Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Mlădiţe pentru viitoarele păduri de la Pojorâta

Ocolul Silvic (OS) Pojorâta aparţine de Direcţia Silvică Suceava, din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Este situat la confluenţa obcinilor Bucovinei, Mestecăniş şi Feredeu cu munţii Rarău şi Giumalău, pe de o parte, şi cursul mijlociu-superior al râului Moldova, pe de altă parte.

„Anul acesta, avem de plantat 126 ha, dintre care 20 ha reprezintă completări în golurile rămase din anii anteriori şi 106 ha împăduriri integrale, la care se adaugă 300 ha cu regenerări naturale“, a declarat Florin Irimescu, şeful ocolului, pentru Lumea satului.
Cum la un hectar se plantează cam 400 de puieţi, numărul lor total, în 2011, se ridică la peste 500.000.

Domnia sa ne-a spus că OS Pojorâta deţine cinci unităţi forestiere de producţie, care sunt denumite după principalele vârfuri montane, localităţi sau cursuri de apă care le străbat: Rarău, Giumalău, Valea Putnei, Fundu Moldovei şi Sadova. De asemenea, mai are o păstrăvărie (Valea Putnei) şi un centru de colectare a fructelor de pădure (Sadova).

Dimensiunea fondului forestier

Trupurile de pădure sunt fie mari, compacte în partea centrală, de nord, de sud şi de sud-vest, fie mai mult sau mai puţin fragmentate, din cauza presiunilor exercitate, în decursul timpului, de către fenomenul antropic (acţiuni ale omului, cu urmări asupra reliefului, vegetaţiei şi climei), în partea estică, vestică şi central-nordică. Altitudinea medie a culmilor principale este de aproximativ 1.200 m, scăzând pe direcţia vest-est, de la 1.300-1.400 m (Obcina Mestecănişului), la 1.000-1.100 m (Obcina Mare). Valorile relativ reduse ale energiei medii şi ale densităţii fragmentării reliefului explică aspectul majorităţii culmilor, de „spinări largi“. Primul amenajament unitar s-a întocmit în anul 1969. Fondul forestier administrat însumează 20.314 ha, dintre care păduri 19.358 ha. Principalele specii sunt de răşinoase (88% molid, 11% brad, 1% altele) şi ocupă 18.413 ha. Însă există şi foioase pe 945 ha (84% fag, 32% diverse specii tari şi 4% diverse specii moi).

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 11, 1-15 IUNIE 2011

Vizualizari: 995



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI