Modelând în lut basmele lui Creangă

„Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului, unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prihiciul vetrei cel humulit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie.“

Mai ţineţi minte aceste rânduri pline de haz şi entuziasm? Sunt doar câteva dintre cele cu care scriitorul Ion Creangă ne-a luminat copilăria.

De mult nu m-am mai bucurat aşa citind o carte. Şi totul pare atât de aievea.
Din colbul paginilor învechite de timp personajele se întrupează, iar satul unde parcă eu însămi am copilărit se deschide ca o poartă spre fantezie, ca o intrare în lumea celor mai frumoase „Amintiri din copilărie“.

Recitindu-le după atâţia ani cu ochii critici ai raţiunii, îmi dau seama ce copil fericit am fost. De-abia acum înţeleg că amintirile lui au devenit amintirile mele, ale noastre, ale tuturor.
Aflându-mă atât de departe de locurile minunate în care s-a născut scriitorul nostru drag, nu am crezut că mă voi bucura vreodată de o fărâmiţă din poveştile lui.

Dar iată că am primit un dar dintre cele mai frumoase. Modelate din lut, două dintre personajele îndrăgite ale povestirilor lui îmi zâmbesc şăgalnic: moş Chiorpec şi mătuşa Mărioara. Bucuria pe care mi-au adus-o aceste figurine m-a îndemnat să găsesc şi omul care le-a modelat.

Astfel am ajuns să cunosc creatorul lumii lui Ion Creangă în personaje, o doamnă remarcabilă, care prin pasiunea ei pentru artă aduce un strop de poveste în casele oamenilor. Ionela Lungu a ajuns să trăiască în Humuleşti după ce s-a căsătorit cu Costin Lungu.

Prin ochii săi am văzut şi noi cât de frumos este acest loc, cu păduri răcoroase şi ape cristaline, cu Ozana în care se scălda neastâmpăratul Nică şi în care se oglindeşte atât de fidel Cetatea Neamţului.

Despre oamenii de aici doamna Lungu spune că sunt deosebiţi, cu un simţ al umorului foarte dezvoltat, puşi mereu pe glume, dar foarte evlavioşi şi cu rădăcini puternic prinse în tradiţii. Trăind alături de ei, a descoperit o lume fascinantă a satului, o parte a lui pe care nu o cunoştea.

De aici s-a născut şi dorinţa de a modela chipuri specifice Humuleştiului. Privind din afară această îndeletnicire, este greu de închipuit cum lutul ia forma celor mai comice personaje, dar doamna Lungu consideră modelarea humei un prilej de odihnă mentală, o modalitate de a sincroniza faptele cu gândurile. Aşa se întrupează dintr-un pumn de lut Păcală, Dănilă Prepeleac, Ivan Turbincă, Stan Păţitul, Moş Ion Roată.
O răsplată dreaptă

Departe de a fi început modelajul în ideea de a fi răsplătită pecuniar, doamna Lungu se bucură astăzi de aprecierea multor oameni care îi cumpără creaţiile şi care, în timp, au devenit colecţionari. Aceasta este, de fapt, cea mai de preţ răsplată pe care o poate primi pentru munca ei.

Consecvenţa şi încrederea în sine i-au adus în cele din urmă recunoaşterea talentului, atunci când a fost invitată pentru prima oară de către doamna Lia Cozma, directoarea Muzeului Satului Dimitrie Gusti la un Târg al Meşterilor Populari.

Cu paşi înceţi, dar siguri, lumea lui Ion Creangă în personaje a început să cunoască gustul dulce al aprecierilor, iar creatoarea lor să se bucure de atenţia cuvenită. Astăzi are propriul său atelier de creaţie, un loc unde munca mâinilor mânjite de lut se întrepătrunde cu povestea, cu emoţia şi devotamentul.
Gândindu-mă la toate astea mă încearcă un sentiment de bucurie amestecată cu amărăciune. Bucurie pentru că valorile satului sunt încă respectate şi tristeţe pentru că oamenii care mai fac acest lucru sunt din ce în ce mai puţini.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu