Modelele trebuie adaptate… > REVISTA LUMEA SATULUI

O nouă echipă, o nouă strategie menită, după voia declarată a proaspetei echipe de la agricultură, să relanseze domeniul. Or vrea unii sau nu, aceasta, agricultura adică, va trebui s-o ia din loc. Altfel ne vom afla sfârşitul mai repede decât îl prevăd… programele de guvernare. Cam asta am înţeles din spusele domnului Marian Hoinaru, „uns“, nu de prea multă vreme, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, cu prilejul unui interviu acordat în exclusivitate revistei noastre.

– Domnule Hoinaru, mai întâi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine sunteţi, de unde veniţi, ce aţi făcut până când aţi fost promovat în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii?

– Sunt absolvent al Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare şi Dezvoltare a Mediului din cadrul USAMV Bucureşti, promoţia ’92, iar din 2008 sunt şi doctor în Dezvoltare rurală. Este un concept mai nou, care se impune a fi aplicat cu maximă responsabilitate şi în România. De loc sunt din Slobozia. În perioada 2004-2008 am fost deputat în Parlamentul României, membru în Comisia pentru Agricultură, o poziţie care mi-a oferit prilejul unui contact mai serios cu partea legislativă, căpătând astfel o mai mare experienţă în ceea ce priveşte proiectarea şi promovarea unei legi, a unor programe şi strategii politice, economice şi sociale.

– Aveţi, printre altele, atribuţii privind dialogul social. Ce strategii v-aţi propus în acest sens?

– Aici avem ceva de lucru. Trebuie să corectăm o anumită atitudine din trecut a Ministerului Agriculturii. Considerăm că trebuie să fim parteneri, şi nu pe poziţii diametral opuse. După primele întâlniri cu reprezentanţii principalelor structuri agricole – asociaţii, federaţii etc. – am constatat că toţi partenerii sociali au fost foarte deschişi în a-şi prezenta problemele, chiar dacă unele sunt fără rezolvare prin Ministerul Agriculturii, dar au dorit să le facă cunoscute. La unele dintre probleme am dat curs, iar pentru altele suntem în procedură acum de a ne forma un punct de vedere.

– S-a înfiinţat, mai corect, s-a reînfiinţat Agenţia Naţională a Zonei Montane. În ce măsură credeţi că aceasta va reuşi să rezolve problemele muntelui, sub toate aspectele sale: sociale, economice, culturale?

– Zona montană cuprinde circa 30% din suprafaţa ţării, respectiv 27 de judeţe. Nu este puţin, cum nici problemele nu sunt puţine, spre deosebire de celelalte zone. Trebuie însă de văzut modul în care se va implica această agenţie şi în ce măsură va reuşi să rezolve multitudinea de probleme de aici.

În ceea ce priveşte sprijinul acordat de minister, şi nu numai, pentru zona montană, acesta a fost timid. Trebuie să fie mai multă cantitate, mai multă substanţă în această atitudine faţă de zona montană. Consider că legislaţia trebuie completată.

– În primul rând trebuie stabilit clar dacă zona montană se poate dezvolta, din punctul de vedere al mediului de afaceri, pe o axă pe care să o putem finanţa prin măsuri din planul naţional de dezvoltare rurală şi să fie pe termen lung – turismul, agroturismul, agricultura, creşterea animalelor, meşteşugurile, valorificând astfel tradiţionalul spaţiului rural montan.

– Poate că aveţi în vedere, atunci când promovaţi acte normative în completarea celui care a determinat înfiinţarea agenţiei, şi valorificarea resurselor naturale din zona de munte...

– …Nu numai valorificarea resurselor naturale, dar trebuie să recunoaştem că aici tradiţiile sunt conservate mult mai bine decât în zona de şes. Acestea trebuie, la rândul lor, să fie promovate, susţinute, valorificate. Dar pentru aceasta trebuie anumite programe, strategii la care să fie parte nu doar Ministerul Agriculturii, ci toţi cei cu atribuţii în acest spaţiu.
Stavilă în calea dezastrelor

– Se vorbeşte tot mai mult, în contextul fenomenelor extreme care se manifestă din ce în ce mai intens şi mai sever, despre sisteme de protecţie a culturilor, a localităţilor, a populaţiei. Ce strategii vă propuneţi în acest sens?

– Recent, a fost elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern, care acum se află în faza de avizare, pentru aprobarea etapei a zecea din programul de realizare a Sistemului naţional antigrindină. El, prin procedură, nu are de ce să întârzie. Avem banii alocaţi pentru acest proiect de extindere în celelalte zone, aceasta contribuind la definirea întregii zone de protecţie. Din punctul meu de vedere, consider că acţiunea trebuie continuată. Este un program finanţat în totalitate din bugetul Ministerului Agriculturii, ca de altfel şi alte programe menite a proteja culturile de anumiţi factori de risc.

– Aveţi în coordonare şi Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă. Cum apreciaţi activitatea acestei instituţii şi cum vedeţi reorganizarea acesteia în contextul înfiinţării Camerelor Agricole?

– Nu pot spune că a fost o activitate slabă de consultanţă. A fost, cred, la nivelul la care au fost asigurate şi fondurile dar şi personalul necesar unei asemenea activităţi la nivel naţional. La nivelul resurselor avute de ANCA, aceasta şi-a făcut datoria. Nu este însă de ajuns. Cred că un segment de consultanţă agricolă, care să beneficieze parţial de sprijin de la bugetul de stat, ar trebui să rămână la nivel de Cameră Agricolă. Probabil vom organiza aceste Camere pe structura ANCA. La nivel de producător, Camera Agricolă va reprezenta cel mai important partener de dialog.

– Cum va fi organizată Camera Agricolă la nivel de judeţ şi la nivel local?

– În mare, prin Hotărâre de Guvern se vor înfiinţa comitete de iniţiativă la nivel naţional şi, respectiv, judeţean. Acestea vor fi compuse dintr-un număr de membri – reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, un reprezentant al Finanţelor Publice, 4 reprezentanţi ai formelor asociative judeţene din agricultură…

– Am senzaţia că vorbiţi despre un proiect de anul trecut al Ministerului Agriculturii.

– Da, această temă este mai veche. Acest program nici nu se poate concepe altfel, mai ales că avem la îndemână modelul francez care, bineînţeles, trebuie adaptat condiţiilor din România. Acest model impune alegeri la nivel local, judeţean şi naţional, astfel încât să existe reprezentare la nivel naţional şi reprezentativitate la nivel teritorial.

– Acestea vor deveni Inspectorate Publice Agricole care vor cuprinde Inspecţiile Tehnice pentru sectorul vegetal şi animal, Compartimentele de raportare statistică, Unităţile fitosanitare şi Oficiile judeţene de studii pedologice şi agrochimice. Sigur, ceea ce vă spun acum este o propunere; va suferi, poate, unele modificări dar urmează ca ea să fie concretizată într-un act normativ. Prin această reorganizare – descentralizare se urmăreşte de fapt ca autoritatea centrală, respectiv ministerul, să rămână cu strategia şi reglementarea, controlul şi inspecţiile tehnice şi plată pentru fondurile comunitare, iar autorităţile şi structurile locale să meargă pe plată din fondurile de la bugetul de stat.

– Nu, tocmai de aceea, din momentul de faţă aceşti bani vor pleca direct către beneficiari. Aş mai vrea să spun că şi APDRP-ul va suferi unele modificări structurale. De asemenea, ANIF-ul, ANCA, ANARZ-ul se vor reorganiza, iar ADS-ul se va desfiinţa, atribuţiile acestuia transferându-se către alte instituţii, inclusiv cele publice judeţene şi locale. Este vorba de modificări structurale absolut necesare cel puţin în contextul în care ne dorim cu toţii o diminuare a birocraţiei, eficientizarea activităţilor, fluidizarea informaţiei şi economisirea banului public.

Sunt aspecte care multă vreme au rămas doar la nivel declarativ. Dacă nu le punem în practică, întrevăd un viitor sumbru agriculturii, agricultorilor şi nouă, tuturor.
Sumbru l-aş vedea şi eu. O fi venit oare vremea să ne luăm de treabă? Oricum, exemplul trebuie dat de… căpetenii. „Primul sabia o ridică/ Întâiul cap ce îmbrăcă/ O haină de-împărat…“ (Din literatura populară. Câte avem de învăţat de istoria şi tradiţia neamului!)

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu