Imprimati articolul

Omul care nu poate să nu-i înţeleagă pe agricultori

Ardelean, originar din Bistriţa-Năsăud, Octavian Liviu Bumbu a terminat cu mai bine de 30 de ani în urmă Agronomia la Iaşi, primind la absolvire recomandarea pentru învăţământ şi cercetare. A ales să meargă în producţie, undeva în buricul Moldovei, cum îi place lui să spună, mai întâi la IAS Traian în Bacău, apoi la CAP Dragomireşti, în Neamţ, de unde a revenit în 1985 ca şef de fermă tot la un IAS, cel din Girov de această dată.

A fost etapa vieţii în care toate eforturile i-au fost recompensate cu vârf şi îndesat, având parte de o bază tehnică şi ştiinţifică performantă care i-a permis să devină un bun practician. Tocmai acest lucru îl îndreptăţeşte să afirme astăzi, când ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii, că nu poate să nu-i înţeleagă pe agricultori şi că cine nu a trecut prin această experienţă are o imagine deformată a agriculturii.

Puterea exemplului

– Iată că a venit vremea să ocupaţi un fotoliu important la nivel naţional, după ce, în ultimii ani v-aţi aflat la conducerea Direcţiei Agricole din Neamţ. Cu ce gânduri?

– Nu fac excepţie, păţesc şi eu ca şi ceilalţi care au trecut de la un nivel de conducere la altul. Sigur că am venit cu nişte probleme pe care le percepi altfel la nivel de teritoriu, poate mai realist decât de aici, de la Bucureşti, începând cu cele ce ţin de exploatarea în totalitate a pământului – lucru pe care în mare parte, în judeţul Neamţ, l-am reuşit – şi terminând cu organizarea teritoriului şi constituirea de exploataţii agricole performante.

Am avut marea şansă că am avut o societate mare care a investit şi a făcut treabă în agricultură - TCE 3 Brazi. Având-o ca model, am reuşit să elaborăm un program de utilizare a terenului. Aşa se face că astăzi în Neamţ mai sunt 300 ha nelucrate din 169 mii ha arabil, dar ele sunt localizate şi le avem în vedere. Este vorba de terenuri izolate, greu accesibile şi slab productive.

– Pentru că vorbeam de judeţul Neamţ, cum aţi abordat aici problema zonei montane comparativ cu zona de şes unde lucrurile nu sunt atât de complexe?

– Am luat şi de această dată exemplul oferit de TCE 3 Brazi care a avut un program de carne de bovină pe care l-am aprofundat, l-am elaborat din punct de vedere ştiinţific şi l-am extins la nivel de judeţ. Acesta a inclus de la motivaţia genetică până la calculele strict economice. În acest moment, cum era şi firesc, el este dat în gestiunea Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din judeţ. Acesta a prins cel mai bine în zonele defavorizate, de munte, dublând aproape veniturile locuitorilor şi motivându-i aşadar să rămână aici.

Pentru cei care au mers în continuare pe vacile de lapte am reuşit să realizăm puncte de colectare ale procesatorilor. Astfel a crescut producţia, procentul de colectare, dar şi preţurile.

– Vă întrebam acest lucru în contextul în care sunt opinii potrivit cărora ţăranii, fermele mici de subzistenţă ar trebui să dispară.

– În contextul actual de criză, cel puţin jumătate din populaţia ţării va suporta mult mai uşor aceste condiţii tocmai datorită acestui aşa numit handicap despre care se spune că e reprezentat de fermele de semi şi subzistenţă. Este o tendinţă reală pe plan mondial în acest sens, în asigurarea autoconsumului. În alte ţări se derulează fel şi fel de programe susţinute de stat, de stimulare a creşterii animalelor în gospodării şi prin care oamenii primesc gratuit animale şi seminţe ca să-şi asigure autoconsumul. Sunt programe decuplate de PAC şi care sunt puse sub umbrela asistenţei sociale.

Ţărănimea nu trebuie să dispară, nu! Trebuie doar făcută o politică distinctă. Cele două tipuri de ferme, să le spunem mici şi mari, trebuie să coexiste.

Un sac de... intenţii

– Cu experienţa pe care o aveţi, v-aş întreba ce priorităţi vedeţi pentru Ministerul Agriculturii?

– Una dintre intenţii, care este acum în lucru, priveşte strategia antisecetă elaborată în 2008, dar care nu a fost aprobată, nu este aplicabilă şi nu a prins un contur final. Vreau, şi am pornit împreună cu domnul ministru, să descătuşăm această stare, să actualizăm strategia, să vedem ce legi nu mai sunt de actualitate şi care sunt atribuţiile noastre, pentru că sunt multe ministere implicate. Irigaţiile reprezintă doar un element din această strategie antisecetă şi antiaridizare.

Al doilea proiect este cel cu privire la utilizarea eficientă a terenului arabil, având în vedere experienţa de pe plan local despre care v-am vorbit mai devreme.

În plus, eu vin cu un program gata elaborat de externalizare a activităţilor atât în ceea ce priveşte APIA, chiar şi APDRP-ul, cât şi alte instituţii din subordinea MADR. Este o metodă modernă de a reduce costurile, de a asigura locuri de muncă şi de a eficientiza activitatea. Sigur că deja am simţit o reticenţă dar sper că voi găsi colaboratori care să împărtăşească această idee şi să o pot materializa.

Am în atenţie şi problema fructelor şi legumelor pentru că este surprinzător să constaţi că producem suficiente legume, dar ele nu se văd pe piaţă. Avem de lucru în special la capitolul organizare şi intermediere.

Un alt program pe care vreau să-l duc până la capăt este acela de a înfiinţa un compartiment de marketing agricol în parteneriat cu asociaţiile şi mass-media de spe­cialitate.

– Am realizat de curând o anchetă cu privire la modul de utilizare a îngrăşămintelor chimice, din care a reieşit că mulţi fermieri aplică aceste produse în mod neştiinţific. Cum apreciaţi acest lucru?

– Este surprinzător când vezi că agricultorii sunt dispuşi să-şi achiziţioneze echipamente ultramoderne, sămânţă din categorii biologice superioare, să facă o mulţime de eforturi financiare, neglijând însă complet ceea ce este mai important, o verigă care, odată îndepărtată, poate duce la o catastrofă. În plus, nu e un lucru nou acela că peste 50% din localităţile ţării prezintă o vulnerabilitate la nitraţi. Asta înseamnă că lucrurile trebuie ţinute sub control, fapt care nu poate fi realizat fără o strategie din care nu poate fi eliminată administrarea îngrăşămintelor chimice.

Ceea ce vă pot spune la momentul actual este că lucrăm împreună cu Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie ca să putem face gratuit împreună o grilă de program de fertilizare prin care orice agricultor cu o pregătire minimă să-şi introducă numai nişte date, iar în ceea ce priveşte analizele agrochimice ele nu sunt foarte costisitoare. E o cheltuială mică dacă ţinem cont că ele sunt valabile, cu mici corecţii, trei-patru ani.

Valentina Şoimu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2011

֩ Comentarii