Imprimati articolul

Marea separaţie socială

Copil fiind, am tresărit emoţionat,
ca în faţa unei mari descoperiri, când domnul învăţător ne-a vorbit, la primele ore de geometrie, despre liniile paralele.

Aşa am aflat că două paralele se întâlnesc cumva, dar asta doar la infinit.
Ei bine, evocând cu ochiul minţii întâmplarea cu pricina, am înţeles mai bine că lumile paralele între care ne ducem viaţa aici, aici în România, n-au nicio şansă să se întretaie decât poate cândva, foarte târziu, adică în infinit.

Parcă vă aud, cum adică „lumi paralele“?
Dacă aţi luat cu aminte seama la acel 13 septembrie 2010, adică atunci când clopoţelul i-a chemat pe elevi la drum, puse faţă în faţă realităţile şcolilor protipendadei Bucureştilor şi cele, mai cu seamă din ruralul umilit şi obidit, se separau precum untdelemnul de apa incoloră şi inodoră.

În primul caz opulenţă, bogăţie afişată cu aroganţă de nişte puşti imberbi duşi la şcoală în automobile de lux.
La ţară şi deopotrivă în cele mai numeroase târguri, copii cu tristeţea grijilor părinţilor deja întipărită pe chipuri încercau să afle, timid şi temători, unde vor învăţa carte anul acesta – la primărie ori la căminul cultural, fiindcă şcolile, şcolile săteşti dintotdeauna, fie stau să cadă, fie au trecut în uitare de ani buni.

Nu, nu este o manipulare
Deunăzi, posturile de televiziune ne-au adus în faptul serii imagini şocante din satele Moldovei.

Familii cu patru, cinci prunci nu-i pot trimite pe drumul şcolii deodată, la vreme potrivită adică, fiindcă în sărăcia averii lor, după o viaţă de muncă, n-au putut agonisi decât o singură pereche de ghete pe care cei mici trebuie să şi le transmită dacă merg la şcoala satului.

Alteori, şcoala e la kilometri distanţă, încât dorinţa copilului pentru buchea cărţii se stinge sugrumată de oboseală şi nu arareori de inaniţie.
Cât despre cărţi, sunt sublime, gratuite, dar lipsesc cu desăvârşire. Şi când mi-amintesc, drăguliţă Doamne, vorba bădiţei Creangă, ce plăceri fantastice ne trezea primul răsfoit de abecedar.

Ce a mai rămas din învăţământul agricol?
Cât despre învăţământul agricol, despre necesara instruire practică a tânărului de la ţară, eventual viitor fermier, n-avem a ne plânge.

Şi, vorbă din neam, nu e rău că nu e bine. Adică, elevii unor astfel de şcoli, câte mai există, învaţă să altoiască ori să planteze pe tabla din clasa de curs.
Nici caiete nu sunt. Au fost promise, dar s-au uitat. Aşa că, nu vă minunaţi, în multe şcoli mai mulţi elevi se folosesc de acelaşi caiet.
Aceasta e lumea reală a şcolii româneşti în plin secol XXI.

De fapt, două lumi.
Una a celor născuţi în huzur şi o alta, cea mai populată, a nevoiaşilor.
Era să uit! Ceva grăitor!

Olimpicii români, la concursurile internaţionale şcolare, provin, izvorăsc din lumea satului.
Din acea lume paralelă, blestemată parcă să nu se intersecteze cu lumea bunăstării decât la infinit.

Adică niciodată!

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.19, 1-15 OCTOMBRIE 2010

֩ Comentarii