Imprimati articolul

O instituţie unică în ţară - Muzeul Viei şi Vinului din Moldova

Situat spre marginea oraşului Hârlău, sub dealul Cătălina, cu cetatea sa dacică, Muzeul Viei şi Vinului din Moldova este adăpostit într-o casă monument istoric despre care tradiţia populară spune că ar fi aparţinut logofătului Tăutu.

Muzeul are aici o semnificaţie aparte într-o zonă atât de bogată în podgorii şi cu o tradiţie care coboară în adâncul istoriei: Cotnari, Bucium, Huşi, Odobeşti, Oancea ş.a. Acesta încearcă să reamintească vizitatorilor istoria unei ocupaţii, dar şi filozofia ei pentru că producerea vinului şi consumul lui se înscriu într-un ciclu cu semnificaţii mult mai bogate în marele momente ale vieţii.

„Vinul, spunea scriitorul Val Condurache, ţine loc de talisman, celebrează şi alină, oblojeşte pe cel căzut şi îl duce la euforie pe cel care învinge, iar la sfârşitul vieţii bănuţul dat luntraşului, dar şi stropul de vin sunt plata trecerii în lumea de dincolo.“ Străbatem încăperile muzeului însoţiţi de muzeograful Vasile Iancu. În holul de la intrare sunt expuse lucrări semnate de pictori naivi, având ca tematică vinul.

Primele trei săli ale muzeului surprind prezenţa vinului în cadrul celor trei momente din existenţa umană: naşterea cu botezul, nunta şi moartea, toate ilustrate cu exponate de mare valoare, obiceiuri, credinţe şi practici mitico-magice specifice acestor evenimente. Şi, vorbind despre locurile unde vinul are mare căutare, într-una dintre săli este reconstituit un „rateş“ cu tot ce-i trebuie unui călător ostenit, dar mai ales cu ulcica plină cu vinul care dezleagă limbile şi apropie oamenii.

Vizitatorii intră în universul domestic al ţăranului în sala următoare, care găzduieşte un interior tradiţional al unei case din zona Hârlăului. Nu lipsesc vatra – punctul central al casei –, colţul de pat, cel cu masa şi, desigur, zestrea cu ţesături şi cusături de mare frumuseţe.

Urmează crama cu uneltele specifice, apoi o încăpere a muncilor şi credinţelor, unde vizitatorul poate lua cunoştinţă cu mulţimea de obiceiuri şi credinţe de peste an: Joile Oprite, Cristovul Viilor etc.

O sală adăposteşte instalaţiile tehnice utilizate la tescuirea strugurilor, apoi o încăpere unde este ilustrată o meserie fără de care vinul nu ar exista: butnăritul sau dogăritul, iar o altă sală este destinată unui alt meşteşug care are multiple legături cu viticultura – olăritul. Să ne amintim doar vorba cântecului „La pământ cu talpa goală/ Vinul vechi se bea din oală“.

În registrul muzeului găsim semnături ale unor vizitatori de pe trei continente şi nu de puţine ori am remarcat o nedumerire. „Dacă e muzeu al viei şi vinului, scrie un român aflat în Nebraska de zeci de ani, de ce nu există posibilitatea ca pentru grupuri organizate să se ofere o degustare, aici la doi paşi de Cotnari?“ Iată o întrebare pe care o adresăm şi noi conducerii Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR.13, 1-15 IULIE 2011

֩ Comentarii