Imprimati articolul

Meseriile de altădată

Mai nou, istoria economică nu scrie despre meseriile satului românesc. Ele se pierd în negura vremurilor, ca şi când nici n-ar fi existat. Aşa se face că sunetul ciocanului izbit de fierul încins al potcovarului şi nechezatul cailor priponiţi se mai aud, uneori, doar în povestirile bătrânilor. Pâlpâirile firave ale lumânărilor ce-şi topeau ceara până la ultima picătură în atelierele meşterilor par să se fi stins păstrând în întuneric, neştiute şi ascunse de urmaşii noştri, îndeletniciri străvechi. Este totuşi bine să revenim şi să fim prezenţi la lecţia trecutului. O lecţie preţioasă, fără de care tradiţia şi cultura neamului nostru ar putea să se piardă. Domnul Dumitru Liceanu, meşter cojocar în comuna Vădastra, este cel care ne va îndruma paşii prin labirintul meşteşugurilor pe cale de dispariţie.

Atunci când învăţăcelul depăşeşte maestrul

Acum 67 de ani, când ochii săi au văzut prima oară lumina, cojocăritul era mai mult decât o artă. Era o formă de existenţă, o muncă aparte, care asigura oamenilor un trai decent. Domnul Liceanu s-a născut într-o familie în care stâlpul casei a îndrăgit această îndeletnicire. Tatăl său a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru meseria care mai târziu avea să-i aducă recunoaşterea de cel mai priceput meşter cojocar. Povestirile lui despre cojocărit şi despre meşterii satului din vremea copilăriei sale sunt pline de melancolie. De la părintele său a deprins că trebuie să asculte chemarea sufletului şi să urmeze calea ce i-a fost ursită. A început să petreacă ore întregi în atelierul unde tatăl său i-a predat tehnica de confecţionare a cojoacelor de Vădastra. Încet-încet, din truda mâinilor sale au început să prindă formă cele mai frumoase bundiţe. Venise vremea ca învăţăcelul să ia locul maestrului.

Cojocari de stil nou

Însă cum toţi şi toate se supun vrerii vremurilor, aşa şi această meserie avea să se supună capriciilor timpurilor şi să fie înlocuită de altele. Pieptarele nelipsite din lada de zestre a fecioarelor aveau să devină tot mai rare. De aici până la a fi considerate obiecte de artă nu a mai fost decât un pas. Au început să dispară şi bătrânii cojocari, fără ca locul lor să fie revendicat de cineva. Pentru că pieptarele nu mai aveau căutare, meşterul Dumitru a lăsat undeva în colţul sufletului său meseria care avea să-i împlinească destinul. A ales o altă profesie din care să câştige bani pentru traiul de zi cu zi. Abia după câţiva ani, când oamenii au înţeles cât de preţioase sunt creaţiile sale, au venit la cunoscutul meşter pentru a le îmbogăţi viaţa şi garderoba cu frumoasele sale cojoace. A fost momentul în care pasiunea ce mocnea în spiritul său i-a cuprins sufletul fără cale de întoarcere. Începând de atunci, cojocăritul a devenit o îndeletnicire permanentă. Mulţumirea a venit de îndată ce la porţile sale au început să bată cântăreţi de muzică populară şi oameni cu faimă. Toţi pentru a se găti într-un cojoc de Vădastra. Astăzi este un partener important pentru multe instituţii culturale din ţară, dar mai mult decât atât, Dumitru Liceanu este un ambasador al tradiţiilor şi culturii româneşti dincolo de graniţele ţării, unde a fost poate chiar mai apreciat decât în propria ţară. Este printre ultimii cojocari din Vădastra, dar are credinţa că urmaşii noştri vor reînvia tradiţia cojocăritului.

Un dascăl cu o diplomă aparte

Conştient de datoria morală pe care o are faţă de generaţiile viitoare, Dumitru Liceanu a înfiinţat în urmă cu aproape 10 ani o clasă de cojocărit Vădastra în cadrul Şcolii de Artă Populară Slatina. Aici copiii desluşesc tainele meseriei uitate şi sunt prezenţi la o lecţie nepreţuită a trecutului. Despre ucenicii săi, domnul Liceanu spune că sunt copii ce cred în valorile satului românesc, însă marele lui regret este că nu au şansa de a câştiga din pasiunea lor şi altfel decât spiritual. Şi ei, ca şi cei câţiva cojocari rămaşi, au trebuit să-şi modeleze munca după posibilităţile existente.

Cojoacele de Vădastra pot fi recunoscute cu uşurinţă datorită modelelor cusute pe ele. Privindu-le, ai impresia că toată pleiada de stele a cerului şi toate florile câmpului s-au strâns în buchete colorate înfrumuseţate de razele soarelui. Sunt modele specifice, care nu lasă loc de greşeală, iar cine le vede poate să ghicească în ele cultura străveche de Vădastra.

Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

֩ Comentarii