Imprimati articolul

Satul, ca model

Dacă satul este privit tot mai des ca un loc anacronic şi uneori perimat, nici pe departe nu este vina comunităţii rurale. Năvala omenirii către superficialitate, como­di­tate şi lux, puhoiul de idei şi moravuri care converg spre obţinerea cât mai facilă a unor avantaje materiale au erodat constant şi dramatic cursul firesc al vieţii ţăranului.

Bătălia dintre tentaţia materială şi spiritualitate a înclinat dramatic echilibrul social în favoarea celei dintâi, spulberând de cele mai multe ori nescrise legi ancestrale, păstrate secole în şir de comunitatea rurală ca nişte relicve preţioase pentru demnitatea umană.

Începutul agoniei

Ritmul satului diferă frapant de cel urban, la fel cum diferă mersul agale al carului împovărat tras de boi faţă de goana unui tren accelerat. Faptul că în mediul urban se poate trăi mai bine, cu eforturi mult mai mici, că se poate câştiga mai uşor cu investiţii mai reduse, că individul se poate impune social obţinând notorietate mai repede nu scapă deloc săteanului tânăr, oarecum descumpănit în confruntarea dintre tradiţional şi modern. Întregul bagaj de învăţăminte şi poveţe, transmis de la generaţie la generaţie, se cutremură serios sub apăsarea mentalităţii suburbane care se propagă acut în conştiinţa tineretului de la sat odată cu tentaţiile deja definite.

O relaţie emblematică

Pentru România, satul ca formă de convieţuire şi manifestare în relaţiile cu mediul este emblematic. Nu degeaba s-a afirmat că veşnicia s-a născut la sat. În comunitatea rurală românească sunt depozitate încă valori morale şi umane care au dispărut din alte societăţi mult mai avansate din punct de vedere economic. Un popor, ca şi un om, se autodefineşte în primul rând prin spiritualitatea sa, mai puţin prin bogăţia sa. Conservarea satului tradiţional este prioritară în această accepţiune.

Una dintre ţintele programelor de dezvoltare socială vizate de comunism era lichidarea diferen­ţelor dintre sat şi oraş. Dacă aceste diferenţe se refereau la infrastructură, învăţă­mânt sau asistenţă medicală, poate că iniţiativa ar fi fost lăudabilă. După toate probabilităţile însă, intenţia era lichidarea diferenţelor de mentalitate, deoarece săteanul, ceva mai reticent la schimbările impuse, mai păstra datini, obiceiuri, credinţe, catalo­gate de autorităţi ca perimate şi nocive pentru ceea ce presupunea formarea omului nou al societăţii comuniste.

Din fericire, programul comunist a luat sfârşit. Din nefericire, convertirea omului la o altă ordine continuă, sub alte forme, mai subtile, mai persuasive, mai eficiente. Şi cum politicile ca şi intrigile de la oraş vin ca viiturile de nestăvilit peste comuni­tatea sătească, este deja obişnuinţă ca ţăranii, uitându-şi încet, dar neîntrerupt tradiţiile, să devină dependenţi de acestea.

Tentaţia banului

Satul este tradiţional locul în care se obţin cele necesare traiului de zi cu zi. Aici relaţia omului cu mediul său de viaţă era stabilă, se desfăşura într-un ritm clar şi tihnit, fără excese, fără exagerări, conform unor tradiţii bine stabilite în decursul mileniilor. Omenirea caută tot mai flămândă acele produse „bio“ în mare vogă şi la mare preţ, pe care le achiziţionează din magazine simandicoase şi pretenţioase, care nu aparţin niciunui sătean, evitând tot mai frecvent produsele mai ieftine ale marilor exploataţii agricole sau zootehnice în care, de dragul profitului deghizat în eficienţă, procesul natural este şmenuit cu stimuli de creştere, hormoni, îngrăşăminte chimice şi toată recuzita necesară.

Tentaţia banului otrăveşte şi cele mai bune intenţii, în vreme ce la sat producătorul de hrană adevărată subzistă de azi pe mâine împovărat de condiţii, constrâns de reguli impuse, stors de taxe şi strivit de concurenţa şmecherilor neobişnuiţi cu munca. Cum niciodată politicile nu ajung pe ogor, cei care le fac fiind adesea departe de realitatea rurală, nu poate fi de mirare că satul devine tot mai vizibil o ruină, o ilustră amintire, pe care nimeni nu o va mai putea resuscita vreodată, de vreme ce odată cu oamenii dispare şi universul lor.

Casian Balabasciuc
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii