Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

S-au înjumătăţit şi fondurile pentru parcurile naţionale

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, administratorul a 22 de parcuri naţionale şi naturale, cheltuieşte anual peste 3 milioane euro, din fonduri proprii, pentru întreţinerea acestora! Este un efort extraordinar, dacă ne gândim că, la marcarea Zilei Europene a Parcurilor în România, am aflat că există o criză acută de fonduri alocate acestui domeniu. Conform datelor prezentate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), parcurile naţionale, naturale şi geoparcurile de la noi ar avea nevoie de 15 milioane dolari pentru o funcţionare optimă sau măcar de 10 milioane pentru strictul necesar. Din păcate, li s-au acordat numai 5 milioane de dolari.

Avem cele mai întinse păduri seculare

Ziua Europeană a Parcurilor, organizată de RNP, împreună cu Academia Română şi PNUD, a avut loc la Casa Academiei din Bucureşti. Șandor Balogh, director general adjunct la Romsilva, a vorbit despre necesitatea menţinerii unei stări nealterate a mediului şi biodiversităţii, pentru o bună dezvoltare durabilă.  Cristian Apostol, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP), a arătat că managemen­tul acestor arii s-a îmbunătăţit mult în ultima vreme. De asemenea, a atras atenţia asupra necesităţii de a conştientiza populaţia cu privire la importanţa existenţei parcurilor, la păstrarea a ceea ce am moştenit. „Nu este uşor să convingi un proprietar de pădure din zone protejate să nu taie copacii seculari“ – a spus Apostol.

Din cele relatate, am înţeles că Munţii Carpaţi deţin cele mai mari suprafeţe cu păduri seculare din Europa, precum şi cea mai mare parte din pădurile de fag de pe continent. Alte alocuţiuni au fost susţinute de acad. Dan Munteanu, preşedintele Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, şi de Mihai Zotta, director general la MMP. Au urmat câteva prezentări susţinute de Monica Moldovan (Aportul PNUD la protejarea ariilor naturale din România), Simona Mihăilescu (Parcurile naţionale şi naturale din România, în contextul Reţelei Natura 2000) şi Dragoş Mihai (Managementul durabil al ariilor naturale protejate).

Chiar dacă tema zilei a fost Ziua Parcurilor din Carpaţi, Grigore Baboianu, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a fost prezent şi a vorbit despre „Managementul biodiversităţii şi resurselor naturale din Rezervaţia biosferei Delta Dunării“. Am reţinut eforturile care se fac pentru readucerea Deltei cât mai aproape de forma iniţială, pentru o mai bună împrospătare cu apă a habitatelor distruse de îndiguiri şi dragarea de canale. Să mai spunem că Ziua Europeană a Parcurilor celebrează înfiinţarea primelor parcuri naţionale din Europa şi sensibilizarea publicului larg privind importanţa acestora. În România, primul parc naţional a fost înfiinţat în anul 1935, Parcul Naţional Retezat. La ora actuală sunt constituite 24 de parcuri naţionale şi naturale, alături de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, precum şi două geoparcuri (Platoul Mehedinţi şi Dinozaurilor din Ţara Haţegului).

Menţionăm că Romsilva derulează, în perioada 2010-2014, proiectul „Îmbunătăţirea Managementului Financiar al Ariilor Naturale Protejate“, finanţat din fonduri nerambursabile GEF (Global Environmental Facility – Fondul Global de Mediu), prin agenţia de implementare PNUD România.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2010

Vizualizari: 909



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI