Imprimati articolul

Operaţiunea Barbarossa se apropie

Primăvara anului 1941 va aduce cu sine accelerarea pregătirilor pentru război alături de puterile Axei împotriva Imperiului Roşu pentru că, spune istoricul Gheorghe Buzatu: „campania din Est nu a vizat ţeluri anexioniste, de cotropire a unor teritorii care nu îi aparţineau. Scopul esenţial al participării româneşti la conflagraţie a fost total diferit de al Germaniei […]. Majoritatea românilor vedeau în participarea la război alături de Germania […] posibilitatea reîntregirii graniţelor răşluite în 1940.“

Ultimele pregătiri

În Iaşi, oraşul cel mai apropiat de graniţa vremelnică, apropierea războiului nu mai era un secret pentru nimeni, cu atât mai mult cu cât incursiunile avioanelor sovietice deveniseră un fapt cotidian. Se lucrează febril la amenajarea unor adăposturi în diferite puncte ale oraşului, iar proprietarii de locuinţe sunt obligaţi prin ordinul primarului – edilul-şef era colonelul I. Adam – să-şi amenajeze, de asemenea, adăposturi antiaeriene în curţi. Exerciţiile de apărare pasivă devin tot mai dese, se iau măsuri de camuflaj, iar toate atelierele din oraş primesc de la primărie comenzi pentru confecţionarea de sute de brancarde.

Aceeaşi atmosferă şi în celelalte localităţi moldave. Domnul învăţător Vasile Nistor, atunci copil, îşi aminteşte cum locuitorii satului Măcărăşti de pe malul Prutului au fost evacuaţi. „Satele au rămas pustii, doar ici-colo autorităţile au lăsat câte doi-trei bătrâni.“ În locul celor evacuaţi au venit trupele. Pentru a asigura apărarea teritoriului şi în vederea operaţiunilor ce urmau să înceapă la graniţa de est au fost concentrate 22 de divizii şi brigăzi. Armata 3 era concentrată în vestul ţării, iar Armata 4 la sud la graniţa cu Bulgaria.

Cu privirea şi spre Vest

După Dictatul de la Viena, Marele Stat Major a elaborat un studiu privind „organizarea defensivă a României“, în care se prevedea că „ordinea de urgenţă în organizarea defensivă a ţării va trebui să dea prioritate şi frontului de Vest.“ Se prevedeau măsurile ce urmau să fie întreprinse pentru apărare şi zonele ce urmau să fie întărite prin lucrări şi amenajări genistice speciale, cum ar fi Poarta Mureşului şi la principalele trecători peste Carpaţii Meridionali. De altfel, în plin război, la sfârşitul anului 1941, Marele Stat Major sublinia într-un document că România va urmări neîncetat „eliberarea Transilvaniei şi repunerea românilor transilvăneni în drepturile lor fireşti care sunt şi rămân absolute şi imprescriptibile“.

Între acţiunile întreprinse pe linia întăririi capacităţii de apărare în această parte a ţării s-a înscris şi crearea batalioanelor fixe regionale. Pentru început au luat fiinţă batalioanele „Bucovina“, „Neamţ“ şi „Vrancea“. Aceste formaţiuni care urmau să apere trecătorile aveau fixate „zone teritoriale“ de unde urmau să-şi recruteze oamenii şi în care să-şi îndeplinească misiunile de luptă. În rândul luptătorilor intrau rezervişti, mobilizaţii pe loc, premilitarii. Aceste unităţi urmau să adopte procedee originale de ducere a luptei, „acţiuni izolate şi pe cont propriu“.

Comandanţii erau ofiţeri activi sau de rezervă. La dispoziţia acestor unităţi au fost puse depozite de armament şi muniţii, iar pe lângă plutoanele constituite la nivelul fiecărei comune, batalioanele fixe aveau în componenţă şi o grupă specială de luptători în măsură să execute acţiuni în spatele inamicului.

Aşadar, clipa marii confruntări se apropia. Nimeni însă nu ştia exact însă când va fi declanşată Operaţiunea Barbarossa – aşa era denumit planul german de izbucnire a răz­boiului cu Uniunea Sovietică.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

֩ Comentarii