Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Pregătirea campaniei de montă la ovine

Unul dintre obiectivele importante privind organizarea reproducţiei în exploataţiile de ovine este realizarea unor indici superiori de natalitate şi prolificitate, respectiv a unui număr mai mare de miei obţinuţi anual pe oaie-matcă. Pentru aceasta trebuie avut în vedere faptul că la realizarea fecundaţiei şi instalarea gestaţiei contribuie, în egală măsură, femela şi masculul, ce necesită măsuri specifice de pregătire, iniţiate cu minimum 2-3 săptămâni înaintea campaniei de montă propriu-zise.

Fac obiectul pregătirii oile care au mai fătat, berbecii destinaţi reproducţiei şi tineretul femel din anul precedent (mioarele). Lotul de femele se stabileşte după eliminarea din efectiv a exemplarelor bătrâne şi a celor cu dereglări ale funcţiei de reproducţie, care nu au fătat în două sezoane de montă succesive.

Vor fi pregătite în vederea montei oile sănătoase, începând cu a doua fătare şi până la vârsta de 6 ani, cu o conformaţie corectă şi o constituţie robustă, caracterizate prin performanţe de reproducţie, care provin din gemeni sau au produs gemeni. Acestora li se vor alătura mioarele cu vârsta între 12 şi 18 luni, care au realizat 75% din greutatea de adult.

Raţiile furajere

Atât oile adulte debilitate cât şi mioarele insuficient dezvoltate vor alcătui turme separate, cu asigurarea unui regim special de hrănire stimulativă. În caz contrar, ele vor intra greu în călduri sau deloc, ceea ce va duce la prelungirea sezonului de montă, iar mieii rezultaţi vor fi neuniformi sub raportul greutăţii corporale, al vitalităţii şi rezistenţei la boli. Având în vedere că perioada de pregătire coincide cu cea de păşunat, întreţinerea oilor şi mioarelor se va face pe cele mai bune păşuni, a căror producţie, determinată prin metodele cunoscute, să asigure 9-10 kg de furaj verde pe cap şi zi. Acesta, pe lângă substanţele nutritive, conţine cantităţi însemnate de fitoestrogeni, cu efecte favorabile asupra declanşării comportamentului sexual specific perioadei estrale.

Prin declanşarea căldurilor la un număr cât mai mare de oi, într-o perioadă cât mai scurtă de timp, se obţin fătări comasate şi miei uniform dezvoltaţi, ceea ce permite buna supraveghere şi dirijare a creşterii lor, precum şi o lotizare mai corectă la vârsta înţărcării. Pe lângă masa verde, oile vor primi 0,2-0,3 kg amestec de concentrate, administrate o singură dată pe zi, după adăpat. În condiţiile întreţinerii oilor-mame pe păşuni foarte bune, în sezonul de pregătire şi chiar de montă, acestea pot fi mulse în continuare o dată pe zi fără ca performanţele reproductive să fie influenţate negativ.

În cazul păşunilor mai puţin corespunzătoare sau în faza avansată de vegetaţie raţia va fi suplimentată cu 0,5-0,6 kg concentrate, din care 10% PVM (supliment proteino-vitamino-mineral) şi 0,5 kg fân de trifoi, lucernă sau borceag. Trebuie să reţinem că o oaie în greutate de 40-45 kg are nevoie de 0,7-0,9 UN, cu 60-80 g PBD cota furajeră, sare de bucătărie şi apă la discreţie.

Deşi spermatogeneza (procesul de producere a spermatozoizilor) este prezentă tot anul, activitatea sexuală a berbecilor atinge un vârf de toamnă, ei fiind „reproducători de zi scurtă.“

Pregătirea în vederea campaniei de montă este foarte importantă, deoarece de calitatea materialului seminal depinde în mare măsură fecunditatea şi prolificitatea. În perioada de pregătire spermatogeneza este influenţată direct de valoarea biologică a proteinelor din raţie şi în special a celor de origine animală.

De aceea, raţia unui berbec va cuprinde 5 kg de furaj verde (sau morcovi), 0,4-0,5 kg concentrate, din care obligatoriu 0,3 kg ovăz (furaj ce stimulează spermatogeneza), 1-2 litri lapte degresat şi 2-3 ouă. Dacă păşunea nu este corespunzătoare, completarea principiilor nutritive se va face prin administrarea a 0,5-1 kg fân de leguminoase pe cap şi zi.

În cazul montei dirijate, la 20 de oi este necesar un berbec, iar numărul total se majorează cu 10%. Aceştia vor fi supuşi unui control iniţial, apoi periodic în ceea ce priveşte reflexele şi comportamentul sexual, ca şi calitatea materialului seminal.

Însămânţarea artificială

O metodă modernă de reproducţie a ovinelor o constituie însămânţarea artificială şi constă din recoltarea materialului seminal de la berbeci, producerea şi inocularea lui în aparatul genital al oii. Aceşti timpi operatori reclamă durată de lucru, îndemânare şi condiţii optime de păstrare.

În funcţie de tehnologia de prelucrare a materialului seminal, deosebim trei tipuri de însămânţare artificială: cu spermă brută recent recoltată, supusă examenului de laborator, şi inoculată oilor în călduri în aceeaşi zi; cu spermă refrigerată diluată în funcţie de densitatea şi mobilitatea spermatozoizilor, păstrate la temperatura de 2-5°C doar 2-3 zile; cu spermă congelată, recoltată, supusă examenului de laborator, diluată şi congelată la -196°C. Rezultatele însămânţării artificiale cu sperma congelată sunt destul de modeste deoarece tehnologia de congelare nu este stăpânită foarte bine.

Pregătirea necorespunzătoare sau renunţarea la perioada de pregătire înaintea campaniei de montă propriu-zisă se manifestă prin tulburări ale funcţiei de reproducţie, cu scăderea calitativă a materialului seminal, diminuarea apariţiei şi manifestării căldurilor, scăderea fecundităţii şi prolificităţii, putându-se ajunge până la abolirea instinctului sexual şi apariţia mortalităţii embrionare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 18, 16-30 SEPTEMBRIE 2012

Vizualizari: 2828


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI