Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Pelincile Domnului

„Turtele de Crăciun sunt un aliment sacramental reprezentând spiritul grâului“.  (Ion Ghinoiu)

La români, ceremoniile culinare de Crăciun sunt legate în primul rând de colaci şi turte, înălţate la rangul de mesager spiritual. În timp ce colacii apar în diferite alte momente ale vieţii, turtele sunt specifice sărbătorii de Crăciun. Pentru noaptea din Ajunul Crăciunului moldovencele pregătesc aceste turte dulci, care în unele zone mai poartă numele de pelincile Domnului, adică scutecele pruncului Isus

Ingrediente:

Pentru turte: făină, sare, apă;
Pentru sirop: apă, zahăr, esenţă de vanilie şi de rom, lămâie rasă şi coji de portocală;
Pentru umplutură: miez de nucă măcinat, zahăr.

Mod de preparare:

Din făină, sare şi apă se frământă aluatul cu o consistenţă solidă şi se lasă la rece circa 20-30 minute. Cu ajutorul unui sucitor şi presărând din când în când făină se întind foi subţiri care se coc pe plită sau în cuptor pe tava întoarsă, până devin crocante. Se pot tăia exact cât forma farfuriei sau a tăvii în care vor fi aşezate. Important este ca aceasta să fie cât mai mare şi adâncă pentru că turtele rezultate trebuie însiropate bine. Acesta este de altfel micul lor secret! Turtele se coc seara şi se lasă până a doua zi după prânz pe un prosop la uscat într-o cameră cu temperatura uscată.  

A doua zi se pregăteşte siropul din apă, zahăr, lămâie rasă şi coajă de portocală. Acestea se pun la fiert alături de esenţele de rom şi vanilie. Turtele se pun la înmuiat în acest sirop fierbinte şi se scot treptat, când sunt foarte bine însiropate. Ele se aşază pe un alt platou adânc. Peste fiecare turtă se presară nucă şi zahăr în straturi-straturi. În general se pun circa 5-7 cm cu turte. Se lasă la rece minimum 5 ore şi se serveşte rece. În Moldova, prin unele părţi există obiceiul ca aceste turte să fie sfinţite de către preot când „vine cu Ajunul“, apoi să se dea de pomană şi abia apoi să fie gustate de către toţi membrii familiei.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

Vizualizari: 1336



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI