Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Sâmbăta morţilor, puntea viilor cu morţii

Pe 21 februarie – anul acesta, căci această zi nu e fixă, se mută -  în sâmbăta de dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, când se lasă la creştini sec de carne pentru Postul Paştelui, în satele de pe la noi se face pomană mare pentru sufletul morţilor. Este, de fapt, împreună cu Moşii de Vară, sărbătoarea celor plecaţi din lumea aceasta în cea de dincolo, cea numită cu dor. Este momentul să ne amintim de toţi moşii şi strămoşii noştri, să împărţim, de sufletul lor, vase cu mâncare, colivă, vin.

Parastas cu emancipare

Orăşenii păstrează - sau nu - tradiţia pomenirii morţilor, în funcţie de educaţie, vremuri, buget, dar în satele româneşti puţine sunt casele unde nu se pregăteşte masă îmbelşugată de Sâmbăta Morţilor. Din vreme, femeile cumpără farfurii şi căni, linguri sau furculiţe, pe care le împart când vine sărbătoarea în calendar. De fapt, în anii trecuţi se împărţeau străchini şi linguri de lemn, dar acum, pentru că a pătruns emanciparea şi la ţară, acestea nu mai sunt folosite în gospodării. Ţăranii nu mai mănâncă şi nu mai beau din vase de pământ.

Nici laptele nu mai e pus la prins în astfel de oale. Şi, întorcându-ne la pomenirea morţilor: în funcţie de vasele cumpărate, se stabileşte şi meniul. Ciorbă de pasăre, dacă femeia a cumpărat farfurii adânci sau castroane, orez cu friptură, orez cu lapte, sarmale, varză cu cârnaţi, dacă vasul pentru împărţit este mai mic şi plat. De fapt, gama culinară se diversifică de la un an la altul, de la o pomană la alta. Mâncărurile pentru împărţit se racordează la necesităţile şi pretenţiile omului de azi. Dacă se pregătesc bucate cu păsări din curte, acestea sunt tăiate încă de vineri şi puse să fiarbă în oale, la foc mic, în crucea nopţii, ca dimineaţa să fie gata.

Pomelnicul şi coliva

Dar toate acestea, nu au nicio valoare fără pomelnicul făcut din vreme şi mersul la biserică şi cimitir, cu coliva. Pe o filă de hârtie sunt trecute citeţ toate numele morţilor din vechime şi hârtia se dă, contra unei sume de bani, preotului, ca să-i citească pe toţi în biserică. Degeaba face ţăranul pomană de sufletul celor plecaţi, dacă nu citeşte popa numele lor în sfânta biserică! Într-un vas vechi, de preferat vreun ibric găurit de prin gospodărie, se pregăteşte tămâie. Se aprinde de acasă şi, cu lumina şi mirosul de tămâie din ibric, femeile o pornesc dis-de-dimineaţă către cimitir.

Satele par torţe vii în lumina incertă a răsăritului şi tot aerul e îmbibat cu tămâie. De altfel, se spune că la morţi ajunge, nu vasul cu mâncare care se împarte, ci mirosul de tămâie şi aburul mâncării gătite. Coliva, făcută musai cu nucă şi rom, se aşază într-un coş şi, pe tot timpul slujbei, în ea ard lumânări. Trebuie să fie, de sufletul celor plecaţi, şi multă lumină. În biserică, preotul ţine slujbă lungă şi pomeneşte, la rând, toţi morţii satului. În unele locuri sunt sute, în altele mii. Parcă mai multă lume pe dincolo, decât pe aici... Când se ajunge la Veşnica Pomenire, coşurile cu colivă şi sticlele de vin se iau de către gospodine în mână şi peste praful alb de zahăr se toarnă picuri de vin roşu. Acelaşi lucru se face şi ceva mai târziu, în cimitir, unde preotul udă coliva, dar şi mormântul, cu vin. Şi, se spune, morţii se pregătesc, după acest ritual, de ospăţ.

Lăsata Secului, prilej de petrecere şi iertăciune

La masa iertării

Lăsata Secului este, printre creştinii ortodocşi, o sărbătoare de seamă. Pe lângă faptul, incontestabil, că iarna nebună îşi cam face bagajele şi se pregăteşte de plecare, lăsând locul primăverii blânde, oamenii încearcă, în felul lor, să se pregătească de postul Paştelui. Neamurile se adună seara la casa celui mai înţelept şi mai în vârstă dintre ei, unde discută despre toate problemele şi neînţelegerile ivite în ultima vreme. Este momentul împăcăciunii şi iertării, al toleranţei şi înţelegerii.

În timp ce se degustă cu încredere şi plăcere plăcintele cu brânză şi sarailiile de pe masa încărcată, se pune capăt gâlcevilor, râcii, discuţiilor contradictorii. De fapt, masa, ca la Paşti ori Revelion, este plină de Lăsata Secului cu de toate: piftie, aperitiv, fripturi (cu tot lăsatul secului de carne, de cu o săptămână înainte), prăjituri, vin şi ţuică. Este moment prielnic şi pentru întâlnirea finilor cu naşii. Primii vin, de regulă, la această sărbătoare cu plocon, care constă într-o pasăre mai acătării, curcan sau gâscan, vin, tort şi portocale. Cântă muzica şi mesenii dansează îndrăcit. Abia la Paşti mai au ocazie să petreacă astfel, pentru că, în post, există totuşi nişte limite.

De Lăsata Secului, nicio casă nu trebuie să stea cufundată în întuneric, de pe nicio masă nu trebuie să lipsească sticla cu vin, nicio familie nu trebuie să stea singură. Dacă nu vin rudele sau finii în vizită, e bine să se stea împreună cu vecinii şi prietenii. De fapt, sunt purificate prin toate aceste ritualuri păstrate din vechime chiar spaţiul şi timpul în care trăim. Şi, de acum şi până la Paşti, abstinenţă totală!

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2009

Vizualizari: 3005



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI