Imprimati articolul

România rurală fără dinţi

Să vă spun o poveste! În urmă cu mulţi ani, pe vremea când Româ­nia avea comuniştii la putere, în satul meu exista moaşă pentru naşteri. N-a fost niciodată acuzată de malpraxis, pentru că niciodată n-a contribuit la moartea unui bebeluş sau a unei lăuze, aşa cum se numeau mamele după ce aduceau pe lume un sufleţel. Exista şi un dentist, stomatologul de acum; acesta funcţiona la cabinetul sanitar de pe lângă o închisoare pe care o aveam în zonă şi făcea treabă bună şi pentru toată lumea.

La fel ca moaşa, nici acesta n-a omorât pe nimeni niciodată, iar la uşa lui erau mereu mulţi ţărani, copii de-ai acestora cu fălcile cât toate zilele de umflate, femei cu basmale la gură, într-un cuvânt oameni chinuiţi de dureri de dinţi, dureri care, ştiţi şi dumneavoastră, n-au egal în mulţimea durerilor pe care le suportăm. Acolo am ajuns şi eu să-mi scot o măsea… nimeni nu-mi recomandase vreodată tratament şi nu extracţie… scoteam dinţii din gură la cea mai mică înţepătură care mă deranja. Uşor, uşor, satele din jur au fost populate cu oameni fără dinţi. Şi aşa au şi rămas!

Mă gândesc, mai în glumă, mai în serios, că această trăsătură, „fără dinţi“, deja se transmite genetic; toate satele României sunt locuite de oameni fără dinţi. Gurile lor strânse în jurul unui rictus hidos se deschid atunci când râd, dezvăluind hăuri adânci nepăzite decât de maximum un dinte, şi acela bătrân şi galben, strâmbat de lipsa susţinerii celorlalţi şi total nefolositor. Este, poate, singurul dinte pe care îl mai are ţăranul împotriva sistemului care, de altfel, în mediul rural, n-are nici el dinţii necesari cu care să mestece şi să ordoneze nevoile ţăranului.

Mă gândesc la toate acestea demult; acum însă am şi confirmarea că serviciile stomatologice au luat-o razna. Un sondaj publicat din domeniul cu pricina ne vorbeşte despre un sector unde se fac bani cu nemiluita pentru că medicii stomatologi stabilesc preţuri în funcţie de concurenţă şi de pacienţi şi, adăugăm noi, potrivit cifrelor lor de afaceri. Nu ştim de ce – e lesne însă de bănuit – nu au majoritatea cabinetelor stomatologice contracte cu casele de asigurări.

Sunt 11.000 de cabinete dentare în România şi 2.200 de laboratoare de tehnică dentară; nu ştiu câte dintre acestea se află în mediul rural. Percepţia mea de reporter de sat îmi spune că puţine spre deloc, iar mai toate sunt inaccesibile populaţiei normale a României. Spun populaţie normală pentru cei care au valoarea salariului, pensiei, ajutorului social, sub 7 milioane de lei vechi. Sunt mulţi şi fac parte dintr-o paletă largă de ocupaţii din mediul rural, de la ţărani simpli până la profesori, tuturor fiindu-le ruşine să zâmbească pentru a nu provoca mila, uneori dispreţul celor care au bani să-şi pună şi cristale Swarovski pe dinţii implantaţi cu mii de euro.

La una dintre emisiunile mele electorale din anii trecuţi a participat şi un candidat de profesie medic stoma­tolog pentru un post de parlamentar şi care avea înscris în programul „de luptă“ politic şi dezideratul „nicio gură fără dinţi“. Din păcate, a pierdut bătălia care ne-ar fi asigurat un posibil război câştigat de cei fără dinţi şi am fi avut acum şi în mediul rural, poate, zâmbete frumoase şi complete ale celor care nu-şi pot permite nicio extracţie de dinte, nu mai vorbim de tratamente stomatologice complexe.

Vasilica Ghiţă Ene
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2011

֩ Comentarii