Imprimati articolul

Maria Văduva, o voce care a bucurat sufletul publicului o... viaţă

Maria Văduva nu mai are nevoie de prezentare. Face parte din generaţia de interpreţi pentru care sau în locul cărora vorbeşte muzica populară promovată, cântată, păstrată în arhivele folclorului românesc şi cu care se identifică deja. La o carieră artistică de o jumătate de secol, peste 200 de piese imprimate, spectacole pe toate scenele ţării şi în străinătate (cam în  toată Europa, Canada şi Orientul Apropiat), să adăugăm doar faptul că familia Mariei Văduva este una de artişti: soţul, Constantin Văduva, a fost instrumentist, iar fiul, Romeo Văduva, este un cunoscut naist, cu apariţii TV de la vârsta de cinci ani, considerat la vremea respectivă „copil minune“. Maria Văduva vine dintr-o frumoasă şi bogată în tradiţii zonă din Prahova, comuna Bertea, situată pe Valea Slănicului. Astăzi locuieşte în Ploieşti, dar din micuţa grădină şi-a recompus un loc ca în satul unde a copilărit. Vorbeşte întotdeauna cu relaxare despre timpurile de altădată şi la fel de direct şi sincer despre cele de astăzi.

- Doamna Maria Văduva, vă mai amintiţi primul moment în care aţi cântat în public?

- Cum să nu! Ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Să fi avut, cred, 15 ani. Eram într-o localitate de lângă Ploieşti, acolo unde tata fusese numit un fel de şef la SMT şi ulterior primar. Am cântat la o serbare, aşa se numea, serbare, nu spectacol, într-un parc în aer liber. Tremuram toată, dar când am auzit aplauzele, gata, mi-am zis, oamenii m-au plăcut. De altfel, tata, şi el iubitor de folclor (cânta la banjo, frunză, solz de peşte), intuise că am voce bună, aşa că m-a încurajat să aleg să cânt.

Am mers la Şcoala Populară de Artă, iar la 18 ani l-am întâlnit pe soţul meu, Constantin Văduva, instrumentist de foarte mare succes în generaţia de-atunci (nai, fluier), şi trebuie să spun că a fost primul om care mi-a sprijinit cariera, care m-a determinat să nu cedez când era mai greu. Împreună am mers la Ansamblul „Brâuleţul“ din Constanţa, după un concurs, acolo începând evoluţiile profesioniste şi contactul cu marile orchestre profesioniste din ţară, marii dirijori şi artişti: Stelian Ghiocel, Dan Moisescu, Emil Gavriş, Elena Roizen, Marinică Iordache, Marica Pitu. Am rămas doi ani, s-a născut fiul nostru, Romeo, a trebuit să revenim acasă şi aşa am făcut, iar părinţii mei, Dumnezeu să mi-i odihnească, l-au crescut aproape şase ani, cu mare dragoste. Am dat concurs la Filarmonica „Paul Constantinescu“ (Ploieşti), dar curând am renunţat, eu alegând o carieră de liber profesionist, colaborând cu toate marile orchestre din ţară.

- Care a fost cântecul care v-a consacrat şi cu care, să zicem, v-aţi identificat?

- Staţi, că este o poveste aici. Ca orice debutant din acele vremuri (erau alte concepţii, altă selecţie, alte rigori), am început cu cântecele Mariei Tănase şi ale Ioanei Radu. La unul dintre concursurile TV la care am participat, se chema „Debuturi“, Ioana Radu m-a notat cu şapte, chiar dacă restul comisiei îmi acordase maximul, adică zece, pentru motivul că n-am prezentat o piesă în primă audiţie. M-a luat deoparte, mi-a cerut să nu plâng şi mi-a spus că interpretul trebuie să-şi creeze personalitate şi aceasta se obţine, pe lângă voce, şi cu un repertoriu personal. Sau personalizat. Aşa a început o lungă perioadă de pelerinaj prin sate, pentru căutarea unor cântece vechi.  Prima melodie cu care multă vreme m-am identificat şi care m-a definit a fost „Floricică de pe munţi“, cunoscută ulterior ca „Patru fraţi, patru surori“, de fapt un fel de poveste a mea şi a familiei mele. Apoi au urmat: „Amândoi când ne iubeam“, „S-a legat dorul de mine“, „Ce-i cu tine, neică-al meu“, „Păsărică de pe lac“, „Câte doruri sunt pe lume“ etc. Într-un final, ca să zic aşa, după o carieră îndelungată, am un repertoriu alcătuit din peste 200 de cântece, 80% dintre ele fiind înregistrate la Electrecord.

Contemporană cu artişti de marcă

– Aţi debutat cam în aceeaşi perioadă cu Irina Loghin, o altă prahoveancă şi un nume uriaş pentru muzica populară. Vă consideraţi un artist împlinit?

– Să spun aşa: am regretat mult că n-am cunoscut-o personal pe Maria Tănase, dar m-am bucurat de extraordinarul privilegiu de a evolua pe scene alături de, să nu folosesc cuvinte mari, titani ai muzicii populare, ca Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Alexandru Grozuţă... Oh, ce vremuri! Apoi am cântat în sute şi sute de spectacole, în fiecare colţişor din ţară, în turnee care ţineau şi o lună. Am colaborat cu toate marile orchestre din ţară şi instituţiile culturale, începând cu „Ciocârlia“, cu dirijori foarte cunoscuţi - Victor Predescu, Radu Voinescu, Paraschiv Oprea, George Sârbu, Constantin Arvinte şi m-am bucurat de compania unor nume mari din operă (Constanţa Câmpeanu, Dorin Teodorescu), actorie (Dem Rădulescu, Jean Constantin) şi muzică populară. Am fost prezentă pe scenă alături de artişti de primă mărime – Ileana Sărăroiu, Irina Loghin, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Ion Dolănescu şi mulţi, foarte mulţi inter­preţi foarte cunoscuţi şi îndrăgiţi din generaţia de demult. Dacă e să judec prin faptul că am cunoscut aşa nume mari, da, mă consider un artist împlinit.

– În afară de soţul dvs., de Ioana Radu, ce alte persoane şi momente v-au influenţat cariera?

– Datorez mult radioului şi televiziunii. De altfel, pe vremea mea, lucrurile erau mult simplificate, fiindcă aveam doar o televiziune şi un radio. Dar şi selecţia era extrem de riguroasă. M-am bucurat să fiu în emisiunile unor realizatori de emisiuni de excepţie: Mărioara Murărescu, căreia îi port mare recunoştinţă, Tudor Vornicu, o adevărată legendă TV, Florentina Satmari...

– Dacă n-aţi fi ales cariera muzicală, ce-aţi fi profesat?

– Agricultura, fără discuţie! Mi-e dor să mănânc roşia aceea românească, cu gust teribil, pe care o caut acum şi n-o mai găsesc nicăieri.

– Aţi realizat, în viaţa de interpret, tot ceea ce v-aţi dorit?

– Nu. Cred că mi-aş fi dorit mult mai mult, deşi, deşi... ca să nu mânii pe Dumnezeu, vedeţi, când mă opresc oamenii pe stradă, când mă îmbrăţişează, când îmi sărută mâna, când lăcrimează de bucurie că-mi şi că le vorbesc, ce să vrei mai mult?!

– Ce nu vă place totuşi ?

– Că avem regi şi regine, celebrităţi, vedete şi o droaie de dive. Eram într-o emisiune – scria pe burtieră „celebra Maria Văduva“ – şi i-am rugat să scoată acea menţiune fiindcă eu mă socotesc şi sunt un interpret cunoscut, care a reuşit să pătrundă la inima omului şi punct. Iar aceasta este satisfacţia maximă, să poţi să oferi ceva care să bucure sufletul omului.

Fiul său, felicitat de Papa Ioan Paul al II-lea

– Aveţi un episod, ştiu asta, foarte drag sufletului dvs.

– Da. Eram la Roma, de fapt la Vatican, într-un concert în care instrumentiştii şi dansatorii făceau deliciul. Venise şi fiul meu, deja cânta la nai. Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul al II-lea, l-a chemat şi l-a felicitat într-un fel care mi-a rămas întipărit, ca să zic aşa, pe viaţă. Romeo era răsfăţatul televiziunii, care-l numea „copil minune“, şi probabil a impresionat teribil când a interpretat „Ave Maria“. Cânta... dumnezeieşte, aşa a spus şi Sanctitatea Sa.

– Doamna Maria Văduva, ştiu că sunteţi foarte mândră pentru faptul de a fi o familie de artişti.

– Absolut. Soţul meu a avut mare succes ca naist, apoi a urmat fiul nostru, care a studiat vioara, pianul şi a ales... naiul. A avut un debut fulminant. Pe urmă a ales să plece în Canada, unde a locuit 12 ani (este şi cetăţean canadian). Este absolvent de Conservator, avem de la el o nepoţică, Briana Elena, însă mă tem că-l bate din nou gândul să plece din ţară, fiindcă, deh, eu ştiu, lucrurile sunt cum sunt... Acum are o formaţie, dirijează şi orchestrează melodii, dar este hotărât să repete experienţa pozitivă, ca stil de viaţă, dar şi ca succes artistic, pe care a avut-o în Canada.

– În fine, muzica populară este, astăzi, pe mâini bune?

– Da, când mă gândesc la generaţia unor solişti ca Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima şi mulţi alţi artişti. Nu, când văd infuzia de... spuneţi dvs., de copile şi băieţi care... Mă rog, din păcate, în Prahova, ca să vorbesc de ce este acasă la mine, după Irina Loghin, după, cu voia publicului, mine, şi Domnica Sorescu oicu n-a mai venit nimic.

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 11, 1-15 IUNIE 2012

֩ Comentarii