Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

„România s-a suit într-un tren în care toate locurile erau ocupate“

• Interviu cu Bogdan Costea, prof. dr. la Universitatea din Lancaster, Anglia.

– Uniunea Europeană ne-a declarat ţara cea mai săracă în acest moment, deci se înţelege cu nivelul de trai cel mai scăzut. Cum se văd lucrurile de la Londra?

– România nu este un punct de discuţie critic în momentul acesta. Problemele Europei sunt mult mai mari şi sunt centrate în altă parte. Din fericire, România nu este un candidat la critici europene masive. Grecia e, din păcate, ţinta multor critici, unele meritate, altele nu chiar atât de meritate. În ceea ce priveşte România, condiţia ultimilor 20 de ani a fost una puţin ingrată istoric. Noi n-am făcut joncţiunea cu istoria modernă într-un moment în care economia mondială avea şanse de expansiune. Expansiunea financiară nu are nicio legătură cu economia reală. România s-a suit într-un tren în care toate locurile erau ocupate şi în care foarte greu abia te ţii de uşa de la spate.

Condiţia asta nu se va schimba curând.

– Dintotdeauna s-a spus, după opinia mea, în mod eronat că putem învinge natura. În ceea ce mă priveşte, cred că putem colabora cu natura. Aceasta este generoasă atunci când îi întinzi o mână, dar este teribil de nervoasă când îi produci un rău cât de mic. Nu ne-am gândit la toate acestea şi am crezut că suntem supermeni.

– Sigur că da. Poziţia de confruntare între om şi natură şi apropierea de către om a resurselor naturii a fost întotdeauna falită metafizic. Acum ne dăm seama că atunci când arzi tot ce ai lucrurile se termină. Şi se sfârşeşte atât de accelerat încât nici n-ai concept pentru această confruntare cu limitele. Tot discutăm despre limitele naturii, când de fapt limitele nu sunt ale naturii ci sunt ale noastre. Probabil că ar trebui refăcut un parcurs empiric până la urmă şi apropo de cifra de 7 miliarde de oameni, e foarte interesant corectată dacă ne uităm la stilurile de viaţă globale.

Calculul e făcut de un profesor foarte important şi care foloseşte un indicator care se cheamă numărul de ha globale. În acest sens, imaginea este foarte simplă: în Burkina Faso, cu nivelul de viaţă de acum, consumul pe persoană în număr de ha globale permite extinderea populaţiei până la 15 miliarde până în anul 2050. În stil de viaţă american nu e loc pe pământ decât pentru 1,5 miliarde. În stil de viaţă european – 2,5 miliarde. Păi, să facem media şi să ne gândim: dacă din 7 miliarde ar trebui să rămână 1,5, adică a V-a parte, probabil că discuţia va fi foarte violentă. Dacă până în anul 2050 consumul rămâne acesta, populaţia globului ar putea să fie în pericol în măsură de 80%.

– Sunteţi în Anglia de câţiva ani buni. V-aţi adaptat total?

– Cred că da. Nu este nici foarte greu, pentru că ar fi ipocrit să spun că aventura, aşa cum aţi prezentat-o la început părând ca una foarte dificilă, e o muncă de Sisif. Nu, dimpotrivă, condiţiile în care eu am avut ocazia, şansa să mă adaptez, să mă integrez în societatea britanică au fost foarte favorabile. Eu n-am avut de luptat cu nişte forţe adverse.

Dimpotrivă, am fost primit şi întâmpinat cu mult spirit de colegialitate, de prietenie. Comunitatea academică este extraordinar de primitoare, de universală şi n-are naţionalitate. La mine în catedră, din 14 oameni, cred că suntem vreo 5 naţionalităţi. Sunt mulţi români care sunt în viaţa academică internaţională şi care au foarte mult succes, iar eu nu sunt în niciun fel o excepţie.

Între ambiguitate şi suspiciune

– Spuneaţi la început – o figură de stil care mi-a plăcut – că abia am reuşit să ne agăţăm de uşa ultimului vagon şi că în tren, pe scaune, nu prea mai este loc. De ce nu se întâmplă cu România ce s-a întâmplat cu dumneavoastră? De ce nu ni s-au deschis braţele şi nu ni s-a oferit chiar un loc?

– România n-a fost privată de un loc pentru că cineva are ceva cu românii. În perioada de după Revoluţie, am fost confuzi, n-am ştiut ce vrem. Nu ne-a fost clar ce faţă prezentăm lumii. Şi atunci, evident, ambiguităţile interioare s-au transformat într-o suspiciune din exterior. Din punctul de vedere al locului ţara noastră în economia europeană şi în proiectul politic european, România vine prea târziu. Perioada de acumulare masivă şi de expansiune a economiei globale a avut loc fără România şi fără multe ţări din Europa de Est. Noi n-am participat la acest joc care a avut loc prin anii '50, '60, '70, '80.

– De ce în Europa ne bucurăm de această primire nu tocmai prietenoasă?

– Ce e de succes şi funcţionează nu se vede. Ce este de cealaltă natură, ce apare ieşit din ordinea normală a lucrurilor devine imediat vizibil. Eu nu vreau să pun nicio culoare pe emigraţia română, dar în Occident acum lucrurile au devenit mult mai complexe. Emigraţia din estul Europei nu mai este emigraţia pe care Occidentul a primit-o între cele 2 războaie mondiale, o emigraţie intelectuală, culturală. Acum emigraţia economică ia toate formele, în general pe cele mai nefericite. În epoca mediatică a lumii, se vinde imaginea cea mai bombastică, iar aceasta este cea a patologiilor.

Dependenţi de moneda euro

– În opinia dumneavoastră, o fi rău să ne grăbim cu intrarea în spaţiul euro în acest moment sau este absolut necesar?

– Întrebarea este grea în momentul ăsta. Ar fi fost grea şi dacă euro nu era în criză. Eu am înţeles din discursul preşedintelui că 2015 ar fi anul în care îşi propune România să intre în sistemul care este guvernat de moneda europeană sau să adopte euro. Nu e rău. Până în 2015 o să aflăm ce se întâmplă. Moneda euro este sub presiune din multe puncte de vedere. A devenit indispensabilă proiectului european şi orice destructurare este gravă.

Oricum am da-o, depindem de euro. Pentru România, interesul este să se menţină aproape de moneda euro pentru că aceasta va presupune o disciplină financiară care nu poate să facă rău ţării.

– Care este şansa Românie? Ce se va întâmpla cu noi, având în vedere obiceiurile, tradiţiile noastre, un anumit fel de a fi al nostru?

– Pentru mine, relaţia românilor cu naţiunea lor faţă de restul lumii este puţin ambiguă. Suntem foarte patrioţi la o ocazie sau alta, dar de îndată ce avem ocazia plecăm imediat. România nu e în pericol să-şi piardă identitatea decât dacă şi-o pierde dinăuntru, nu dinafară.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2012

Vizualizari: 849


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI