Imprimati articolul

Omul care deţine reţetele secrete ale „gostatiştilor“

Poate aţi uitat cine au fost gostatiştii pe vremea „regimului de tristă amintire“. Ei bine, aceşti „comunişti“ asigurau în perioada 1970-1985 cele mai bune şi ieftine produse agroalimentare pe piaţa românească. Erau atât de gustoase şi sănătoase, încât astăzi nu pot fi agreate de Comunitatea Europeană pentru simplul motiv că depăşesc actualele standarde calitative în ceea ce priveşte siguranţa alimentară.

Fără saramură, fără aditivi chimicali, fără E-uri preparatele din carne, respectiv vestitele salamuri de vară, ruseşti sau italieneşti, Victoria (care întruchipa cele mai fine elemente nutritive), cârnaţii de porc afumaţi, toba, ca să nu vorbim de muşchiul afumat reprezentau la vremea respectivă fala industriei alimentare româneşti. Reprezentau, în fapt, punctul de referinţă pentru tot ce se produce mai bun şi mai sănătos în materie de alimentaţie în Europa şi în lume.

Poate nu este ultimul mohican

Nicolae Marin BRÂNZĂ, patronul grupului de firme LeFruMarin din Braşov, luptă din răsputeri să readucă pe piaţa românească acele preparate care au dat faima produselor „gostatiste“.

Adică a sortimentelor obţinute din carne naturală, nu din adaosuri de saramură şi chimicale otrăvitoare. El aduce din trecut tot ce era mai valoros în materie de bunuri alimentare. Aduce acele reguli dure ce ţin de sănătatea alimentelor. Aduce reţete de fabricaţie la care mai au acces doar câţiva dintre ultimii „mohicani gostatişti“. Aduce profesionalismul şi conştiinţa omului cinstit, pregătit printr-un program de calificare şi specializare aflat deasupra regulilor europene în materie de alimentaţie. Din păcate, mulţi dintre aceştia nu au posibilitatea să le dezvolte în plan productiv.

Revenirea, între risc şi certitudine

În fapt, în mentalitatea lui managerială, Nicolae Marin Brânză exclude ideea de risc. De-a lungul vieţii profesionale, el nu a făcut altceva decât să meargă din câştig în câştig sigur. Pe vremea când era primul responsabil al sectorului de comercializare a produselor Gostat din judeţul Braşov, a reuşit să atragă spre magazinele pe care le coordona o mulţime de oameni, cărora nu întotdeauna le satisfăcea cererea.

Era momentul în care domnului Brânză i s-a cerut să coboare ştacheta calităţii, dar n-a făcut-o nici în ruptul capului. El a cerut celor trei sau patru furnizori de preparate din carne sau brânză din judeţ să respecte cu sfinţenie reţetele de fabricaţie. Contrar contestatarilor diletanţi de astăzi în materie de alimentaţie, regimul comunist n-a avut puterea să facă presiuni asupra producătorilor.

Acuzaţiile cu salamurile sau produsele din soia sunt simple bârfe. Făcute de oameni care nu au nici măcar o pregătire elementară în materie. Pe vremea „gostatiştilor“, salamul sau muşchiuleţul aveau un termen de garanţie de 5-6 ori mai mare decât acum şi, ceea ce este important, gustul lor era acelaşi la sfârşitul perioadei de garanţie. Astăzi…

Saltul este incredibil

Pe vremea când Nicolae Marin Brânză şi-a înfiinţat primul atelier de preparate din carne, volumul vânzărilor nu depăşea 1 milion de lei pe lună. Astăzi obţine 50-60 miliarde lei vechi. Până să ajungă aici, a urmat pas cu pas, zi cu zi, un program de extindere zămislit de mintea sănătoasă a unui om de excepţie. El nu se laudă cu nu ştiu câte licenţe universitare, ci cu o judecată ce aparţine doar valorilor native, dobândite de undeva din Univers, nu în sistemul de instruire planetar. Pornind, cum s-ar spune, de la zero, Marin Brânză conduce un imperiu economic ce alimentează astăzi o parte a populaţiei din 28 de judeţe.

Pentru el concurenţa este cum nici nu ar fi. Marile combinate alimentare au forţă economică, dar nu calitatea produselor pe care le oferă compania LeFruMarin. Nu au şi nici nu o vor avea, atât timp cât lucrează cu reţete cu o valoare nutritivă discutabilă.

Partenerii, doar fermele acreditate

Strategia pentru care a optat Marin Brânză se subscrie normelor de siguranţă alimentară în ceea ce priveşte sănătatea sortimentelor. La fel şi în privinţa circuitului animalelor din fermă până la procesarea lor. Grupul de firme LeFruMarin lucrează doar cu unităţi zootehnice atestate de organele sanitar-veterinare. Animalele cumpărate poartă girul medicului veterinar din fermă, iar „ştampila“ lor este una valabilă, nu mistificată. Marin Brânză optează pentru animalele crescute în fermele româneşti. Din punctul lui de vedere, acestea au cel puţin valoarea biologică a celor aduse din import, dar prezintă avantajul unui sistem nutritiv mai aproape de cerinţele consumatorilor. Mai există şi avantajul că toate fermele pot fi controlate în ceea ce priveşte starea de sănătate a efectivelor.

Nostalgii care creează ambiţii

La cei 57 de ani, Marin Nicolae Brânză are la activ pe muchie un stagiu de producţie ce măsoară 40 de ani. Înainte de 1990 a fost cel mai mare peste comerţul „gostatist“ din judeţul Braşov. Astăzi este cel mai mare producător de produse alimentare tip „gostat“ din judeţ. Cei 460 de salariaţi ai săi realizează o cifră de afaceri de 50-60 miliarde lei vechi pe lună, ceea ce asigură tuturor un trai decent.

Brânză priveşte însă înapoi cu mânie. El este printre puţinii oameni care ştiu cu exactitate ce forţă economică prezentau fabricile de preparate din structura gostatului. Acestea au fost distruse în totalitate de către indivizi ajutaţi sau toleraţi de toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării.

În special de guvernele din perioada 1997-2000. Atunci s-a produs marele dezastru, care a fost acceptat tacit şi de guvernul pesedist al domnului Năstase. Ultimul guvern al premierului Tăriceanu avea să parafeze sfârşitul colapsului. Din faimoasa agricultură de stat a judeţului Braşov n-a mai rămas decât ruine. Peste ele tronează indivizi ale căror fapte sunt mai înfricoşătoare decât ciuma ce n-a bântuit niciodată pe aceste meleaguri. Marin Brânză trage încă nădejdea că va veni şi ziua judecăţii.

El nu are timp să aştepte momentul pedepsei istorice şi îşi adună oamenii în jur pentru a depăşi efectele crizei economice care ne apasă. Strategia sa este de a menţine ritmul producţiei şi al profitului. Avea în gând şi alte dezvoltări, dar deocamdată le amână. Nu pentru mult timp, fiindcă este conştient că vor veni zile însorite. Alături de el se află, în primul rând, familia: soţia, fiul şi fiica, ginerele şi nora. Nu în ultimul rând, cei 460 de salariaţi care şi-au legat viaţa de această firmă.

BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii