Păsările, în zbor spre marea performanţă

Precum pasărea Phoenix, avicultura românească reprezintă astăzi un simbol al rezistenţei şi al reînvierii unui sector economic care a ajuns şi el la un moment dat în marea cenuşă din care fumegă puţinele speranţe de redresare a agriculturii româneşti.

Este de-a dreptul uimitor să vezi astăzi cum, pe temelia unor aşa-zise relicve – s-au ridicat în ultimii 10-15 ani complexe de tip industrial care rivalizează cu tot ce este mai bun în materie de avicultură. Noua industrie avicolă a României s-a clădit pe lângă susţinerea financiară a guvernanţilor de până acum, şi pe spiritul inventiv şi cutezanţa unor manageri de excepţie.

Mulţi dintre ei au început, cum se spune, de la zero, în timp ce alţii au implementat programe de modernizare şi tehnologizare aflate la limita maximă a riscurilor financiare. Din fericire, toţi au avut câştig de cauză, iar avicultura românească reprezintă astăzi un garant al securităţii alimentare a naţiunii.

În rândurile ce urmează vom încerca să pătrundem în interiorul mecanismului care a propulsat avicultura românească, într-o perioadă în care a fost bulversată de crize financiare soldate cu pauperizarea în masă a micilor producători.

Cu trei decenii în urmă am fost ţara cu cel mai performant sector avicol al Europei. Între timp, ne-au luat-o alţii înainte, dar astăzi suntem în situaţia de a deveni a opta sau a noua putere avicolă a lumii. De fapt, din punctul de vedere al performanţelor tehnologice, avicultura românească în ansamblul ei se situează la nivelul celor mai bune unităţi avicole din Uniunea Europeană.

Pentru a deveni cei mai buni este nevoie de eliminarea distorsiunilor ce bulversează piaţa internă şi a grupurilor care atentează la sănătatea populaţiei prin importurile masive de reziduuri avicole. La fel de necesară este şi o politică guvernamentală mai „afectuoasă“ cu cei care promovează ultimele noutăţi în materie de tehnică şi tehnologie, mai ales în sectorul de industrializare.

Avicultorii au fost singurii care au înţeles să-şi fundamenteze o strategie de dezvoltare bazată pe propriile resurse care să poată ataca vârful performanţei tehnologice. Şansa lor a fost să aibă printre ei un om de mare valoare profesională şi morală, profesorul universitar dr. Ilie Van, care a reuşit să atragă în staff-ul Uniunii Crescătorilor de Păsări din România profesionişti cum în puţine locuri din lume se găsesc. Ambiţia lor este de a depăşi graniţa celor 500.000 tone de carne de pasăre şi 2.000 de milioane de ouă, niveluri care ar readuce România pe piaţa avicolă mondială în calitate de exportator, şi nu de importator.

Agricultura României se confruntă cu o serie de probleme care nu îşi vor găsi sfârşitul decât atunci când autorităţile responsabile vor înţelege că, oricare dintre ramurile agricole, indiferent că vorbim de sectorul vegetal sau de zootehnie, trebuie să reprezinte, în egală măsură, o prioritate.

Şansa României de a se reechilibra din punct de vedere economic şi de a-şi reface imaginea cuvenită stă în practicarea unei agriculturi performante, căreia să i se asigure costurile necesare pentru dezvoltare şi viabilitate. Deşi marea majoritate a sectoarelor agricole întâmpină probleme în acest sens, industria avicolă a cunoscut ascensiunea, ţinând cont de declinurile semnificative pe care aceasta le-a suferit de-a lungul timpului.

Dacă înainte de 1989, producţiile obţinute în combinatele avicole, precum cele de la Bacău, Titu şi Galaţi, erau reprezentative pentru ţara noastră, acum ne putem mândri cu producţii mult mai mari, obţinute în combinate avansate din punct de vedere tehnologic. Printre cele mai performante şi mai eficiente productiv se numără combinatele profilate: Transavia Group, Agricola Bacău, Avicola Crevedia, Avicola Călăraşi, Agrisol, Avitop, Avicola Focşani, Avicola Buzău, Avicola Slobozia, iar printre marii producători de ouă din România se află: Agrimon Group Brăila, Tonelli, Agricola Internaţional, Avicom Vaslui, Avicola Bucureşti.

Îmbunătăţirea structurii industriei avicole a avut loc pe seama investiţiilor importante care s-au făcut în acest segment, fiind încurajate şi de cererea românului de a consuma mai multe produse avicole. Deşi este dificil de estimat o sumă a acestor investiţii, este de menţionat că, numai pe parcursul desfăşurării programului Sapard, specialiştii din domeniu au fundamentat programe mari de investiţii, precum cele de la Transavia sau Agricola Internaţional, care s-au derulat nu prin fonduri Sapard ci prin credite imense angajate într-o perioadă foarte riscantă.

Dacă în 1990 consumul de carne de pasăre, pe cap de locuitor, era de 16 kg, în anii următori a crescut semnificativ, ajungând la 27 kg. Îmbucurător este că producţia de carne a crescut de aproape trei ori.

În ceea ce priveşte producţia de ouă, sunt impresionante doar performanţele tehnice, pentru că în ceea ce priveşte consumul de ouă lucrurile s-au schimbat în sens negativ, dacă avem în vedere că în 1990 un român consuma 267 de ouă, iar în 2005 consumul a scăzut la 204 ouă pe cap de locuitor. Cu toate acestea, pe viitor se mizează pe o creştere pentru aceste produse.

În momentul actual, oferta în ceea ce priveşte produsele avicole asigură necesarul de ouă pentru cererea existentă pe piaţă. Efectivele de păsări, inclusiv gospodăriile populaţiei, la sfârşitul anului 2007, erau de 40.993 mii de găini ouătoare şi de 45.007 mii de păsări profilate pentru producţia de carne.

O dovadă concretă a evoluţiei aviculturii româneşti sunt şi cele 420.000 de tone de carne şi cele 7.300.000 de ouă de consum şi incubabile din producţia internă. În ceea ce priveşte situaţia pieţei cărnii de pasăre, în perioada 2005-2008 a ajuns de la 270.000 tone în anul 2005 şi la 224.000 de tone în 2008. Preţul mediu intern, fără TVA, este de 5,98 RON pentru kg de gril foarte apropiat de media UE. Din nefericire, ca şi în cazul cărnii de porc, producţia internă de carne de pasăre nu poate acoperi în totalitate cererea existentă pe piaţă, astfel încât anul trecut se importau 125.000 tone de carne faţă de 159-160 mii tone în 2005-2006.

Datele furnizate de reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România arată că, pe perioada anilor 1994-2008, evoluţia performanţelor tehnice şi a producţiei la puii de carne a fost considerabilă astfel, dacă în 1994 sporul mediu zilnic în greutate era de 19,5 g, acum a atins cifra de 52,20 g. Însumarea totală a creşterilor sporurilor în greutate era de 95,6 g în 1994 şi 325,0 g în 2008. Consumul de furaj pe kg/spor a scăzut de la 3,300 kg furaj/kg spor în 1994, la 1,850 kg furaj/kg spor în acest an.

Pierderile prin mortalitate au scăzut considerabil, făcând dovada unei practici avansate. Dacă în 1994 rata mortalităţii era de 21,9%, acum a scăzut la 4,00%. În ceea ce priveşte evoluţia performanţelor la găinile ouătoare, ar fi de subliniat că producţia de ouă a crescut de la 198 de bucăţi în 1994, la 270 de ouă pe găină, pe această perioadă.

În ciuda tuturor factorilor care au ajutat la reabilitarea industriei avicole şi a eforturilor depuse de oamenii integri ai acestui sector pentru realizarea acestui lucru, România continuă să importe mai bine de 30% din carnea de pasăre. Este de menţionat totuşi scăderea impresionantă a cantităţilor de carne importate.

Dacă în 2005 ţara noastră importa 160.000 mii tone de carne la preţul de 662,5 euro/tonă, în 2008 România a importat doar cca 115 mii de tone dar a şi exportat 10 mii tone în 2005 şi 0,1 mii tone în 2006. Această stare de fapt nu poate decât să ne ofere certitudinea că ne aflăm pe drumul cel bun. Cu siguranţă, printre obiectivele principale pe care sectorul avicol le are de îndeplinit este acoperirea în întregime a cererii de produse avicole, pentru ca mai apoi să putem exporta.

Pentru industria avicolă nu se mai preconizează niciun declin serios, deşi profitul obţinut anul acesta nu a fost unul foarte mare, cauza primordială fiind preţurile mari la cereale. Previziunile pentru acest domeniu sunt aşadar bune şi se pare că, pentru mult timp de acum înainte, sectorul avicol va rămâne lider în agricultura românească.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu