Imprimati articolul

Mărturiile ultimului frate Ion Ceauşescu - Crăciunul, ca o zi de doliu fără sfârşit

– Domnule Ion Ceauşescu, nicicând nu v-am văzut atât de deprimat ca în zilele acestea. Şi asta tocmai în pragul în care creştinii de pretutindeni se pregătesc să sărbătorească Crăciunul care se apropie.

– Încerc să mă desprind de trecut, dar de douăzeci de ani încoace pentru mine Crăciunul este o zi de doliu fără sfârşit. În ziua marelui praznic, de câte ori închid ochii, am în faţă sângele fratelui Nicolae, împroşcat pe zidurile cazărmii din Târgovişte. Am în faţă şi ştreangul din beciul Ambasadei din Viena care i-a luat viaţa fratelui Marin. Undeva în fundal, în faţa privirii întunecate, apar şi cei care au făcut din această Zi Sfântă a Naşterii Mântuitorului una însângerată.

– Vă înţelegem durerea, dar cei care au săvârşit faptele sunt oameni care susţin că au în ei frica lui Dumnezeu…

– Care frică? Să comiţi asemenea crime în numele unei cauze strâmbe? Îl văd şi acum pe acuzator citind rechizitoriul: „Vă faceţi vinovat de moartea a 60.000 de oameni“; „Vă faceţi vinovat de furtul pe care l-aţi făcut şi de deţinerea ilegală a unor conturi în străinătate“; „Vă faceţi vinovat de înfometarea şi înfrigurarea poporului“. Câţi oameni a omorât fratele Nicolae? Conturile care i se imputau au existat, dar ele aparţineau tocmai celor care au ordonat condamnarea lui la moarte.

– Aceşti oameni poartă un nume.

– Nu unul singur, ci mai multe. O listă a lor o avea fratele Marin de la Viena care a fost spânzurat tocmai pentru că nu a vrut s-o divulge.

– Sunteţi sigur de aceste acuzaţii?

– Din ce bani s-au îmbogăţit peste noapte cei pe care poporul îi denumesc mogulii zilelor noastre? Vă spun eu: din conturile lui Ceauşescu, care de fapt erau ale lor. Ei sau urmaşii lor vor trebui să dea seamă de această imensă fraudă.

– Discuţia pe această temă pare a fi foarte delicată. După 20 de ani de libertate, oamenii încep să înţeleagă ce a fost bun sau rău în trecut şi ce este astăzi. Vă propunem deci să revenim la viaţa dumneavoastră: cum aţi petrecut primul Crăciun în libertate?

– Încarcerat într-o unitate militară. În faţa furiei poporului m-am retras, împreună cu familia, la o fermă a IAS „30 Decembrie“. Unul dintre oamenii apropiaţi nouă ne-a trădat „ascunzătoare“. Din acest moment a început calvarul existenţei noastre. Încarceraţi într-o unitate militară, în Noaptea Mântuitorului Creştinătăţii, aveam să asist la executarea fratelui meu. Eram îngrozit de gândul că va veni rândul tuturor „Ceuşeştilor“. N-a fost să fie aşa, întrucât procurorii care au „instrumentat“ cazul s-au dovedit cinstiţi şi fără prejudecăţi. Fapt este că, după şase luni de detenţie, am fost puşi în libertate.

– De atunci şi până acum…

– Îi mulţumesc Celui de Sus că nu mi-a luat minţile, salvându-mi familia din calea celor care doreau să o înjosească. Eu şi soţia am fost obligaţi să ne retragem, dar în marginalizarea noastră semnele de bucurie au venit din partea celor doi copii. Nu imediat, ci în timp. Ei sunt, cum s-ar spune, la casa lor. Nicu, care conducea ferma de unde am fost ridicaţi în noaptea Revoluţiei, s-a reprofilat pe o activitate hipică de la marginea Bucureştiului. Ioana, fiica noastră, n-a suportat marginalizarea şi s-a stabilit în Germania.  Eu şi soţia, Marioara, profesori la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi de Medicină Veterinară, continuăm să purtăm crucea deznădejdii. O facem cu demnitate şi cu iertăciune pentru toţi cei care ne-au condamnat să o purtăm până la sfârşitul vieţii. Dumnezeu este acolo sus, de unde le vede şi le judecă pe toate!

I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 24, 16-31 DECEMBRIE 2010

֩ Comentarii