Imprimati articolul

Satul şi puterea. Să dă cinstea pe ruşine

Cel care s-a născut la ţară, cu mai mulţi ani în urmă, ştie că ţăranul n-a avut cheie şi lacăt la poartă şi la casă. N-a ferecat, cu sârme şi lanţuri, porţile, chepengurile de la podurile unde îşi atârna şuncile iarna sau îşi urca nucile şi săpunul. Totdeauna, scara era pusă la fânar! Via din câmp n-a avut niciodată pândar; cel mult o sperietoare care să ţină păsările la distanţă, mai ales graurii.

Pe uliţele satului puteai să umbli, la orice oră din zi şi din noapte, nu te ataca nimeni, nu te speria nimeni. Şi nici poliţişti nu găseai, la tot pasul. Şi, cel mai important, în relaţiile interumane nu se dădea, aşa uşor, cinstea pe ruşine. Pentru că asta se face acum, mai tot timpul.

Bunăoară, uitaţi-vă, oameni buni, din ce motiv se recoltează porumbul când încă nu s-a uscat cum trebuie, de se strică în hambare... pentru că dispare, pur şi simplu, de pe câmp. Se fură ca-n codru, vecin de la vecin, frate de la frate, finul de la naş, dar cel mai adesea puturosul de la sărac, că numai bogat nu-i ţăranul din ziua de azi. Păi dacă una dintre politicile agricole aplicată cu sârg de putere este cea a susţinerii agriculturii de subzistenţă, înţelegeţi ce avuţi sunt beneficiarii acestei măsuri spectaculoase de sprijinire a cultivatorului ecologist... din nevoie şi nu din ştiinţă ?!

Am trăit s-o văd şi pe asta... se bucură cultivatorul acesta de pământ, primitiv şi decapitalizat încă din anii '90, că a făcut un dric de căruţă de porumb, câţiva saci de grâu şi orz, vreo două-trei vedre de vin, câteva sticle de ţuiculiţă, ceva borcane de murături şi bulion, că are un porc amărât de tăiat, asta în cazurile fericite... şi cam atât. Dacă nu va fi iarna lungă, deşi meteorologii au zis altceva, că vom avea un lung şi chinuitor anotimp friguros, deci, dacă nu va fi prea mult timp ger, toată agoniseala asta îi va ajuta să supravieţuiască, căci doar de aceea au muncit, din toamnă până în toamnă... să supravieţuiască.

Crivăţul bate nu numai pe afară, ci şi prin buzunare! Dacă îi mai vizitează şi hoţii, să te ţii trai pe vătrai! Nicio bucurie de a trăi, ci doar o tembelizare sistematică în faţa unor programe televizate de spălare pe creier, activitate numită, de unii, o bine-meritată audienţă. Doamne păzeşte de aşa succes mediatic, pe seama unui popor din ce în ce mai sărăcit, mai părăsit, mai trădat ca acela ce, încă, mai trăieşte în satul românesc.

Furat din toate direcţiile de cei care au dat cinstea pe ruşine, gospodarul încăpăţânat să nu dispară aşteaptă mila şi pedeapsa lui Dumnezeu pe care şi le însuşeşte şi în care crede. Este o calitate a ţăranului român pe care boierii neamului, vechi sau noi, că tot un drac par a fi, o numesc înţelepciune, străinii mămăliga ce nu face bum, iar eu, reporterul cârcotaş, o consider scârbă naţională. Şi mai zic eu din când în când... „satul meu nicicând nu va pleca de aici, în jurul lui se-nvârte şi se toceşte lumea...!“ Căci nu vreau să dau şi eu cinstea pe ruşine; vreau doar să am unde... „să mă întorc acasă, în cimitirul fără fast, să fiu eu fastul lui, în satul adunat!“

Vasilica Ghiţă Ene
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii