Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Pârtia de schi Pojorâta, o noua destinaţie turistică

Comuna Mălini beneficiază de un cadru natural deosebit, motiv pentru care în zonă s-au desfăşurat numeroase activităţi de dezvoltare. Una dintre realizările de referinţă este inaugurarea pârtiei de schi în satul Văleni – Stânişoara.

A patra pârtie din judeţ

După cele două pârtii din Vatra Dornei şi cea de la Cârlibaba, pârtia de la Văleni a devenit a patra pârtie omologată din judeţul Suceava, reuşind încă de la inaugurare (în anul 2007) să fie una dintre alegerile împătimiţilor sporturilor de iarnă. Domeniul schiabil Pojorâta a fost realizat din iniţiativa primăriei Mălini, în frunte cu primarul Petru Nistor. Iniţial, acesta cuprindea o singura pârtie ce avea o lungime de 800 m, încadrându-se în categoria uşoară spre medie. Ulterior s-a amenajat o a doua pârtie, paralela cu prima, având o lungime de circa 600 de metri. Cele două pârtii sunt prevăzute cu instalaţie de teleschi care au o lungime de 520 metri şi o capacitate de 1.000 de persoane. De asemenea există şi instalaţie de nocturnă, ce oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă târziu în noapte. Staţia inferioară a teleschiului se află la o altitudine de circa 603 m, în timp ce staţia superioară este amplasată la o altitudine de aproximativ 706 m.

„Prin concretizarea acestor proiecte, comuna va deveni un important centru turistic din judeţ, şi asta datorita frumuseţilor cu care ne-a înzestrat natura, noi doar am contribuit la îmbunătăţirea zonei. Sportul înseamnă sănătate, astfel îi invităm pe iubitorii sporturilor de iarnă să se bucure alături de noi de frumuseţile locului“, ne-a declarat primarul comunei, Petru Nistor.

Larissa SOFRON
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

Vizualizari: 1717



֩ Comentarii

 
֠ 1.     anymus -- (18-November-2010 )
bravo syssa! bun articol!:) sunt mandrii moldovenii de tine!

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI