Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Obiceiuri sălăjene de Crăciun şi Anul Nou

Verjelul, Umblatul cu baba, Aruncatul roţii aprinse şi Jucatul după ceatăra cu goarnă sunt doar câteva dintre minunatele obiceiuri păstrate şi încă respec­tate în minunatul sat sălăjean.

Încă din luna noiembrie, odată cu începerea perioadei de post, sălăjenii de la sat se pregătesc de sărbători. Sălăjencele scot blidele în ocol (n.r. curte) şi le spală bine cu apă rece şi leşie, după care ulcelele din gard primesc acelaşi tratament. După ce casele sunt bine colbuite, clopul din paie sau păr este înlocuit de bărbaţi cu cuşma, o căciulă confecţionată din blana unui miel. Din 15 noiembrie nu se mănâncă de dulce, iar meniul sălăjenilor este alcătuit din rătişi şi tăiţăi pârliţi, două preparate tradiţionale extrem de apreciate.

Rătişile se mănâncă încă din primele zile ale lunii decembrie pentru că se spune că e un preparat de iarnă. Gospodinele se trezesc dimineaţa devreme şi, înainte de cântatul cocoşilor, frământă vârtos un aluat cu făină de grâu, sare şi apă călduţă. Nefiind lăsat la dospit, aluatul este întins cât este masa de mare, iar uriaşa plăcintă rezultată este unsă bine cu ulei de floarea-soarelui şi aruncată pe plita fiteului. După numai cinci minute, rătişa este gata de mâncat! În tot postul nimeni nu bea pălincă, vin sau alte băuturi alcoolice până la tăiatul porcului.

Porcul cât casa şi clisa cât masa

Împunsul porcului, cum i se mai spune la sacrificarea tradiţională a grăsunului din coteţ, începe în satele Sălajului mai devreme, încă din primele zile ale lunii decembrie, de obicei sâmbăta. Cu mic cu mare, membrii familiei se adună dimineaţa devreme la casa părintească. După ce aiul (n.r. usturoiul) este curăţat, iar apa din căldare fierbe sunt chemaţi câţiva vecini mai apropiaţi şi mai în puteri.

O femeie zdravănă din familie, de obicei cea care a hrănit porcul, ia o sfoară şi îl leagă pe bietul animal de unul dintre picioarele din spate, iar bărbaţii îl sacrifică, spre furia câinelui Ursu din fundul curţii, care nu mai conteneşte să latre. Porcul este acoperit cu paie uscate şi este aprins focul pentru pârjolit. „Ţânătorii“ care au participat la sacrificare sunt îmbiaţi cu un pahar cu pălincă şi o dărabă (bucată) mare de cozonac cu nucă, de post bineînţeles.

După ce este spălat şi tranşat, gospodina casei împreună cu soţul prepară de obicei cârnaţii, caltaboşii, bitiriga, maţu’ gros şi alte preparate tradiţionale pe bază de carne, păsat, orez şi măruntaiele animalului. Toate sunt puse la afumat, inclusiv clisa, dar nu înainte de a sta la saramură batăr două săptămâni. Ziua se încheie cu o masă tradiţională, iar înainte de carne este servit câte un păhărel cu pălincă aspră şi tare ca focul însoţit de câteva versuri ale unui cântec tradiţional: „Să avem porcul cât casa şi clisa cât masa“. Cu cât clisa este mai groasă cu atât casa e mai îmbelşugată.

„Casa-i musai ticăzâtă şi piroştile învârtite“

Înainte cu cel puţin o săptămână de Crăciun, sălăjencele îşi „ticăzăsc“ (n.r. curăţă) casele, pe  pereţi agaţă blide înflorate din pământ, dosoaie, hainele de pat sunt înlocuite cu unele multicolore ţesute în război, iar pe podele sunt aşezate ţoale din lână aspră. În casele cu copii sau nepoţi bunicii trebuie să se intereseze întotdeauna din timp de pomul de Crăciun care va fi împodobit cu nuci, mere, turte şi colaci în seara Crăciunului. Gospodina coace pită albă în cuptor, pupeze (un fel de colac căruia i se aplică ochi din boabe de fasole), colăcuţi. După ce casa a fost ticăzâtă, iar familia întregită şi înştiinată (îmbrăcată în haine de sărbătoare) se trece la pregătirea mesei tradiţionale de Crăciun. Cârnaţii afumaţi sunt coborâţi din podul casei într-o covată care a fost în prealabil umplută cu caltaboşi, bitiriji, picioroance afumate şi o halcă groasă de clisă bine afumată.

Pe fiteul în care arde un foc zdravăn este aşezat un laboş cât toate zilele care este umplut cu bucăţi de cârnaţ, clisă şi caltaboş care se vor frige până la miezul nopţii şi nimeni nu va avea voie să se atingă de minunăţia de friptură. Piroştele (sarmalele) au fost şi ele învârtite şi lăsate să fiarbă în oala mare din pământ aşezată lângă ler, unde-i focul mai domol. „Aşe, dragu' mamii, trebe gătată casa! Io ştiu on lucru, casa-i musai ticăzâtă şi piroştile învârtite“, spune cu glas tare şi pătrunzător lelea Maria din Plesca, una dintre sălăjencele care mai respectă cu sfinţenie obiceiurile locale.

Cu corinda-n sat

Imediat după lăsarea întunericului cei mici pornesc să colinde cu steaua pe la neamurile mai apropiate, iar în urma lor vin „corindătorii“, adică cete de colindători alcătuite din tineri şi vârstnici care colindă la fiecare casă doar „corinde bătrâneşti“ specifice zonei. În satele de pe Valea Crasnei, spre exemplu, la poalele Măgurii Priei, colindătorii colindă în curte şi rând pe rând intră în casa gazdei unde sunt îmbiaţi cu câte un pahar cu pălincă şi friptură. Potrivit obiceiului local, nimeni nu refuză colindătorii, iar la fiecare casă este „reţinut“ pe toată durata nopţii câte un colindător mai apropiat, de obicei o rudenie. Se ajunge astfel ca până dimineaţa din ceata de colindători să nu mai rămână decât cinci sau şase persoane, de obicei tineri care vor duce banii sau colacii primiţi la biserică.

În Ziua de Crăciun, credincioşii se duc la biserică, unde după slujbă neamurile se invită între ele la masă nu înainte de „a se corinda“ reciproc. Pe masă sunt aşezate friptura de porc afumat, piroştele, zama de chimin, aiturile (piftie) cu afumătură şi o pită mare. Cel mai vârstnic din familie zice Tatăl Nostru după care toarnă pălincă în pahare şi mesenii se aşază. Gazda mai este colindată între timp de copii însoţiţi de obicei de bunici sau de feciori cu Viflaimul sau Irozii care sunt atent analizaţi de femeile văduve din sat, acestea discutând ulterior despre cât de vrednic e copilul lui cutare sau „cât de mândru ştie să cosască Nelu’ Vironichii ori Culuţă“ (Nicolae).

Danţu’ de la Verjel

Ziua se încheie cu Verjel, un obicei potrivit căruia toţi feciorii care au colindat cu o seară înainte trebuie să fie vrednici „şi de danţ nu doar de corindat“. Aşa că, de obicei, la şcoala din sat tinerii feciori adună bani suficienţi pentru a plăti un „clanetaş“ şi un „zâcalău cu ceatără“ (persoană care cântă la o vioară tradiţională cu goarnă), iar fetele se prezintă cu straturi de prăjituri, toate de casă cu „cremă fiartă-n laboş şi foile coapte în cuptor.“ Vinul şi pălinca ajung la Verjel prin bărbaţii mai vârstnici din sat care se grupează separat de femei.

Când clanetaşul dă’ semnal începe danţul! Pe Valea Crasnei şi Valea Barcăului este preferat „tripiştelul“, un dans originar din zona Bihorului care presupune extrem de mult efort, de aici şi zicala „joci tripiştel până eşti ciup de apă“. Pe Valea Agrijului, în schimb, jocul este unul mai lent, care presupune mai multă îndemânare şi sensibilitate. Pe margine, mame, mătuşi, nănaşe, moaşe, fine sunt atente şi se întreabă „Tu, oare cu cine joacă Lenuţa nostă? Ala’ nu-i pruncu lui Ciunea?“.

Babe din paie pentru bărbaţii neînsuraţi

Trecerea Crăciunului şi venirea Anului Nou presupun alte şi alte obiceiuri total diferite. În satele de pe Valea Agrijului, spre exemplu, vârstnicii stau şi discută despre femeile şi bărbaţii trecuţi de 30 de ani care nu s-au căsătorit. Bărbaţilor rămaşi neînsuraţi le sunt pregătite babe din paie, iar femeilor nemăritate feciorii din paie.

În seara de Anul Nou, babele şi feciori din paie ajung pe furiş în faţa porţii celor rămaşi necăsătoriţi pentru „a fi făcuţi de minunie în sat“. De ciudă, cei vizaţi aprind paiele îmbrăcate să alunge spiritele rele pentru a se putea însura sau mărita. Tot în seara Anului Nou, tinerii care urmează să se căsătorească în anul care vine cară în spate roţi de car pe dealurile din apropierea satului. La miezul nopţii, în timp ce bat clopotele, roţile sunt aprinse şi sunt rostogolite spre sat, în timp ce feciorii strigă numele fetelor cu care vor să se căsătorească. Dacă a doua zi cel care a strigat este chemat pe „ominie“ (ospăţ) atunci înseamnă că strigătul a dat rezultate. În noaptea de Anul Nou, cei mai mici merg cu sorcova, iar feciorii cu buhaiul sau cu pluguşorul.

Tot potrivit obiceiului, în zori, feciorii din sat fură porţile de la casele unde locuiesc fete nemăritate şi le ascund uneori şi la kilometri distanţă. Tatăl fetei este nevoit să caute uneori poarta furată zile întregi până să o găsească. Totul se termină însă în ziua de Anul Nou, când feciorii şi fetele din sat se întâlnesc la danţ, iar mesenii îşi urează tradiţionalul „An nou fericit!“

Adrian LUNGU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2011

Vizualizari: 1369



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Marcel -- (16-December-2011 )
Foarte frumos! Imi aduce aminte de copilaria mea petrecuta in Bobota. Salajul e un judet frumos, pacat ca nu am mai fost pe acolo de ani de zile. Salutari din Bucuresti

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI