Imprimati articolul

Puncte de vedere. Starea Luncii Dunării Inferioare pe sectorul românesc (III)

Potrivit unui studiu efectuat de specialiştii de la INCDIF-ISPIF Bucureşti, implicaţiile socio-economice în eventualitatea inundării Luncii Dunării ar fi majore, prognozându-se pagube şi prejudicii uriaşe. Lucrările de apărare protejează, pe lângă terenurile agricole, peste 150.000 de gospodării ale populaţiei, 163 de centre de producţie, 389 de complexe zootehnice, 85 km de cale ferată şi peste 350 km de drumuri clasificate. De asemenea, autorii lucrării combat teoria renaturării Luncii Dunării, considerând-o neoportună, întrucât nu ia în considerare oamenii care locuiesc azi în cele 87 de localităţi total sau parţial inundabile. „Digurile nu sunt suficiente pentru protecţia contra inundaţiilor. Dacă lucrările de desecare-drenaj nu vor fi reabilitate, multe localităţi vor fi subinundate.“

Antipledoarie pentru digurile potcoavă

În acelaşi context, în studiu se stipulează că apărarea cu diguri potcoavă sau perimetrale (inelare) nu constituie o soluţie suficientă şi deci nici eficientă, deoarece:

• prin executarea acestor diguri, apele din precipitaţii (de pe versanţi, din intravilan) nu se mai pot scurge din cauza barării de către acestea;

• în perioada apelor mari, din cauza infiltraţiilor prin fundaţia digurilor, suprafeţele intravilane se vor subinunda, stratul de apă deasupra terenului variind în funcţie de nivelurile apelor mari ale Dunării şi de durata hidrografului;

• măsurile pentru coborârea nivelului freatic din zonele intravilane constau, în principiu, în prevederea puţurilor de drenaj vertical echipate cu pompe submersibile, galerii drenante etc. Trebuie precizat că aceste măsuri sunt foarte costisitoare.

În concluzie, considerăm că, sub aspect social, renaturarea Luncii Dunării la nivelul secolului trecut ridică mari probleme de fonduri, timp şi terenuri. În prezent, terenurile agricole din Lunca Dunării nu sunt exploatate cu maximum de eficienţă, acestea prezentând un potenţial foarte mare pentru economia României.

Aşadar, renaturarea Luncii Dunării pe motivul lipsei de eficienţă a exploataţiilor agricole nu constituie un motiv şi respectiv o soluţie optimă sub aspect economic dar nici ecologic, având în vedere calitatea actuală a apelor Dunării. De asemenea, în caz de accident ecologic pe Dunăre sau în bazinul hidrografic, apele poluate ale acesteia vor constitui un pericol nu doar pentru ecosistemele din Lunca Dunării, dar vor afecta şi apa freatică, apă ce este folosită şi pentru alimentarea populaţiei.

Reconstrucţia ecologică, soluţia optimă

În viziunea specialiştilor, renaturarea luncii nu poate fi abordată fără a se cunoaşte şi analiza următoarele aspecte globale:

• intervenţiile antropice de mare amploare, determinate de lucrările de indiguiri şi de desecări-drenaje, au determinat schimbări profunde în configuraţia micromorfologică iniţială. Drept urmare, eliminarea digurilor nu ar avea ca efect revenirea la condiţiile iniţiale, insistenţa tot mai accentuată faţă de acţiunea de renaturare nefiind concluzia pragmatică a unei cercetări ştiinţifice aprofundate;

• evenimentele din ultimul deceniu (alternanţa perioadelor de secetă cu perioade de inundaţii, alternanţă generată în principal de schimbările climatice globale) au arătat că renaturarea nu mai este posibilă în condiţiile anterioare indiguirilor. Dimpotrivă, retehnologizarea şi modernizarea întregului complex de lucrări din Lunca Dunării, precum şi îmbunătăţirea sistemului actual de organizare a agriculturii reprezintă activităţi absolut necesare pentru viitorul alimentar al României şi exploatării durabile ecologice.

Se consideră că este optim să se realizeze reconstrucţia ecologică a Luncii Dunării şi nu să se impună renaturarea acesteia, date fiind condiţiile climatice, hidrologice actuale, modificările antropice importante asupra microreliefului, dar şi situaţia privitoare la criza alimentară mondială. Reconstrucţia ecologică este o primă etapă, condiţie sine qua non pentru restaurarea ecologică a Luncii Dunării.

Reabilitarea Luncii Dunării din punct de vedere ecologic şi dezvoltarea durabilă a acesteia presupun armonizarea folosinţelor şi, implicit, reconstrucţia ecologică în cadrul fiecărei incinte îndiguite în parte.

Modificarea regimului hidrologic al fluviului, schimbările climatice, elementele antropice precum dezvoltarea industriilor, a porturilor riverane cu evacuarea apelor reziduale în Dunăre incomplet epurate au determinat în ultimul secol poluarea apelor fluviului şi modificarea ecosistemelor acvatice. Cele 220 de hidrocentrale din bazinul hidrografic al Dunării, executate în ultimii 65 de ani, reţin aluviunile în suspensie, iar în cazul renaturării, apele nu ar putea fertiliza terenurile din luncă, aşa cum se întâmpla acum 100 de ani pe vremea lui Grigore Antipa. Odată inundată, lunca va constitui o zonă de cumul pentru poluanţii preluaţi şi transportaţi de Dunăre.

În Europa, Asia, SUA, luncile râurilor şi fluviilor au fost îndiguite şi destinate exploataţiilor agricole, în niciuna dintre ţările ale căror lunci sunt îndiguite şi utilizate pentru furnizarea hranei populaţiei umane nepunându-se problema eliminării digurilor şi „renaturării“ luncilor în cauză. De altfel, luncile marilor fluvii au fost (de la apariţia primelor forme statale) destinate agriculturii, creându-se adevărate leagăne ale civilizaţiei umane.

Redimensionarea situaţiei Luncii Dunării, în optica specialiştilor

Din studiile realizate, dar şi ca urmare a discuţiilor purtate în ultimii ani cu numeroşi specialişti, se impun următoarele recomandări:

• Înlocuirea termenului de „renaturare“, utilizat în Planul Naţional de Management referitor la Lunca Dunării, cu termenul de „reconstrucţie ecologică“.

• Problematica complexă din Lunca Dunării privind situaţia actuală şi de perspectivă se propune a fi analizată pe baza studiilor de specialitate realizate de instituţiile abilitate pe o perioadă de minimum trei ani, în cadrul cărora să se acorde o atenţie deosebită evidenţierii aspectelor pozitive şi negative determinate de influenţa exercitată de complexul de lucrări de îmbunătăţiri funciare, precum şi armonizării strategiilor de dezvoltare durabilă a Luncii Dunării în conformitate cu politicile europene de mediu dar şi cu necesităţile României sub aspectul securităţii alimentare, în primul rând.

• Se recomandă elaborarea documentaţiilor tehnico-economice de reconstrucţie ecologică, la nivelul fiecărei incinte indiguite din Lunca Dunării, de către instituţiile de specialitate.

• Înfiinţarea unui nucleu pluri şi interdisciplinar de specialişti proveniţi din toate instituţiile implicate în problemele referitoare la Lunca Dunării.

• Constituirea unei comisii parlamentare care să sprijine implementarea proiectelor de reconstrucţie ecologică a Luncii Dunării.

Nicolae MORARU, Ana-Maria SAVIN, Ion NIŢU
INCDIF – ISPIF Bucureşti
LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2011

֩ Comentarii