Pieţele ţărăneşti, la noi şi la sârbi

Dacă treci frontiera României cu Serbia şi te uiţi la terenurile agricole sau te opreşti în piaţa vreunei localităţi situate în apropierea graniţei, îţi vine să spui că sârbii şi ţara vecină fac parte din Uniunea Europeană de decenii bune, pe când noi mai avem de aşteptat mult de acum încolo. Dar s-o luăm pe rând.

Într-o zi de sâmbătă de dimineaţă pleci la piaţă. În loc să te opreşti la Oraviţa, Moldova Nouă sau Reşiţa, preferi să-ţi continui drumul spre Biserica Albă, cea mai mare şi apropiată localitate sârbească de la frontiera cu România. Stai vreo oră în vama românească până când slujbaşii de aici au chef să lucreze, te uiţi la amărâţii care aşteaptă să ciupească câteva cartuşe de ţigări de la duty-free pentru a face bani de pâine, apoi, după câteva formalităţi vamale de vreo 2-3 minute, te trezeşti în ţara vecină.

Mai mergi vreo 10 kilometri şi, după numărul de maşini cu numere româneşti, te orientezi repede pentru a pătrunde în piaţa ţărănească din Biserica Albă. Marfă cât vezi cu ochii. Ieftină, de calitate şi absolut toată produsă doar în gospodăriile ţăranilor sârbi. Aici nu vezi nici bişniţari care să-ţi vândă roşii sau lubeniţă şi nici alţi trepăduşi care să câştige sume fabuloase doar pentru că mută marfa dintr-o parte în alta. Cumpărători români sunt cât cuprinde.

Cumpără legume, lubeniţă, pepeni, fructe, făină, ulei, totul la jumătate de preţ faţă de România. De asemenea, poţi să-ţi cumperi şi bulion sau dulceţuri de casă, coniac vechi sau alcool pentru prepararea vişinatei, un ied, un miel sau un purcel de tăiat şi fript pe grătar. Nu lipsesc nici orătăniile, adică gâştele, găinile, raţele, curcile ori puii pentru supă sau friptură, crescuţi tot în bătătura ţăranului.

Aici nu găseşti ca la noi gealaţi slugarnici care să te întrebe de tot felul de acte sau să nu te lase să-ţi vinzi porcul din cauza unor boli care există doar în capul lor de slugi.

Spre amiază te poţi întoarce pe un drum bun, cu portbagajul plin de legume şi fructe şi bani mai mulţi în buzunare. Zăboveşti din nou vreo cinci minute în vama sârbească, eşti tratat cu respect apoi, ca de obicei, mai stai vreo oră în vamă la români pentru că aşa vor vameşii şi poliţiştii de frontieră plătiţi din banii noştri cu coşuri de bani şi abia după aceea îţi continui călătoria pe drumul unde scuturătura maşinii îţi spune că ai intrat din nou în România.

Iar pentru ca să nu fie mistere, mai trebuie spus că diferenţa de bunăstare dintre noi şi vecinii noştri constă în faptul că în Serbia nu există parcelă de pământ nelucrat, iar la noi sunt mărăcini cât cuprinzi cu privirea. Cât despre politica agrară…

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu