Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Postul se apropie de sfârşit

Postul este în plină desfăşurare. Dar oare cunoaşteţi adevăratele implicaţii ale acestuia? Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Feriţi-vă de a măsura postul cu o simplă înfrânare în ale mâncării. Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă diavolului care, deşi nu mănâncă nimic, nu încetează să păcătuiască“.

Am căutat aceste răspunsuri în adâncurile etnologice ale poporului român, împreună cu doamna Doina Işfănoni, director ştiinţific în cadrul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“.

– Suntem în postul Paştelui. Ce semnificaţie are acest lucru pentru ţăranul român?

– Postul Paştelui este unul dintre cele mai importante segmente de timp pe care ţăranul şi le asumă, din trecut şi până astăzi, cu maximum de responsabilitate. Este, de asemenea,  un post al mântuirii şi al renaşterii noastre spirituale pentru că, prin sacrificiul Domnului, noi dobândim şansa redefinirii fiinţei noastre spirituale între semeni şi în relaţia cu Dumnezeu.

În această perioadă de şase săptămâni fiecare are ocazia de a se verifica pe sine. A „ţine postul“ este, concomitent, expresia respectului faţă de o străveche tradiţie creştină, dar şi o decizie liber asumată de verificare a propriei voinţe.

Din acest punct de vedere, pentru români postul înseamnă mai multe lucruri la un loc: primenirea sufletului, a relaţiilor interumane, dar şi o bucurie mult aşteptată. Aşa cum natura se primeneşte primăvara, când totul renaşte, tot la fel şi omul în Postul Paştelui are şansa de a renaşte şi el, de a înflori spiritual.

– Primă­vara este anotimpul lucră­rilor pămân­tului. Ce impor­tanţă prezintă acest lucru în post?

– Pentru că este pasul spre primăvară, postul mai are o semnificaţie. Este timpul în care se lucrează foarte mult. Oamenii, păstori sau agricultori, încep să se ocupe de ceea ce înseamnă cultura pământului şi îngrijitul turmelor de animale. Toată luna martie, până la Bunavestire, ţăranii îşi verifică şi îşi repară uneltele. În gospodărie, femeile au şi ele multă treabă. Din vechime a rămas credinţa că fiecare persoană din familie trebuie să poarte o cămaşă nouă la Paşti. Pentru a îndeplini această datină, femeile ţes acum pânza, croiesc şi brodează cămăşile, pe care le vor îmbrăca când vor merge la Înviere.

În această perioadă mai sunt şi multe alte activităţi domestice care trebuie rezolvate. Practic, în toată această perioadă a Postului Mare, al Paştelui, asistăm la o activitate susţinută şi metodic repartizată pentru fiecare categorie de vârstă deoarece fiecare colţişor din gospo­dărie nu trebuie să rămână neumblat.

– Postul, din punct de vedere gastronomic, este o provocare?

– Postul este o perioadă de creativitate pentru gospodine. Îţi trebuie foarte multă imaginaţie pentru a găti, dintr-o simplă buruiană, feluri de mâncare extraordinar de gustoase. Verdeţurile de acum, de când s-a luat zăpada – urzicile şi untişorul, leurda, ştevia sau alte minunate „oferte ale naturii“ – oferă femeilor şansa de a-şi demonstra competenţa şi măiestria; femeia ştie să le culeagă, să le identifice şi să le folosească.

Practic acum, printr-o alimentaţie bazată pe foarte multe vegetale, organismul se reenergetizează.

– De ce este Săptămâna Patimilor cea mai grea din post?

– Este un moment de mare tensiune şi emoţie pe care omul trebuie să îl parcurgă cu maximă responsabilitate creştină faţă de sacrificiul cristic. Fiecare zi din această ultimă săptămână este încărcată simbolic cu activităţi menite a definitiva „lucrul omului“ (treburile gospodăreşti), dar şi de smerită aplecare spre cinstirea Mântuitorului.

Este săptămâna Deniilor, când se rememorează auster, sobru, Patimile îndurate de Iisus Hristos pentru salvarea sufletelor noastre. În această săptămână totul trebuie îndeplinit după „legea tradiţiei“, în aşa fel încât să ne desprindem de lumesc, înţeles ca slăbiciune omenească, pentru a putea păşi „curaţi şi primeniţi“ în marele mister al Învierii Domnului.

Irina TRUŢESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2009

Vizualizari: 596



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI