Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Povestea măştilor populare

Satele româneşti au o frumuseţe aparte, un farmec care te subjugă şi care te fac să te reîntorci în cadrul lor armonios. Însă ce ar fi satul fără meşterii lui iscusiţi? Fără dansurile ameţitoare ale horelor, fără cântecele entuziaste sau mai cu seamă fără lucrurile minunate care ies din truda mâinilor creatorilor de artă populară?

În rândurile următoare vă prezentăm povestea unei doamne pentru care meşteşugul tradiţional a devenit un fel de a doua existenţă.

Desluşirea tainelor meseriei
Născută în comuna Codăeşti, judeţul Vaslui, doamna Elena Aliţei a fost unul dintre copiii satului care au înţeles şi au deprins din copilărie dragostea pentru tradiţia străbună.
Lipsită de privilegiile materiale de care se bucură copiii din vremurile noastre, fetiţa de atunci şi-a creat un univers propriu, în care păpuşile confecţionate şi peisajele pe hârtie erau aproape sfinte. Poate că şi acest lucru a transformat-o în meşterul popular de astăzi.

De-a lungul anilor, maturitatea a luat locul inocenţei, dar această schimbare nu a reuşit să şteargă din sufletul său chemarea spre artă. În urmă cu 11 ani a ales să fructifice cele mai alese sentimente pe care le nutrea pentru creaţie. Şi aşa povestea a început să prindă iz de adevăr. Meşteşugul asupra căruia s-a aplecat a fost confecţionarea măştilor populare. Primii paşi către această îndeletnicire i-a făcut sub îndrumarea mentorului său, Nicolae Popa, un meşter de la care a deprins toate tainele meseriei.

Răbdarea, principalul atu

Confecţionarea măştilor este o muncă migăloasă, care presupune multă imaginaţie, dar mai ales timp. Talentul şi pasiunea sunt cele care îţi asigură reuşita în acest meşteşug şi, după un an de exerciţiu, poţi deveni un maestru veritabil.

În satul său natal, dar şi în Iaşi, unde locuieşte acum doamna Aliţei, este o tradiţie ca, la trecerea dintre ani, tinerii să poarte măşti, cu credinţa că feţele schimonosite vor speria toate duhurile rele.

Măştile meşterului nostru sunt confecţionate din materiale naturale şi reprezintă figuri de bătrâni şi bătrâne. Procesul lor de creare este însă unul aparte, care necesită imaginaţie şi chiar simţ al umorului.

Materiile prime folosite sunt pânza, lemnul, fuiorul de cânepă vopsit sau natural, fasolea, pene de gâscă, fân, iar după trei zile aceste materiale ingenios îmbinate iau chipuri umane pictate în culori vii.

Mândria de a fi meşter popular

Potrivit doamnei Aliţei, în urmă cu câţiva ani măştile sale erau foarte apreciate şi nu exista târg la care să nu vândă câteva. Însă, în ultimul timp, acestea nu au mai avut atât de mult succes. Dacă înainte confecţiona 50 de măşti de an, acum abia dacă mai face 30, cu care se prezintă la expoziţiile şi târgurile organizate în ţară.

Chiar dacă remunerarea nu este întotdeauna cea aşteptată, munca ei a fost de fiecare dată onorată prin premii şi diplome. Cel mai important obiectiv pe care şi l-a impus este, după cum ne-a mărturisit, să arate generaţiilor cât de frumoasă este arta tradiţională românească şi cât de multe împliniri sufleteşti poate să aducă această îndeletnicire. Reîntoarcerea spre tradiţie este, în opinia sa, o cerinţă care se impune obligatoriu şi fără de care universul satului românesc ar fi mai sărac.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR.12, 16-30 IUNIE 2011

Vizualizari: 813



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Măneanu Varvara Magdalena -- (29-June-2011 )
Un articol reuşit. Doamna Elena Aliţei să aibă parte de sănătate şi satisfacţii în continuare prin practicarea meşteşugului însuşit. Şi eu sunt de părere că mai trebuie să ne întoarcem din când în când şi la tradiţie, să învăţăm să o utilizăm adaptată la modernitate, ca un mic obstacol în calea laturii negative a globalizării(forţate).

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI