O profesionistă denunţă amatorismul

Pe inginera Ecaterina Hodorogea din localitatea Ciocăneşti, jud. Călăraşi, am întâlnit-o într-o zi când arşiţa era atât de mare încât oricare altă femeie ar fi făcut orice numai să nu iasă din casă. Câteva minute, până să vină din câmp, o aştept la sediul Societăţii Agricole „Crinul“, o căsuţă cu două camere, o casă bătrânească, văruită, vopsită şi cu nelipsitele flori la fereastră.

Aflu de la colaboratorii ei că inginera Ecaterina Hodorogea este născută în acest sat, că este fiică de ţărani, oameni deosebit de respectaţi pentru truda şi cinstea lor, că a muncit de mică alături de părinţi şi de fraţi grădina, via şi, în general, acolo unde era nevoie. Dar majoritatea părinţilor, oricât de mândri erau de copiii lor, îi îndemnau să înveţe la oraş, să facă o meserie, să le fie viaţa mai uşoară. Cu Ecaterina Hodorogea n-a fost aşa.

– Am prins drag de pământ, am simţit că locul meu este în câmp, mi s-a părut firesc să studiez la Facultatea de Agronomie. Iniţial am vrut să mă ocup de legumicultură; m-au repartizat la CAP Ciocăneşti la ferma vegetală, dar după Revoluţie a început o cu totul altă etapă în viaţa mea profesională.

– A fost foarte greu. Am preluat terenul de la fostul CAP, ca patrimoniu am primit un tractor, deşi am preluat 600 ha. Cei de pe vechea structură a CAP-ului au luat toată dotarea: tractoare cu remorci, toate clădirile, maşini, absolut totul. Noi, pe lângă tractor, am obţinut această casă pentru sediu şi o singură magazie. În aceste condiţii am creat o asociaţie, „Crinul“, o societate agricolă constituită pe Legea nr. 36 din 1991. Nu avem teren în arendă, este o asociere. Suntem 208 persoane, familii, iar media pe familie este în jur de 1,80 ha.

– Aşa este. Prima dată, în 1991, am lucrat cu Agromec Ciocăneşti; eram o asociaţie fără niciun statut, nu eram nici pe Legea nr. 36 nici pe Legea nr. 31, eram particulari, dar închiriam utilaje de la Agromec Ciocăneşti. În 1997 ne-am hotărât să construim societatea agricolă pe Legea nr. 36 şi de atunci am început să facem dotările necesare. În societate sunt opt angajaţi, din care patru mecanici agricoli, doi paznici, contabila şi eu, care mă ocup absolut de toate.

– Greu de spus. Am făcut credite la Banca Agricolă care ne-a sprijinit mult, am început să facem dotări. Apoi am contractat credite pentru investiţii şi pentru înfiinţarea de culturi. Au fost ani buni, nu am avut restanţe nici către bancă, nici către buget. Dincolo de asta a fost şi este o muncă enormă, sunt zile când lucrez 16 – 17 ore pe zi. În perioada de recoltat rapiţă am stat şi 24 de ore în câmp. Ca femeie, poţi face această meserie dacă ai spijinul familiei. În ceea ce mă priveşte am avut noroc. Soţul meu este inginer piscicol, are o fermă tot în Ciocăneşti, fetiţa noastră este studentă, anul acesta termină facultatea şi sunt foarte mândră de ea.

– Da, acum două săptămâni am fost la o întâlnire, la Ştefăneşti, unde au fost prezentate nişte sere, dar investiţia este foarte mare, ne depăşeşte: pentru înfiinţarea unui hectar de seră este necesar 1 milion de dolari. O sumă ameţitoare chiar dacă intră pe proiect, deoarece nu numai sera în sine costă, mai sunt şi alte anexe...

– O vindem cu preţul ăsta, ce să facem. Nu pot să o depozitez, pentru că nu avem magazie şi, chiar dacă fac asta, preţul este în scădere. Statul spune că ne ajută cu subvenţii... În iarnă, domnul ministru Sârbu a spus la televiziune, l-a auzit toată ţara, că va sprijini agricultura cu acele cupoane pentru îngrăşăminte. Până să lanseze zvonul, preţul azotatului de amoniu era de 10 mii kg. În momentul în care s-a lansat zvonul, fabricile au mărit preţul în fiecare zi. S-a pornit de la 10 mii şi s-a ajuns la 17 mii kg.

Eu consider că acest lucru a fost o tâlhărie la drumul mare. Păi, nu se poate, în plină campanie, când aveam nevoie de aceste îngrăşăminte, preţul aproape să se dubleze! Dacă mergeţi acum la combinate, preţul a revenit la 10 mii. Cum vă explicaţi acest lucru? Ce mă deranjează foarte tare este şi faptul că ministrul nu mai recunoaşte că a spus ce a spus. La fel s-a întâmplat şi cu motorina. În toamnă ni s-a promis că ni se dau 10 mii (1 leu) pe litru. Până să ni se dea motorina, preţul a ajuns la 35 de lei. În momentul când ne-a dat subvenţia, motorina s-a făcut 46. Atunci, unde a fost leul? A fost o creştere artificială de preţ. Ceea ce obţinem abia ne ajunge să plătim utilajele.

– Anul trecut, prin proiectul FADR am făcut investiţii de 160 mii de euro. Ne-am făcut cam toată dotarea. A fost un sprijin excepţional. Dacă n-ar fi fost acest program nu am fi putut să facem nimic. Banii pe care i-am primit de la APIA, acea sută de euro pe hectar şi banii pe care i-am primit de la FADR, i-am folosit pentru dotare, iar din ce obţinem noi din producţie abia am reuşit să dăm redevenţa oamenilor, care a însemnat 900 kg de grâu pe hectar.

Pe 30% din suprafaţă am însămânţat porumb, tot pentru ei. Fără să plătească lucrările, ei şi-au luat producţia din câmp gata făcută. Oamenii sunt oarecum mulţumiţi, cu toate că eu aş vrea să ajung la cel puţin 1.500 kg redevenţa, pentru că eu cunosc fiecare membru din societate, sunt consătenii mei, oameni care au lucrat la vechiul CAP şi au pensii foarte mici.

– Mai slabe. Eu sper să închei acum cu 2 tone pe hectar. O producţie destul de mică, dar nu am respectat tehnologia cum trebuia. Nu am avut bani suficienţi pentru fertilizări, iar plantei cât îi dai atât îţi dă. Aveam deja credit FADR şi nu mi-am permis să fac alt împrumut pentru înfiinţare de culturi.

„Agricultura stă pe loc din cauza preţurilor! De exemplu, suntem în plină campanie de recoltat rapiţă, acum 7 zile preţul era de 10 mii kg plus TVA. Astăzi preţul este de nouă mii trei sute. Preţurile scad continuu. Ceea ce cumpărăm noi costă foarte mult, iar preţul produselor este foarte mic. Aici trebuie umblat, nu la subvenţii, nu la nu ştiu ce ajutoare... La nivel de minister trebuie să se umble, nu la nivel de producător. În plus, la minister ar trebui să existe un departament special care să se ocupe de contracte externe, să avem unde să ne vindem producţia. Nu să vină acum să ne spună: „Staţi, domnilor! Scadeţi preţul, pentru că nu avem desfacere!“ Care este problema mea? Eu am produs comenzi de stat stabilite prin Programul Naţional pe 2009 şi Ministerul nu este în stare să facă nişte contracte externe să ne vindem marfa!“

Agricultura se face atât de greu, cu atâtea piedici în România pentru că la Minister nu sunt oameni competenţi, profesionişti. Dacă erau persoane care să fi lucrat cel puţin 25 de ani în producţie ştiau cum să pună problemele.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu