Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Satul unde poştaşul nu mai bate la nicio poartă

La Slătioara, sus, în nord-vestul ţării, unde se pune harta în cui, poştaşul nu vine să aducă pensii. N-are cui. Nu bate în porţi să facă astfel de bucurii oamenilor în vârstă. Nu strigă prin vecini, nu lasă vorbă că, în sfârşit, au venit banii de pensii. Şi asta pentru că, aici, deşi cei mai mulţi dintre localnici sunt bătrâni, nimeni nu ia pensie. Dacă va fi cumva ca Preşedintele ţării să aterizeze aici, atunci s-ar putea întâmpla minunea să facă o baie de mulţime în care să nu fie agresat de vreo ţărancă pensionară.

Agonia cu ajutoare sociale

Deciziile – tot mai controversate – ale Guvernului României de a impozita pensiile, ajutoarele sociale ori alocaţia copiilor îi afectează serios şi pe sătenii din localitatea maramureşeană Slătioara. Veniţi în număr mare la primăria comunei Strâmtura, de care aparţin din punct de vedere administrativ, oamenii, cei mai mulţi în vârstă, se plâng că nu mai ştiu cum se vor descurca în lunile care vin. Şi asta mai ales pentru că, aşa cum se mai întâmplă şi în alte sate din ţară, nu beneficiază de pensie. De muncit, după cum spun ei, au muncit, nu au stat cu mâinile în sân pe cuptor. Numai că n-au muncit la stat, n-au avut serviciu la oraş, nici zile de muncă în CAP. Au muncit pentru ei pământul pe care l-au avut. Cu propriile lor mijloace.

Satul n-a avut cooperativă de producţie, oamenii s-au fofilat cum s-au priceput şi şi-au păstrat avuţiile. Un cal atunci, în anii 50’, o pereche de boi, câteva pogoane de pământ, o căruţă, niscaiva oi nu erau de colea şi sătenii, cu simţul proprietăţii dezvoltat, nu au cedat nimic din toate acestea CAP-ului pe care tot încercau unii din regionala de partid să îl înfiinţeze. Şi pe care, din cauza opozanţilor fermi, nu l-au mai înfiinţat.

Atunci se credeau eroi

Ţăranii credeau că sunt, dacă nu eroi, măcar nişte oameni puternici şi hotărâţi, de care nu trece „tancul“ comunist. Acum, aceiaşi săteni care au zis nu colectivizării spun că au greşit cu excesul de zel. Din cauza asta nu beneficiază de pensii. Mici în agricultură, căci ţăranul nu e plătit cum e cel care a lucrat la oraş, dar tot sunt mai mult decât nimic. Şi mai mult, desigur, decât ajutorul social la care au dreptul unii dintre bătrâni. Cum nu au niciun venit stabil, s-au încadrat multă vreme la această formă de ajutor. Un milion de lei vechi pe lună nu era marea cu sarea, dar le permitea oamenilor să mai cumpere o pâine, un litru de ulei, o butelie.

Ultima speranţă, ajutorul de înmormântare

Acum, dacă Statul a pus ochii pe ajutorul social şi vrea să îl impoziteze, ţăranii nu ştiu încotro s-o apuce. Au şi astăzi, ca şi atunci, în anii comunismului, pământurile. Dar ele, după cum se plâng cei care le deţin, încep să devină tot mai mult o piatră de moară legată de umerii lor tot mai slabi şi neputincioşi. Dacă nu li se mai dă nici ajutorul ăsta infim, bătrânii din Slătioara se tem că familiile lor vor cere, în locul lui, ajutor de înmormântare la primărie.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 15, 1-15 AUGUST 2010

Vizualizari: 693



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI