Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Mărturiile ultimului frate Ion Ceauşescu (IV)

– Din câte ştiu, spre deosebire de prietenul meu Florea Ceauşescu, dumneavoastră eraţi în relaţii bune cu tovarăşa. Cum vă explicaţi insistenţa ei de a vă îndepărta de la conducerea horticulturii?

– Atunci am răbufnit, dar doar în interiorul meu. Această mocnire era să mă coste viaţa. Infarctul meu avea să-l sperie pe fratele Nicolae, care a căutat să-mi cânte în strune, oferindu-mi o funcţie ademenitoare, aceea de prim-vicepreşedinte la CSP. Am acceptat-o. Mărturisesc însă că, la vremea respectivă, nu m-a dus gândul că schimbarea mea şi a lui Angelo s-a hotărât undeva, prin nişte cancelarii ce priveau cu teamă ascensiunea agriculturii româneşti. Astăzi eu ştiu exact unde şi prin cine acţionau acestea la nivelul unor înalţi demnitari de partid din România.

– Poate ar fi bine să ştim şi noi, muritorii de rând…

– Ar fi, dar nu pot să dovedesc cu acte concrete. Ştiu doar că o parte aparţinea filierei ruseşti, alta celei evreieşti, iar unii „agenturilor străine“, după cum declara fratele Nicolae în momentele de disperare ale evenimentelor care au decis îndepărtarea sa de la conducerea ţării. Nu sunt eu încă cel mai în măsură să judec această conjuraţie în care au fost atraşi până şi oameni cu înalte funcţii în conducerea partidului şi statului.

– Să fie vorba şi de Cabinetul 2?

– Lenuţa nu putea să-l trădeze pe Nicolae. Am însă convingerea că în anturajul său se aflau oameni dubioşi cu o puternică influenţă asupra ei.

– Îmi amintesc că prietenul meu Florea avea un dinte foarte ascuţit împotriva ei; dar dumneavoastră, care eraţi în graţiile tovarăşei…

– Nu ştiu dacă într-adevăr a ţinut la mine sau eram un tolerat. Ceea ce pot spune este că ea m-a îndepărtat de la conducerea agriculturii. Ion Teşu, care este în viaţă, poate să vă confirme în parte acest lucru.

Aveam cele mai sănătoase şi ieftine produse

– Domnule Ion Ceauşescu, dumneavoastră aţi putea da un răspuns?

– În acea perioadă, agricultura românească se îndrepta spre un model de organizare şi productivitate ce nu convenea nici Moscovei, dar mai ales celor care şi-au propus să dicteze asupra pieţei agroalimentare mondiale. La vremea respectivă, exporturile agricole ale României atingeau dimensiuni exorbitante. Diferenţa de costuri făcea să oferim pieţei internaţionale cele mai ieftine produse.

– Vă propunem să ne oprim aici şi să revenim asupra subiectului aflat în discuţie.

Confirmare

– Cum a fost, dle Teşu, atunci când aţi cerut audienţă la secretarul general al partidului pentru a-l menţine pe Ion Ceauşescu la conducerea horticulturii?

– Ion Teşu: Angelo a fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Am fost alături, cum s-ar spune, o viaţă. Încă de când eram studenţi. Vă imaginaţi ce am simţit în suflet când am fost chemat să-l înlocuiesc. Aflând că, odată cu el, vor fi înlocuiţi Ion Ceauşescu şi Ion Stanciu, figurile cele mai reprezentative ale reformării modelului agricol al acelor vremuri, am cerut audienţă la Nicolae Ceauşescu. Tovarăşul era pe cale să revină asupra deciziei şi să-i repună în funcţie pe cei doi. Nu ştiu prin ce minune, exact în acel moment, în biroul lui Nicolae Ceauşescu a apărut Elena Ceauşescu, neagră la faţă.

Nici n-a apucat tovarăşul să-i explice motivul audienţei mele, că ea m-a trimis la colţ, avertizându-mă că sunt prea mic să mă implic în probleme ce ţin de hotărârile Comitetului Executiv. Asta se întâmpla cu 40 ani în urmă şi vă mărturisesc că nici astăzi nu realizez pe deplin cauza decapitării celei mai reformatoare şi performante echipe de la Ministerul Agriculturii.

Iosif POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

Vizualizari: 850



֩ Comentarii

 
֠ 1.     ANDREI -- (17-March-2010 )
Ar fii foarte bine daca ne-am intoarce la agricultura anilor 70-90,refacand fermele tip GOSTAT si conduse de agronomi,zootehnisti si horticultori scoliti in perioada anilor 60-80, iar productiile obtinute sa fie valorificate prioritar in tara iar surplusul la export.Nu-i opreste nineni si nimic pe proprietari sa ia aceasta masura.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI