dobrogei. Doamna Patape Mariana, fostă elevă a şcolii, a absolvit facultatea de Medicină Veterinară la Bucureşti. Cadrele didactice ale acestei şcoli sunt şi ele foşti absolvenţi. Mulţi dintre absolvenţi au ajuns directori ai Direcţiei Generale pentru Agricultură, cercetători de renume, miniştri secretari de stat, directori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi, bineînţeles, specialişti din ferme sau importante asociaţii agricole.

„Eu am făcut parte din generaţia care a inaugurat şcoala. Cele două cămine erau ocupate în întregime de elevi veniţi de la ţară. Agricultura era în dezvoltare, ştiai că înveţi, ştiai unde ai să lucrezi cu diploma respectivă. Aproape toţi am intrat fără probleme la facultate. Şcoala avea o dublă subordonare. În afară de Ministerul Învăţământului era şi Ministerul Agriculturii, care o subordona din punctul de vedere al dotării. Interesul pentru agricultură era mare, făceam practică în producţie, în unităţi mari.“

Doar pentru… diplomă

- Acum lucrurile stau cu totul altfel. Ce se întâmplă, doamnă directoare?

- În primul rând elevii nu mai sunt interesaţi să facă o carieră în domeniul agricol. Din mediul rural, dacă vin câţiva elevi să studieze aici. Deoarece repartizarea după examene se face computerizat, aici ajung elevi cu totul întâmplător. Majoritatea sunt din oraş şi vor să termine cât mai repede anul, nu le place deloc să spună că învaţă la Liceul agricol.

- Este vreo speranţă ca liceul să redevină ce a fost?

- Nu, pentru că populaţia şcolară a scăzut, iar unele comune au investit în învăţământul cu profil de arte şi meserii.

- Cum să privim Colegiul Tehnic Pontica?

- Pornim de la faptul că agricultura trece printr-o perioadă grea. Ministerul Agriculturii are trebui să se implice, deoarece noi formăm cadre calificate pentru agricultură. Fondurile pe care le primim acum de la Ministerul Învăţământului sunt insuficiente. Eu văd viitorul acestei instrituţii de învăţământ ca pe un centru de formare pe domeniul agricol de la copil până la adult. Asemenea centre există în lume şi au o bază materială excepţională.

Elevi din învăţământul liceal şi persoane adulte sunt obligate de legislaţie să urmeze cursuri de specializare în agricultură. De exemplu, dacă nu are certificat de absolvire a cursurilor nu poate să folosească un erbicid sau îngrăşământ.

În ceea ce ne priveşte pe noi, putem face aşa ceva, avem cadre didactice deja instruite în acest domeniu, putem accesa fonduri structurale, dar singuri nu suntem în stare să rezolvăm toate problemele. Să sperăm că agricultura va fi importantă pentru ţara noastră, iar învăţământul agricol va fi util, iar copiilor nu le va mai fi ruşine să spună că urmează o şcoală cu profil agricol.

Rodica Simionescu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2009

֩ Comentarii