Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Sărbătorile de iarnă, în Bucovina

În Bucovina tradiţiile şi obiceiurile s-au păstrat cu sfinţenie. Aici spiritualitatea se contopeşte parcă cu natura, iar omul încearcă să se supună unor reguli care înseamnă credinţă, respect faţă de valorile lăsate de înaintaşi, cultură.

Brazi luminoşi, simbolul Crăciunului

Dacă ajungeţi în aceste zile în judeţul Suceava, încă de la intrare vă vor întâmpina brazii luminoşi care anunţă marea sărbătoare a creştinătăţii – Naşterea Domnului. Peste tot vezi oameni care se-ngrijesc de casă, de gospodărie, dar şi de suflet prin postul pe care-l ţin. În zona de munte a judeţului, mai ales, există credinţa că în postul Crăciunului oamenii trebuie să fie curaţi sufleteşte, să se împace cu semenii şi cu ei înşişi. Aici tradiţiile s-au păstrat nealterate, fiind transmise din generaţie în generaţie.

Tradiţia Pluguşorului de la Moldoviţa

După Crăciun, locuitorii din Vatra Moldoviţei se adună şi se îngrijesc de confecţionarea bicelor din fuior de cânepă şi a buhaiului făcut dintr-o putinică pe care o leagă la gură cu o piele dubită de oaie şi în care fixează o şuviţă de păr de cal. Apoi caută prin pod clopotele, precum şi o traistă pentru încasarea câştigului comun.

Încă de la ivirea zorilor zilei de Sfântul Vasile, un grup de gospodari din comuna Vatra Moldoviţei, din trei sate, pornesc o urătură după datina străbună. Tot alaiul poartă straie strămoşeşti şi este însoţit de lăutari din satele Paltinu şi Ciumârna. Atracţia întregului grup este plugul cu roţi de lemn la care sunt înjugaţi boii, frumos împodobiţi cu brazi, colaci şi ştergare albe din in. Primul popas se face la Mănăstirea Moldoviţa, unde urătorii trag brazdă pe locul unde Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a durat lăcaş de veşnică cinstire şi rugăciune.

Colaci şi vin pentru urători

Iubitoare de tradiţii şi frumos, maica stareţă, Stavrofora Benedicta, le mulţumeşte în fiecare an plugarilor după vorba urăturii „Să răsară până mâine,/Vin dulce şi Sfântă pâine“, umplându-le traistele cu merinde pentru drum. În chiote de veselie, alaiul din Grupul Folcloric „Gura Izvorului“ merge apoi cu uratul la preotul satului, la primar şi la toate cunoştinţele. Ca de fiecare dată ursul, caprele, plugarii, hâtrii stârnesc hohote de râs şi aplauze din partea gazdelor, iar hora mare în mijlocul căreia joacă preotul şi preoteasa este cea care uneşte mână cu mână oameni care transmit veselie, voie bună, belşug în noul an. Este un semn că la Vatra Moldoviţei oamenii trăiesc frumos şi au rădăcini bine înfipte în ogorul străbun.

Fraţii petrec împreună

Tot de Crăciun, bucovinenii primesc, pe lângă turiştii care vin aici să cunoască tradiţiile zonei, oaspeţi, fraţii de peste Prut. De exemplu, în comuna suceveană Poiana Stampei în zilele de Crăciun sunt invitate formaţii artistice din Ucraina, pentru a prezenta spectacole de datini din zonele în care trăieşte populaţie românească. La rândul lor, cei de aici merg în perioada sărbătorilor pe stil vechi pentru a fi alături de oamenii din Regiunea Cernăuţi.

Promovarea credinţei

În fiecare an, în unele comune edilii pregătesc o scenă a Naşterii Mântuitorului. Cele mai căutate zone pentru petrecerea Crăciunului sunt cele din apropierea mănăstirilor, respectiv Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Moldoviţa, Suceviţa, locuri încărcate de spiritualitate. Ca o tradiţie bine păstrată, este şi mersul cu uratul la mănăstire. În prima zi din noul an, trei generaţii – copii, tineri şi vârstnici – merg cu Pluguşorul să „ure“ obştea mănăsti­rească de la Moldoviţa. Este un moment aparte, la care participă şi mulţi turişti aflaţi în zonă. În schimbul urărilor, grupurile primesc colaci, mere, nuci şi bani.

Silviu Buculei
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2011

Vizualizari: 1081



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI