Imprimati articolul

Prin tainele iubirilor de altădată

Se spune că la fiecare căsătorie dintre doi tineri pietrele din fundamentul viitoarei familii sunt iubirea, credinţa, respectul şi înţelegerea. Dar, dincolo de acestea mai există şi lucruri nevăzute, ţinute la secret, despre care niciuna din cele două părţi nu vrea să spună nimic.

Contractul nupţial în varianta bănăţeană

Întâmplările acestea au avut loc şi probabil că mai sunt de actualitate atât la oraş, cât şi în mediul rural, iar documentele colbuite demonstrează că familiile s-au întemeiat şi pe interes, că legătura dintre doi tineri este uneori o afacere şi o modalitate de a acumula averi. Iar când spun aceasta mă refer la un document vechi, un contract de căsătorie, încheiat între două familii onorabile de ţărani din localitatea Ilidia din judeţul Caraş-Severin în ziua de 18 februarie a anului 1875.

Este vorba despre familia lui Ştefan Corcan care urma să-şi mărite fata, pe Elisabeta, în casa lui Sima Lazăr, după Ion Murgu, nepotul acestuia.  Cele două părţi s-au întâlnit de faţă cu mai mulţi martori şi scriitorul contractului şi au negociat zestrea fetei compusă din mai multe parcele de pădure, pruni, pământ arabil şi alte bunuri, precum şi alte condiţii de căsătorie. după care s-a trecut la redactarea actului care cuprinde şase subpuncte.

Totul s-a făcut meticulos, cu simţ de răspundere, nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi, după cum mi-au spus câţiva bătrâni, înainte de redactarea actului final au mai avut loc câteva întâlniri pregătitoare în care s-a negociat fiecare punct, exact cum se procedează astăzi la încheirea unei afaceri.

Cu ani în urmă, un bătrân, Ştefan Luca, din aceeaşi localitate în care am găsit documentul, îmi spunea că totul era studiat cu atenţie. Chiar dacă nu-ţi plăcea de o fată, trebuia să te căsătoreşti cu ea dacă avea avere şi era pe placul părinţilor. În vremurile acelea copiii nu negociau cu cei care le-au dat viaţă. Erai pus în faţa faptului împlinit. Bătrânii aranjau totul, uneori chiar de la naşterea copiilor.

Onoarea, mai presus de toate

La început nu se făceau acte, dar moda a venit din Occident şi metoda era mult mai sigură. Oamenii şi-au dat seama că vorbele trec, că nu se ţin de cuvânt, dar actele rămân şi au o putere nebănuită. În final avea loc cinstirea evenimentului. Gazda, adică părinţii sau rudele băiatului, cei la care urma să vină fata cu zestre, dădeau o masă copioasă, cu mâncare pe săturate şi băutură bună, cu lăutari şi multă veselie. Fiecare avea însă părţile lui de mulţumire sau nemulţumire. Dar după ce ţi-ai pus semnătura pe un astfel de act nu mai era loc de întors pentru că onoarea era mai presus de toate în vremurile acelea.

În unele sate cărăşene moda de atunci se păstrează şi astăzi. Părinţii care au fete de măritat sunt cei mai afectaţi, deoarece zestrea de astăzi trebuie să fie mult mai substanţială decât pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Nu ştiu dacă se mai încheie contracte sau acte de mână, pentru că secretul este la fel de bine păstrat, însă căsătoriile din interes şi fetele cu zestre sunt certitudini care demonstrează că uneori, pentru a merge înainte, trebuie să priveşti înapoi.

Nicolae Pătruţ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2010

֩ Comentarii