Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Oile de pe păşunile colinare şi montane

În ţara noastră, păşunatul durează între 5 şi 8 luni, perioadă care trebuie să fie exploatată la maximum, pentru că astfel se poate asigura furaj de calitate şi ieftin. Ovinele pot valorifica cu uşurinţă păşunea, vegetaţia măruntă nefolosită de alte specii şi iarba cu înălţime redusă. Cele din rasele uşoare şi rustice, caracterizate de o mare rezistenţă şi adaptabilitate, pot valorifica prin păşunat versanţii din zonele montane, submontane şi deluroase, utilizând resurse furajere inutilizabile de către alte specii de animale. Deşi nu sunt animale pretenţioase, este indicat să nu se permită consumul furajelor contaminate cu excreţii, pentru că acestea pot fi vectori ai unor agenţi patogeni. Este, de asemenea, recomandat ca păşunatul să se facă pe parcele prevăzute cu umbrare şi surse de apă.

Tehnica păşunatului

Indiferent de sistemul de păşunat aplicat, în organizarea acestuia trebuie să ţinem cont de comportamentul alimentar al speciei. În observaţiile făcute asupra oilor la păşune s-a constatat că intervalele de păşunat alternează cu cele de repaus. Dimineaţa ovinele pasc circa două ore, după care urmează o pauză de 1-2 ore pentru rumegat. Urmează apoi o nouă perioadă de păşunat de două ore, cu o pauză de rumegare de o oră şi jumătate. A treia perioadă de păşunat durează până în jurul orei 12, după care oile rumegă două ore. După - amiaza, perioada de păşunat este mult mai lungă, oile putând păşuna până la căderea întunericului, după care rumegă până adorm. Deci durata păşunatului este de 8 – 11 ore, iar cea a rumegatului de 6 –10 ore.

Organizarea păşunii în parcele

Pentru realizarea sistemului de păşunat trebuie să ţinem seama de suprafaţa, productivitatea şi compoziţia floristică a păşunii, precum şi de încărcătura de animale/ha în funcţie de productivitatea acesteia. Se ţine seama de timpul posibil de păşunat pe fiecare parcelă. În acest scop trebuie avute în vedere tipul de pajişte, capacitatea de regenerare şi necesarul de masă verde pentru fiecare categorie de animale: adulte 8-10 kg/zi, tineret 4-8 kg /zi, sursa de apă pentru adăpat existentă. Organizarea şi delimitarea parcelelor pe păşunile naturale se fac ţinând seama de existenţa drumurilor de acces, existenţa surselor de apă şi de microclimat.

Suprafaţa se stabileşte după numărul oilor din turmă şi durata optimă a păşunatului, iar numărul şi durata păşunatului sunt determinate de timpul de regenerare a vegetaţiei.  Parcelele cu iarbă de calitate superioară din apropierea adăposturilor vor fi repartizate pentru miei şi tineret din anul curent, iar cele cu iarbă abundentă, pe care sunt sau se pot amplasa strungi şi ocoale, se repartizează oilor mânzări. Cele mai îndepărtate se atribuie tineretului ovin din anul trecut şi berbecilor.

Programul zilnic din timpul sezonului de păşunat se va face ţinând cont de categoria de animale, tipul de producţie şi starea fiziologică, precum şi de sistemul de întreţinere. În cazul oilor care au fătat şi au lapte, păşunatul începe la 4.30 şi se termină la orele 22.00. Pe vreme foarte călduroasă, turmele cu oi mulgătoare vor păşuna între orele 6.00-10.00 şi 17.00-23.00. Se recomandă şi păşunatul de noapte, atunci când temperaturile de peste zi sunt caniculare. Este contraindicat păşunatul pe lucerniere, trifoişti sau pajişti cultivate pe timp de ploaie sau pe rouă. Adăpatul se face de trei ori pe zi, asigurând norma de 5 litri pentru animalele adulte şi 4 litri pentru tineret. Când oile sunt foarte încălzite, trebuie făcută o pauză de 2 ore înainte de adăpare. În cazul în care au consumat trifoi sau lucernă proaspătă este indicat să se facă o pauză urmată de plimbare şi abia apoi adăpatul.

Prof. univ. Stelian DĂRĂBAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 16, 16-31 AUGUST 2010

Vizualizari: 1765



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI