Imprimati articolul

Plantele transgenice, în reglementările internaţionale

Andrei Măruţescu, director biotehnologii Syngenta

Se disting două tipuri de sisteme de reglementare a organismelor modificate genetic. Unul „bazat pe proces“, cum este cel din Uniunea Europeană şi Australia, şi un altul „bazat pe produs“, adică pe caracteristicile şi utilizările produsului rezultat, nu pe procesul modificării genetice, cum este cel din Statele Unite ale Americii şi Canada. Există diferenţe şi în ceea ce priveşte politica în domeniul utilizării produselor modificate genetic. Concret, Statele Unite ale Americii continuă o politică de aprobare a cultivării plantelor modificate genetic în scop comercial şi de extindere a suprafeţelor alocate acestor culturi. În schimb, în Uniunea Europeană, din anul 1998 nu a mai fost acordată nicio aprobare pentru introducerea în cultură în scop comercial a unei plante modificate genetic.

Exigenţele comunitare

În Uniunea Europeană, legislaţia care reglementează activităţile cu organisme modificate genetic (OMG) are ca obiectiv principal gestionarea riscurilor pentru sănătatea omului, a animalelor, ca şi pentru mediul înconjurător, asociate utilizării acestora. În legislaţie se stipulează că „în Uniunea Europeană produsele care sunt, conţin sau sunt obţinute din organisme modificate genetic trebuie să fie autorizate înaintea introducerii lor pe piaţă“. Acest text legislativ se referă atât la importurile de alimente şi furaje modificate genetic, cât şi la introducerea în mediu a plantelor modificate genetic în scop comercial sau experimental.

România a elaborat încă din anul 2000 o legislaţie specifică pentru reglementarea activităţilor cu produse modificate genetic (OUG 49/2000). Pe baza acesteia, autorităţile competente au aprobat cultivarea în scop comercial a soiei tolerante la principiul activ erbicid glifosat, cu denumirea de piaţă Roundup Ready. În anul 2006, soia era cultivată pe 199,2 mii de hectare din care 137,3 mii hectare, au fost alocate soiei Roundup Ready. Odată cu intrarea în Uniunea Europeană în anul 2007, România a fost însă obligată să renunţe la această cultură.

Cultivarea comercială a acestui produs nu era autorizată (aprobată) în Uniunea Europeană. Aici este autorizat pentru cultivare comercială porumbul MON810, cu rezistenţă la insecta dăunătoare sfredelitorul european al porumbului (Ostrinia nubilalis), care este în curs de reevaluare de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), şi cartoful Amflora, cu amidonul modificat pentru utilizarea în scop industrial.

Cadrul legislativ european

Încă din anul 1990, Uniunea Europeană a elaborat o legislaţie specifică care reglementează obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea plantelor modificate genetic. În ultimii ani, întreaga legislaţie a fost revizuită, creându-se astfel un nou cadru legislativ de biosecuritate, care a intrat pe deplin în vigoare începând cu anul 2004. Cadrul legislativ din Uniunea Europeană care reglementează activităţile cu organisme modificate genetic şi introducerea lor în mediu are la bază câteva Directive şi reglementări:

- Directiva Uniunii Europene 2001/18/EC privind introducerea în mediu a organismelor modificate genetic (testare şi comercializare);
- Directiva Uniunii Europene 90/219/EC privind utilizarea în condiţii de izolare a microorganismelor modificate genetic (MMG);
- Reglementarea CE 1829/2003 privind importul hranei şi a furajelor modificate genetic (acoperă şi cultivarea OMG)
- Reglementarea CE 1830/2003 privind trasabilitatea şi etichetarea produselor obţinute din/cu ajutorul organismelor modificate genetic;

Cadrul legislativ al Uniunii Europene privind reglementarea plantelor modificate genetic are construcţia unei piramide ce are în vârf actul normativ care reglementează importurile, astfel că pentru toate produsele cultivate în Statele Unite ale Americii sau în Argentina şi care sunt exportate în Uniunea Europeană trebuie obţinută, în prealabil, o autorizaţie de import.

La baza piramidei se află Directiva care reglementează introducerea în mediu în scop comercial şi experimental. În primul caz, aprobarea cultivării se acordă de Comisia Europeană, iar în cel de-al doilea de Autoritatea Competentă a Statului Membru pe teritoriul căruia se desfăşoară testarea. Este important de menţionat faptul că dreptul de a importa, a comercializa sau a testa produsele modificate genetic revine producătorului de tehnologie, autorizaţiile fiind obţinute în baza unei documentaţii înaintate tot de către acestea.

Prevederile legislaţiei româneşti

În cazul României, odată cu intrarea în Uniunea Europeană în anul 2007, aceste acte normative au fost transpuse şi preluate în legislaţia naţională specifică. În continuare sunt prezentate principa­lele instrumente ale acestui cadru legislativ, activităţile reglementate şi autorităţile responsa­bile pentru aplicarea prevederilor legislaţiei în vigoare.

Au mai fost adoptate numeroase măsuri de implementare care asigură aplicarea acestui cadru legislativ. Printre acestea, linii directoare pentru evaluarea riscurilor şi monitorizare, formate standard pentru depunerea unei notificări, instrucţiuni privind prelevarea probelor, metode validate de detectare a organismelor modificate genetic etc.

Exigenţe de ultima oră

Conform noului cadru legislativ:

• deciziile luate la nivelul Uniunii Europene sunt obligatorii şi se aplică pentru toate statele membre;
• procedurile de evaluare a notificărilor, inclusiv calendarul diferitelor etape, sunt obligatorii;
• importul, cultivarea sau folosirea ca alimente sau furaje a organismelor modificate genetic sunt interzise fără obţinerea unei aprobări/autorizaţii prealabile;
• procesul este transparent, evaluarea se face de la caz la caz, pe baza unor dovezi ştiinţifice solide, pentru evitarea efectelor adverse ale orga­nismelor modificate genetic asupra sănătăţii omului sau asupra mediului înconjurător;
• prevederile referitoare la evaluarea riscurilor, consultarea publicului şi condiţiile pentru acordarea aprobărilor/auto­rizaţilor sunt foarte stricte.

România are un cadru legal de biosecuritate operaţional, compatibil cu dezvoltarea biotehnologiei moderne, utilizarea durabilă a biodiversităţii de care dispune, conservarea ecosistemelor şi sănătăţii omului.

În legislaţia românească se regăsesc cele două acte normative esenţiale pentru accesul la piaţa comună: Directiva 2001/18 pentru introducerea deliberată în mediu (în scop de testare şi pentru introducerea pe piaţă sau comercializare), transpusă prin Legea nr. 247/2009 pentru aprobarea OUG nr.43/2007, şi Regulamentul 1829/2003 privind hrana pentru animale şi alimentele modificate genetic preluat prin HG nr.173/2006. Conform acestor acte normative, un organism modificat genetic este considerat sigur după ce trece prin toate procedurile de evaluare şi astfel poate fi comercializat pe teritoriul Uniunii Europene.

În viitorul apropiat Uniunea Europeană va lăsa la latitudinea statelor membre decizia de a cultiva un anumit tip de plantă modificată genetic, a cărui siguranţă pentru mediu şi sănătate a fost deja confirmată de autorităţile ştiinţifice stabilite de legislaţia în vigoare.

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.20, 16-31 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii