Imprimati articolul

România ar putea fi principalul furnizor de carne de vită din Europa

Afirmaţia îi aparţine domnului dr. Dan Gheorghe Neaţă, director executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci Holstein-Ro, fost director general al ANARZ, specialist în reproducţie şi selecţie animală, cu care am avut recent o scurtă conversaţie.

Efectivele de bovine s-au înjumătăţit

– Ce mai faceţi, domnule Neaţă?

– Mă ocup, în continuare, de reproducţie şi selecţie animală, pentru că nu m-am putut îndepărta de crescători. Scopul vieţii mele a fost şi a rămas să acord consultanţă, să ajut crescătorii de animale, să dezvolt acest sector. Să nu uităm că, în perioada 1976-1988, acesta ajunsese la apogeu, având un proces continuu de dezvoltare şi de specializare a producţiei, de integrare verticală a producţiei zootehnice. Pe atunci, fermele noastre erau competitive la nivel european.

– Ne puteţi oferi câteva date semnificative de atunci şi de acum?

– În 1990, în România, existau aproximativ 7 milioane de bovine, dintre care matcă vreo 3 milioane. După 1990 s-a produs dezastrul. Fermele au fost fărâmiţate, distruse. În loc să crească efectivele de animale, nu ştiu dacă mai sunt acum 3 milioane, dintre care puţin peste 1 milion, matcă.

– Da, dar atunci producţia de lapte pe cap de vacă era cam la jumătate faţă de cea de astăzi.

– Într-adevăr, la fostele cooperative şi în gospodăriile populaţiei nu erau vaci de calitate – cum nu sunt nici acum –, iar producţia de lapte era redusă. Însă atunci erau unităţi de stat, cu animale deosebit de performante, asemănătoare celor de astăzi. Acolo unde s-a făcut inseminare se face şi azi, iar performanţele sunt foarte bune. Apoi, trebuie şi o nutriţie corespunzătoare, cu furaje care să asigure necesarul pentru funcţii vitale, pentru dezvoltare corporală şi producţie de lapte.

– Să mai adăugăm şi normele de bunăstare a animalelor.

– Nu trebuia să vină Uniunea Europeană şi să ne impună norme de bunăstare a animalelor pentru că noi aveam astfel de norme încă înainte de 1990 şi erau respectate, pentru a asigura nivelul optim biologic şi economic.

Producem carne ieftină şi de o calitate scăzută

– România are aproape 5 milioane ha de păşuni şi fâneţe în zonele înalte. Ce ar trebui făcut pentru a exploata această resursă deosebită în vederea creşterii bovinelor, ovinelor şi chiar a caprinelor?

– De această chestiune ar fi trebuit să se ocupe Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile de politici, de strategii în zootehnie. Cred că ar trebui să plecăm de la ceea ce fac alţii şi să adaptăm condiţiilor noastre. România nu trebuie să crească vite de carne la grajd sau caprine în stabulaţie permanentă, pentru că avem, aşa cum spuneţi şi dumneavoastră, 5 milioane ha de păşuni şi fâneţe, la care se mai adaugă alte 3 milioane ha neutilizate.

România produce carne de vită slabă calitativ şi ieftină, pe care o exportă. Iată de ce, în cadrul unei strategii întocmite de mine, cred că ar trebui crescut hibridul de carne. Dacă jumătate din efectivul bovin ar fi destinat acestui scop, România ar putea deveni principalul furnizor de carne de vită pentru ţările mari consumatoare din Europa şi nu numai.

Creşterea vacii de lapte, condiţionată de mulţi factori

– În această situaţie, ce s-ar întâmpla cu vaca de lapte?

– Fermele cu vaci de lapte ar trebui retehnologizate. Degeaba avem genetică dacă animalele nu pot fi mulse corect şi igienic, dacă laptele nu poate fi prelucrat corespunzător, dacă nu poate fi asigurată trasabilitatea produsului lapte. Atât timp cât se încurajează producţia de lapte neconform, încă un an, încă doi ani, nu vom avea niciodată performanţă în această direcţie. În România există fermieri care au făcut investiţii extraordinare în asigurarea bazei genetice. Numai că producţia nu a crescut semnificativ. Într-adevăr, avem câteva ferme care sunt competitive la nivel european. În aceste cazuri, pe lângă genetică, s-au făcut investiţii şi în nutriţie, şi în exploatare.

– Dacă sunt performanţe, de ce nu extindem creşterea vacii de lapte?

– Pentru că vaca de lapte nu poate fi crescută oriunde. Creşterea este condiţionată de instalaţiile competitive de muls şi de sistemul de colectare a laptelui şi transportul către fabricile de procesare. Acest lucru nu se poate face pe dealuri sau munţi. Nu trebuie uitat că vaca de lapte trebuie să dea 6.000-6.500 de litri pe lactaţie, pentru a fi rentabilă economic. Or, numai din păşunat, nu se poate obţine această performanţă, fiind necesară furajarea, în special cu porumb, care nu se găseşte în zonele înalte.

Pajiştile montane dau producţii bio

– În concluzie, cum pot fi valorificate păşunile şi fâneţele?

– În primul rând, prin creşterea vacilor de carne, în rândul cărora există metişi foarte bine adaptaţi în România. În al doilea rând, vorbim despre oaia de carne şi cea de lapte, care pot fi crescute împreună.

Nu în ultimul rând, există un sector deosebit de important, cel de creştere a caprinelor, atât pentru carne, cât şi pentru lapte. În cazul acestora, eu îi sfătuiesc pe crescători să se orienteze către caprele de lapte. Avem rase probate şi adaptate, care dau producţii foarte bune. Acestea pot valorifica flora spontană. Laptele de capră, datorită calităţilor lui biologice, poate constitui un aliment medicament.

Apoi, să nu uităm că, pe pajiştile montane, producţia de carne şi lapte este curată, bio, pentru că nu se face niciun tratament chimic. Totul este natural. Iată de ce, în cadrul strategiei întocmite de mine, cred că ar trebui acordate subvenţii mai mari pentru tinerii fermierii care îşi desfăşoară activitatea în zootehnie, la munte, decât în cazul celor de la câmpie. Sunt necesare politici care să susţină dezvoltarea meseriilor de cioban şi de văcar, acolo sus. Practic, sunt necesare forme de sprijin stimulative pentru popularea zonelor înalte pentru că nu oricine se poate duce cu o turmă de oi în Munţii Parâng, de exemplu.

A consemnat Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2012

֩ Comentarii