Imprimati articolul

Porcul - istorie şi legendă

Strămoşul porcului sălbatic a apărut pentru prima oară în oligocen, cu 25 milioane de ani în urmă. Cu circa 5.000 de ani î.Hr. au apărut primii porci domestici în Asia de Sud-Est, în Mesopotamia şi în Egipt. În Egiptul antic porcul era închinat zeului Seth, un demon rău. Tot egiptenii sunt cei care au inventat o „îndeletnicire“ originală pentru porci: le legau botul şi le dădeau drumul pe câmpurile însămânţate cu cereale pentru a călca boabele şi a le îngropa în pământ.

Porcii au un văz bun, un auz şi mai bun şi un deosebit simţ gustativ şi olfactiv. Mirosul este excelent şi are mare importanţă pentru căutarea hranei în pământ. În unele regiuni se folosesc şi astăzi porci pentru căutarea trufelor (ciuperci în formă de cartof care cresc în pământ). Pădurile de stejar din Perigord (Franţa) sunt cunoscute în toată lumea prin bogăţia lor în trufe care se află la 10-30 cm sub pământ şi au un puternic miros de ciuperci. Prin administrarea unor cantităţi mici de trufe porcilor tineri ei „învaţă“ gustul acestora. După o scurtă perioadă de ucenicie devin experimentaţi, putând să descopere trufele chiar şi sub un strat de zăpadă de 10-20 cm, reuşind să strângă până la 30 kg de trufe pe zi.

Porcul preferă mai ales gustul dulce şi sărat. Dacă furajul are gust mai puţin plăcut, pentru a-i mări consumabilitatea i se poate adăuga o substanţă dulce.

Originea raselor

Formarea fiecărei rase de porci îşi are propria istorie. Astfel, porcul de Bazna a rezultat din încrucişarea rasei Mangaliţa cu rasa Berk, efectuată în jurul anului 1872, în localitatea Bazna de lângă Mediaş. În acest timp un grup de ingineri englezi, care lucrau la calea ferată ce se construia în Transilvania, au adus cu ei porci din rasa Berk, pentru a avea în permanenţă carne fragedă pentru consumul propriu deoarece rasa Mangaliţa care se creştea în zonă era mai tardivă, iar carnea mai puţin fragedă.

O pereche din aceşti porci a fost donată lui François Erlich, fost administrator al Staţiunii Climaterice Bazna. Scroafa donată a murit, iar vierul a fost folosit la monta scroafelor Mangaliţa. Metişii rezultaţi din această încrucişare stau la baza formării porcului Bazna. Evoluţia rasei a continuat cu înfiinţarea unui nucleu de selecţie la Şcoala Sătească de Agricultură din Mediaş, fapt ce a contribuit mult la îmbunătăţirea efectivelor de porci Bazna din zonă.

Cea mai răspândită rasă de porci de pe continentul american este Duroc, numită iniţial Duroc-Jersey, care se crede că a luat naştere prin selecţia porcilor roşii foarte răspândiţi încă de pe la 1800 în statele New York, New Jersey şi altele. „Duroc“ provine de la numele unui armăsar renumit pe care îl avea un fermier ce creştea şi porci, iar „Jersey“ de la denumirea statului respectiv. Porcii din rasa Duroc au o bună robusteţe şi precocitate, prolificitate ridicată, prezentând cea mai bună conformaţie pentru producţia de carne. La noi, s-au importat pentru prima dată în anul 1968 la Staţiunea Gorneşti, de unde s-au difuzat şi în alte unităţi de selecţie.

De ce grohăie porcul?

Din America să revenim pe meleagurile noastre cu o legendă despre porc. Se spune că, după ce Dumnezeu a creat toate lighioanele, le-a adunat în faţa Sfântului Divan şi a spus fiecăreia soarta ce-o va avea pe lume. A spus calului că îl va ajuta pe om, că va fi călărit de acesta, va fi îmbrăcat în zale şi dus pe câmpul de bătălie. Câinelui i-a spus că va păzi casa omului, va fi hrănit, va fi bătut şi mângâiat de acesta. Şi aşa, cu fiecare lighioană în parte.

Porcul, săracul, când îi ajunse rândul şi auzi ce soartă are, începu să grohăie de nemulţumire. Drept pedeapsă pentru lipsa de ruşine, Dumnezeu i-a sorocit să grohăie toată viaţa lui ca un nemulţumit. De aceea, de atunci porcul grohăie, fie sătul, fie flămând, şi scurmă pământul căutând ceea ce-i lipseşte, adică ruşinea.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2011

֩ Comentarii